30 oct., ora 13.00, tinerii din Chişinău se adună pentru a-i cinsti pe Ion și Doina Aldea Teodorovici


Împărțire de panglică tricoloră, sonorizarea pieselor regretaților Ion și Doina Aldea Teodorovici, proiecția filmului „Te Iubesc, Ion și Doina”, în regia Leontinei Vatamanu – astfel îi vor omagia studenții de la USM pe Ion și Doina Aldea Teodorovici la 23 de ani de la trecerea lor în Eternitate.

Comemorarea celor două inimi gemene va avea loc pe data de 30 octombrie, ora 13.00, în holul blocului central al USM, evenimentul fiind organizat de Asociația Obștească „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP).

Asociația Obștească ”Onoare, Demnitate și Patrie” va transforma Universitatea de stat din Moldova într-un portal solemn al spiritului românesc, cu scopul de a informa tânăra generație despre trecutul glorios al țării noastre prin prisma a două mari chipuri sfinte – Ion și Doina Aldea Teodorovici. „Omagiul va fi organizat pentru a putea îmbrățișa faptele eroice și demne ale celor doi interpreți legendari, care împreună au luptat pentru reunirea Republicii Moldova cu România și au optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt primii care au cântat despre limba română și despre Eminescu în anii 90”, afirmă organizatorii evenimentului.

Dimineața, de la orele 09.30, în blocurile de studii USM va cânta muzica interpreților, iar în pauze, voluntarii ODIP vor împărți panglică tricolor și pliante informative pentru a informa studenții și cadrele didactice cu privire la semnificația celor două inimi gemene în istoria poporului roman.

Evenimentul va culmina cu proiecția filmului „Te Iubesc, Ion și Doina”, în regia Leontinei Vatamanu, la ora 13:30 în Sala Senatului din USM (blocul central, etajul al II-lea). La eveniment va fi prezent și regizorul filmului, care le va vorbi spectatorilor despre realizarea filmului și însemnătatea lui pe plan profesional și emoțional. Intrarea la eveniment este liberă.

 

Grigore Vieru: ”Doina şi Ion, deveniți legendari, s-au topit în suferinţele acestui pămînt, iar noi, la rîndul nostru, ne vedem şi mai clar propria fiinţă rănită în oglinda neasămuitului lor har. Artistul nu poate inventa bucuriile, nici durerile poporului său. Asta au înţeles-o Doina şi Ion. Ei n-au inventat nimic, ei, pur şi simplu, au ars în cîntecul lor.”    

                                                                                                                 

  cover_ion_doina

 

 

 

Sursa material: Asociația Obștească ”Onoare, Demnitate și Patrie”

Sursa foto: www.odipmd.ro

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter