„Portretul lui Iuda cel modern” (internaționalist – globalist), schițat de Mitropolitul Bartolomeu Anania


+ IPS Bartolomeu Anania, scriitor, tălmăcitor al Bibliei, primul Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, a trăit și făptuit pe pământ din 18 martie 1921 până pe 31 ianuarie 2011. Lumină din Lumină sufletului lui frumos.

 

Iubitii mei fii sufletesti,

Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci si un personaj al istoriei de dupa el, multiplicat peste tot, la scara planetara, in ipostaza sarutarii care acopera tradarea.

Printre noi, cei ce beneficiem de civilizatie, de cultura, de progres stiintific, de libertate, de bunurile pamantului si de harurile cerului, printre noi se instaureaza, incetul cu incetul, un duh perfid care rastoarna valorile si perverteste limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevar, furtul inteligent devine profesie onorabila, sodomia se cheama orientare comportamentala, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietena se degradeaza in conotatii dubioase, pervertirea tineretului se intituleaza program de sanatate antiSIDA, destramarea familiei se numeste planificare familiala, crimele ingineriei genetice se fac in numele vindecarilor miraculoase, prostitutia se legitimeaza prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclama de meditatia transcendentala, saracirea spiritului devine globalizare, invadarea unei tari se cheama razboi preventiv, terorismul isi reclama valente divine, infeudarea economica se numeste credit bancar, pomana politica devine act de caritate. Si multe, multe altele…

Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar si prin crestinatate. Isprava lui cea mai mare este aceea ca, dintr-o singura Biserica, a facut mai multe, iar din mai multe a facut o puzderie si continua s-o faca, prin ceea ce ii este propriu: lacomie, invidie, orgoliu. Se adapteaza usor, si-a rafinat metodele. Lucreaza la lumina noptii si comunica prin unde hertiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurential pe piata bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Cand nu lucreaza pe furis, te invita la dialog fratesc. Daca-l refuzi sau daca te aperi, te pomenesti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Cunoaste bine Biblia, are studii universitare, vorbeste cateva limbi straine. El stie ca Iuda Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat si memorat invatatura lui Iisus. Daca ar fi avut curatie si talent, putea sa scrie o Evanghelie tot atat de bogata ca a lui Matei.

A scris-o postum, in cheia sarutarii perverse. Iuda e un excelent teolog, asa cum este si patronul sau din Qarantania, care Ii oferea lui Iisus citate din Scriptura.

Iuda e tot atat de zelos printre ai sai, de vreme ce instinctul dezbinarii il mobilizeaza peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai intai sedus, dominat si numai dupa aceea nimicit. Iuda isi abordeaza semenul cu gratia cobrei care, intalnind o vipera in jungla, o invita la un dans aerian, fascinant, ametitor, pe durata caruia isi calculeaza cu precizie secunda muscaturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte.

 

+ IPS Bartolomeu Anania

Ianuarie 2009

 

 

ÎPS Bartolomeu Anania – „Portretul lui Iuda”

 

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Părintele Bartolomeu Anania despre libertatea imorală: Crăciunul fără Iisus, Boboteaza fără aghiasmă…

„Rugăciunea pentru neam” a părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, care a făcut 21 de ani de închisoare comunistă

Arsenie Boca – 5 profeţii cutremurătoare: Se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, se va mânca şi carne de om…

 

Notre-Dame înseamnă mai mult decât Notre DRame, „Ne rușinăm să fim creștini…”

Obârşia răului. Lupta comunismului împotriva Bisericii Lui Hristos

 

Prin semnul Crucii ne încredințăm mintea, inima și puterea noastră Sfintei Treimi

Despre tâlcul vorbelor biblice „Cred, Doamne, ajuta necredinţei mele!”

Nicolae Steinhardt, evreul creştinat, despre Hristos – „reţeta de fericire”

 

P.F. TEOCTIST lui Ceauşescu: „Veţi demola Patriarhia doar peste trupul meu”

Omagiu Patriarhului TEOCTIST, Păstorul Neamului – film TVR

Binecuvântarea Patriarhului TEOCTIST pentru emisiunea „Focul dn Vatră” // 01-01-2000

 

 

Sursa material: Creștin Ortodox

Sursa foto: Doxologia.ro

Sursa video: YouTube / Slava Lui Dumnezeu

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter