Vlad Pohilă despre prietena sa Eugenia Duca, femeia de afaceri care a sprijinit Renașterea Basarabiei în 1987-1991


Astăzi, 25 octombrie, sîntem cu gîndul la distinsa Doamnă Eugenia Duca, o personalitate de legendă în istoria noastră recentă, născută, la Chișinău, în această zi încărcată de simboluri istorice: Ziua Armatei Române și ziua de naștere a Regelui României Mihai I. Coincidență sau ba, Eugenia Duca este printre primii basarabeni care, după căderea comunismului (dar nu și a URSS!), a luat legătura cu Familia Regală, prin fiica sa mai mare, Principesa Margareta, Custodele actual al Coroanei Române, pe care o cunoaște la Copenhaga. Era anul 1990 și Doamna Eugenia Duca ajutase Parlamentul nou ales al RSS Moldova să-și poată trimite prima delegație oficială în Uniunea Europeană, care să anunțe comunitatea internațională că Moldova sovietizată, unde a fost ales primul Legislativ democratic, dorește revenirea în familia europeană din care fusese smulsă în urma ocupației sovietice din 1940 și 1944.

Pedagog de formație, profesoară de limba engleză la Universitatea de Stat și la Liceul „Ion Creangă” din Chișinău, Eugenia Duca devine în 1987, pe fondul reformelor președintelui sovietic M. S. Gorbaciov, prima femeie de afaceri din Basarabia postbelică, care a susținut plenar, cu fapta concretă, cu riscuri enorme în condițiile regimului kgb-ist al URSS, Mișcarea de Renaștere Națională din Moldova de Est (1987 – 1991), fără să iasă vreodată în față, în luminile rampei, fără să pretindă vreo funcție, distincție de stat sau alte onoruri.

Dincolo de multele ei fapte bune, mai toate în premieră pe plaiurile Basarabiei înstrăinate, la care se referă telegrafic ilustrul publicist și lingvist Vlad Pohilă în articolul alăturat, Eugenia Duca ne este cunoscută înainte de toate pentru aducerea Acasă a Alfabetului Latin, prin tipărirea, în mod clandestin, la Riga și Vilnius, în februarie – martie 1989, a revistei GLASUL, prima publicație cu Grafie Latină din Basarabia postbelică, apărută la inițiativa temerară a scriitorilor Ion Druță și Leonida Lari.

Pe Vlad Pohilă, autorul rîndurilor de mai jos, și Eugenia Duca îi leagă o prietenie admirabilă încă din anii studenției, o prietenie – curată și fidelă ca-n filme – din care au izvorît fapte cu adevărat istorice pentru întreg Neamul românesc! Vlad a iubit-o și venerate-o ca pe o zeiță a Binelui, Frumuseții și Înțelepciunii, pe care a „poreclit-o” în chip fericit Atena, pentru patronajul ei benefic asupra oamenilor de creatie și aspirațiilor Naționale firești ale basarabenilor din Imperiul Răului. Anume Vlad e omul care mi-a făcut cunoștință cu ea, în anul 1998, și-i sînt adînc recunoscătoare că am avut bucuria să întîlnesc această Doamnă fără seamăn, cu minte strălucită și ținută semeață, dacică, suflet bun și luminos ca o pîine, o întrupare perfecta a omului care sfințește locul.

La mulți ani binecuvîntați, Doamnă Eugenia Duca! Să trăiți întru mulți ani fericiți!

 

Prietenii de-o viață – Eugenia Duca și Vlad Pohila, Chișinău, anul 1999

 

Întrucît schița de portret a fost scrisă de Vlad Pohilă în Octombrie 2008, la o aniversare deosebită a Doamnei Eugenia Duca, voi face aici două precizări: 1.) După mai bine de 12 ani de teroare organizată contra ei de mafia oamenilor politici de cel mai înalt rang din R. Moldova, foști kgb-iști sovietici, prin poliția, procuratura și justiția lor criminalizată, în anul 2009, Eugenia Duca a avut cîștig de cauză în toate dosarele la Curtea Europeană de Justiție (CEDO) și la Marea Cameră CEDO. 2.) Cu regret, Doamna Eugenia Duca nu s-a mai întors în R. Moldova, de unde a plecat în 2003, atît de adîncă e rana provocată ei de profitorii și profanatorii Mișcării de Renaștere Națională din anii `90, la înfăptuirea căreia a pus umărul și ea cu mare speranță în revenirea noastră în componența României și a Europei… Iată așa ne „cinstim” noi înaintașii, oamenii vrednici, demni, minți luminate și patrioți adevărați, să ne mai mire faptul că R. Moldova – tot mai „roșie” din cauza neocomunismului de sorginte sovietică – se golește galopant de oameni de treabă?!

Între timp a plecat în mare grabă și prietenul nostru comun, scriitorul Vlad Pohilă, nu peste hotare, ci la Ceruri, în 14 mai 2020, la fel de scîrbit și dezgustat de ceea ce se întîmplă în Basarabia lui scumpă… Dumnezeu să-l țină de-a pururi în Lumină, cu Dreții Neamului și ai neamurilor, căci drept a fost prin faptele sale vrednice și aici, printre noi.  

 

Luminiţa Dumbrăveanu

 

 

Alături de echipa care a făcut Istorie în Basarabia postbelică: Eugenia Duca, Leonida Lari, Lica Melnic – Vilnius. Reuniune la Chișinău, vara anului 1999

 

 

Vlad POHILĂ: „Oriunde ai fi, ne eşti la fel de dragă…”

 

Multe ciudăţenii se mai întîmplă în viaţa omului, darmite în munca unui gazetar. Zilele astea, gîndindu-mă să spun o vorbă bună despre o fiinţă scumpă sufletului meu, mi-am dat seama că am scris despre dînsa, în repetate rînduri, însă am scris în contexte exclusiv penibile… Deşi, tocmai ea merită să-i fie prezentate atîtea faţete frumoase ale vieţii, ale activităţii! Doar, vorba cîntecului, „ne cunoaştem de o viaţă…”, adică din anii de facultate, fiind colegi de promoţie la

Universitate: eu, la Jurnalism, ea – la Engleză. Aşa îi şi ziceam, pe atunci: „Englezoaica” (mai tîrziu, „Americana”…). Totuşi, mai des îi spuneam Jeny, după numele unei mari iubiri americane din romanul lui Erich Segal Love Story, un best-seller al anilor ’70 ai secolului trecut, una din lecturile care ne-au apropiat, una din multele cărţi ce ne-au încălzit sufletele în anii de gheţar sovietic, totalitarist.

Despre Jeny, adică Eugenia Duca, ar fi multe de spus şi sînt convins că cele istorisite ar fi percepute ca o povestire romantică… poate ca o nuvelă sentimentală… dar, mai curînd, şi ca un roman poliţist, ticluit în spiritul celui mai dur realism. Am decis însă că e mai bine să recurg la o relatare seacă a faptelor, rupte dintr-un posibil CV.

Născută la Chişinău, la sfîrşitul lunii lui Brumărel, în familia unor ţărani citadinizaţi, Feodosia şi Mihail Druguş, Jeny a fost rodul unei mari iubiri, dar şi al unui amestec de sînge românesc, grecesc şi armenesc. Am crezut, cred şi acum că melanjul interetnic este generator de efecte benefice, mai ales atunci cînd primul component o ia, totuşi, în sus. Licenţiată a Universităţii din

Chişinău, a lucrat un timp profesoară de engleză la cadedră, apoi la şcoala pe care o absolvise (n.r. – astăzi Liceul „Ion Creangă” din Chișinău).

În 1987 Eugenia Duca fondează una din primele cooperative la noi – Asociaţia de Știinţă şi CreaţieOferta, devenind astfel prima femeie de afaceri din Basarabia postbelică. De aici încolo multe puncte din CV-ul Eugeniei Duca au calificativul „prim”… Astfel, a adus în premieră la noi calculatoarele şi xeroxul, fiind, totodată, primul businessman care a utilizat, în activitatea cotidiană, teletypul. Fondează primul ziar de publicitate şi cu tematică economică, în română, la Chişinău – „Oferte & Business” (1990-1991). (n.r. – Vlad Pohilă a fost primul redactor-șef al publicației „Oferte & Business”)

Se implică în Mişcarea de Eliberare Naţională cu multă dăruire, încă din anul 1987, contribuind şi ea, neîndoios, la ieşirea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică. Realizează prima expoziţie, după 1945, a pictorilor de la Chişinău în România şi invers – a pictorilor din România la Chişinău (1987). Organizează la Chişinău şi Orhei concerte ale grupului românesc „Compact

(1988), la acest spectacol arborîndu-se, prima dată, public, Tricolorul (n.r. – în scenă a intrat cu Tricolorul chiar Vlad Pohilă împreună cu cîțiva prieteni) .

Face primele cursuri de română pentru rusofoni, editează primul ghid de conversaţie rus-român, semnat de Ala Mîndîcanu (1989); în opera de derusificare a limbii române îl sprijină pe lingvistul Constantin Tănase la editarea a trei dicţionare terminologice ruso-române (1989). Asigură tipărirea clandestină la Riga şi Vilnius, în 1989, a primelor numere ale revistei în grafie latină Glasul şi a ziarului „Deşteptarea, ulterior „Ţara”. Tipăreşte primele materiale didactico-ilustrative cu grafie latină pentru şcolile şi grădiniţele din Basarabia, pe care le donează Ministerului Învățămîntului și Ministerului Culturii și Cultelor, apoi şi un album al Marilor Adunări Naţionale (1990).

Contribuie financiar la aducerea din SUA a medicilor care l-au supravegheat pe poetul Dumitru Matcovschi, după atentatul din 1989, fiindu-le şi traducătoare. Sponsorizează deplasarea în Europa a primelor delegaţii ale Parlamentului de la Chişinău, în 1990; contribuie cu o sumă solidă la fondarea Armatei Naţionale a R. Moldova (1991); în anii următori sprijină material şi moral numeroşi artişti, pictori, scriitori, alţi oameni de bună-credinţă.

 

Doi ED ai faptelor frumoase. Eugenia Duca și Eugen Doga, Chișinău, Septembrie 2000

 

Activitatea Asociației „Oferta” evoluînd bine, în 1996 fondează Centrul de business CHRIS, prin care a atras în R. Moldova investitori din ţările UE, din SUA şi din China. Pentru merite deosebite în dezvolatrea businessului şi susţinerea Culturii, Eugenia Duca devine Cetăţean de Onoare al or. Louisville, statul Kentucky, SUA (1997). Este preşedinte fondator al Asociaţiei Femeilor de Afaceri din Moldova (1998).

Nu a fost niciodată membră în vreun partid, însă, ironia sorţii: nu atît nişte escroci mărunţi din subordinea ei, ci tocmai nişte activişti de partide i-au pus gînd rău atunci cînd se afla în ascensiune… Aproape un deceniu a fost intimidată, terorizată moral şi fizic de o gaşcă mafiotă cu mai mulţi regizori şi actori (unii, piese de rezistenţă în politica de pe malul Bîcului), purtată prin judecăţi, reţinută şi maltratată de organele represive. Nu au fost puţini cei care au făcut tot posibilul ca să-i uşureze nemeritatul calvar, dar s-au găsit şi unii dintre foştii ei „beneficiari” care i-au întors spatele… Decepţionată, scîrbită de orînduiala crudă şi nedreaptă, nezdrobită încă, aici, şi-a luat lumea în cap şi a plecat unde au dus-o ochii – cît mai departe de aceste locuri scumpe şi de oamenii lor – mulţi foarte dragi, însă şi unii metamorfozaţi în fiare. Hăituită mai rău decît o căprioară în codru, a plecat din Chişinăul natal mai tristă decît o toamnă bacoviană… Cu atît mai mult mă bucur acum că, în ciuda dorinţei şi strădaniei neprietenilor, acolo, departe de baştină, Jeny, iată, îşi revine…

Aşa sau altfel, acum, la o aniversare ce conţine o cifră magică, nici să o felicit ca lumea nu pot, nu am cum să-i zic o vorbă caldă, o urare aleasă din suflet. Şi aş avea atîtea să-i spun!… Mă limitez însă la nişte cuvinte comune, dar care-s şi cele mai sigure: Mulţi ani cu sănătate, cu noi bucurii şi împliniri, dragă Jeny. Să îţi dea Domnul tot ce îţi doreşti!…Şi încă una: să ştii că oriunde te-ai afla, ne eşti la fel de dragă mereu. Folosec aici pluralul pentru că nu am nici un dubiu: este foarte mare numărul celor care ţin la Eugenia Duca, al celor care îi admiră şi îi preţuiesc personalitatea, eforturile, larga ei deschidere spre valorile naţionale şi în genere spre frumos, inteligenţă, dreptate, credinţă… La fel de mare, ca şi sufletul ei de o rarisimă sensibilitate.

 

Vlad POHILĂ

„Literatură și Artă”, 30 Octombrie 2008

 

Vlad Pohilă, Luminița Dumbrăveanu, maestrul Gheorghe Zamfir, Eugenia Duca la emisiunea „Focul din Vatră” de la Radio Moldova”, 27 mai 1999

 

 

 

videoCLIP Flacăra Film: „Basarabie, nu plânge!” –  Aurica Basarabeanca

în cadru și Eugenia Duca, alături de Vlad Pohilă și Virgiliu Zagaevschi, parte a echipei care a tipărit GLASUL  (1989)

 

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

GLASUL, 30 de ani de la tipărirea la Riga și Vilnius a primei publicații cu alfabet latin din Basarabia postbelică

 

Dialoguri la „Focul din Vatră”: Luminiţa Dumbrăveanu – Vlad Pohilă, publicist, lingvist, scriitor

videoCLIP Flacăra Film: „Basarabie, nu plânge!” cu Aurica Basarabeanca (muzică, versuri, voce)

 

Lica Melnic de la Chișinău apreciată la Vilnius cu distincție de stat pentru merite în fața Lituaniei

Remember Leonida Lari. Dialog cu Mihai Iorga şi Vlad Pohilă, după funeraliile din 13-12-2011

 

Dialoguri la „Focul din Vatră”: Luminiţa Dumbrăveanu – Gheorghe Zamfir, regele naiului (1999, PARTEA I)

Dialoguri la „Focul din Vatră”: Luminiţa Dumbrăveanu – Gheorghe Zamfir, urmaşul zeului Pan (1999, PARTEA II)

 

Moldova 1 TV: In Memoriam // Vlad Pohilă: „Am fost un norocos, am crescut într-o familie românească, care nu a acceptat ocupaţia sovietică…”

Adio, frate Vlad Pohilă! Am pierdut o personalitate unică în tot spaţiul românesc, nu doar în Basarabia…

 

 

Sursa material: Vlad Pohilă

Sursa foto: Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa video: Flacăra Film

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] Vlad Pohilă despre prietena sa Eugenia Duca, femeia de afaceri care a sprijinit Renașterea Basarab… […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter