Vlad Pohilă despre pictorul basarabean din Cehia, care a cucerit Europa – Teodor Buzu


Vlad Pohilă: „Pictorul Teodor Buzu sau continua revenire la obârşie”

…Cu vreo două decenii în urmă, am scris despre acest pictor un articol care se intitula cam astfel: Respins de ai săi, apropiat de străini. Era, la prima vedere, un paradox, căci Teodor Buzu se trage dintr-o familie foarte unită şi tocmai că plecarea sa departe de casa părintească a fost percepută de ai săi, mai ales de părinţi, ca o adevărată tragedie. Lucrurile se limpezeau pentru cel care ştia, oricât de sumar, extrem de tânăra, pe atunci, biografie de creaţie a lui Teodor: devenise deja un nume cunoscut şi preţuit în ţara sa de adopţie, avea mai multe participări la expoziţii naţionale, acolo, şi chiar internaţionale, în câteva ţări din Occident. Aici, acasă, nici măcar să-şi viziteze părinţii, fraţii, surorile, colegii şi prietenii nu putea – îi expirase „paşaportul” sovietic, iar un document de identitate nou autorităţile de la Chişinău refuzau să-i elibereze.

…Cu mai bine de zece ani în urmă, la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, T. Buzu a avut o primă expoziţie personală, acasă… Adusese în cochetul edificiu de pe str. 31 August 1989, împreună cu cele vreo 50 de lucrări ale sale, şi ceva din fastul manifestărilor culturale vestice…. Venise la vernisaj lume multă şi bună; totuşi, în acel amalgam uman, două persoane atrăgeau atenţia generală: mama şi tata pictorului, Dumnezeu să-i odihnească în pace, căci au trecut ceva ani de când s-au călătorit, pe rând, la cele veşnice.

Teodor Buzu in atelierul sau din Tabor Cehia400px

Pictorul Teodor Buzu in atelierul sau din or. Tabor, Cehia

Fără să vreau, am amintit în alineatele de mai sus, de trei elemente definitorii, cred eu, în alcătuirea omenească şi artistică a lui Teodor Buzu: părinţii, casa natală, pământul strămoşesc. De la mama o fi preluat sensibilitatea pur umană, dar şi hărnicia, şi cumsecădenia, acea „cuminţenie a pământului” înveşnicită şi de C. Brâncuşi într-o lucrare numită ca atare. De la tata – o simţire artistică ieşită din comun (moş Gheorghe Buzu, ostaş în Armata Română, apoi, în chip aproape că firesc – deţinut în lagărele sovietice, cânta foarte frumos, dar era şi un autor lirico-epic de excepţie; ascultându-l cum recită sau improvizează versuri, te gândeai numaidecât că folclorul a fost, este şi va mai fi ani mulţi înainte!).

Cât despre baştină, despre natura noastră, despre arborii, florile, pajiştile noastre… ca şi cerul, solul, apele Basarabiei – toate astea, am impresia, i s-au întipărit de mic copil atât de adânc în suflet, încât se regăsesc toate, mereu, în zeci şi sute de culori şi nuanţe în tablouri, în acuarele, în foile grafice, în alte creaţii ale sale. După cum veţi vedea, Teodor a fost nevoit să plece de acasă, pentru a se naturaliza într-un mediu cu totul diferit de al nostru. Mai simplu spus, anumite circumstanţe l-au smuls de la vatra părintească. Or, cum îi place lui Teodor Buzu să repete, „omul poate fi smuls din patria sa, dar nimic şi nimeni nu-i poate smulge din suflet patria”. Probabil de aceea în tablourile sale apusul de soare este la fel de violet ca şi cel de la Drăsliceni, portocaliul – parcă-i luat cu pensula de pe gutuile toamnelor moldoveneşti, albastrul e ca şi apa Nistrului, pe vreme de pace, iar verdele zugrăvit de el este cel mai des „un verde-înrourat”, exact ca şi cel cântat de rapsozi în toate zonele etnofolclorice ale României.

Chisinau-Teo Buzu-Nicolae Dabija-Luminita Dumbraveanu-Vlad Pohila-august 2000-400px

Pictorul Teodor Buzu la Expozitia organizata la Chisinau, alaturi de prietenii Vlad Pohila, Luminita Dumbraveanu, Nicolae Dabija, Glebus Sainciuc, august 2000

După trei decenii de exil „familial-artistic”, după ce a avut zeci şi zeci de expoziţii în lumea largă, curând, în luna lui Gustar, T. Buzu revine la Chişinău cu cel de-al doilea vernisaj personal. I-a găsit şi un generic pe potriva demersului artistic, alias – a stării sale sufleteşti: Eterna chemare. Şi, cu adevărat, spun şi mărturisesc, în măsura vechii şi constantei mele relaţii amicale, de suflet, intelectuale cu Teodor: oriunde ar fi, el simte chemarea pământului din al cărui humus se trage. Iar dacă această chemare pare a slăbi, uneori, artistul, mi se pare, o amplifică, îi dă noi şi mai puternice rezonanţe.

 

…Cu un secol în urmă, Constantin Brâncuşi a pornit pe jos, de la Hobiţa, Târgu Jiu, Craiova – spre Paris, ca să uimească prin talentul său inedit întreg Occidentul. Ce a creat mai de valoare s-a risipit prin muzee şi colecţii din Europa de Vest şi America. Parcă intuind această turnură, Brâncuşi a lăsat Patriei sale ansamblul sculptural de la baştină, de la Târgu Jiu: Poarta sărutului, Masa tăcerii, Coloana fără sfârşit, pe care nimeni şi nimic nu le poate clătina din acest loc.

Deşi nu a mers în Vest pe jos, aidoma genialului său înaintaş, Teodor Buzu a avut parte totuşi de un drum presărat cu spini: de la Drăsliceni – la Şcoala de arte din Chişinău, pentru copiii din provincie, apoi – într-un spaţiu străin, la Harkov, ca în cele din urmă să străbată calea cea mai anevoioasă spre străinime: în Cehia. Dar era şi calea cea mai necesară, căci mergea la noua sa casă – de fapt, nu atât nouă, cât, mai cu seamă, practic, necunoscută… Greutatea pe care a purtat-o pe umeri şi, mai ales, în suflet, pe acel drum, cu anii, a prins a se topi… Mai încoace, am impresia, îi vine şi cuvenita răsplată pentru că a mers cu îndârjire, pentru că a ştiut a plânge doar cu inima, lăsând ochilor puterea de a conserva culorile de acasă şi de a le da rosturi inedite: culorile copilăriei, ale casei părinteşti, ale satului natal, ale dragostei de neam şi patrie, de care fusese atât de nemilos despuiat, s-au preschimbat, miraculos, într-o paletă cromatică a maturităţii artistice.

Că lui Teodor Buzu i se întoarce meritata recompensă, după o greu transportabilă osândă, sper să vă convingeţi şi dacă veţi citi schiţa de portret de mai jos. Deşi, cel mai sigur vă veţi convinge atunci când îi veţi vizita expoziţia din Galeria Constantin Brâncuşi de la începutul bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Sau, măcar de veţi avea răbdarea şi curiozitatea de a vedea unele din reproducerile după creaţiile sale.

*          *          *

Pictor, grafician; conform pro­priei definiţii, „artist plastic român din Basarabia, stabilit cu traiul şi creaţia în Cehia”; potrivit statutului oficial din ţara de adopţie – akademicky malir („pictor licenţiat / profesionist”).

Drasliceni-Gheorghe si Solomeea Buzu-august 2000-400px

Parintii lui Teo Buzu – Gheorghe si Solomia Buzu, vizitati la Drasliceni, in august 2000, de Vlad Pohila, Luminita Dumbraveanu si Lica Melnic de la Vilnius

S-a născut la 3 mai 1960, în comuna Drăsliceni, din preajma Criulenilor (judeţul Chişinău), în familia numeroasă a ţăranilor gospodari Gheorghe şi Solomia Buzu. Face studii la Şcoala de pictură din Chişinău – actua­lul Liceu de arte plastice „Igor Vieru” (1970-1977), avându-i de mentori pe maeştrii Alexei Colâbneac şi Vasile Cojocaru. Licenţiat al Institutului (acum – Academia) de arte şi design din Harkov, Ucraina, sub îndrumarea prof. O. Veklenko (1980-1985).

În ultimul an de studii la Har­kov se căsătoreşte cu o colegă de promoţie, Dagmar Hanusova din Cehia. Cum legislaţia Ceho­-Slovaciei nu permitea ca cetăţe­nii ei să rămână cu traiul decât în ţări unde li se asigură locuinţă separată (apartament), iar Teodor Buzu putea să viseze doar la aşa ceva în următorii 10-15 ani, se vede nevoit să meargă în patria soţiei. Intervine însă „vigilenţa” specifică regimului bolşevic, care nu dorea să-şi risipească talente­le în lume şi, pentru a zădărni­ci această plecare, T. Buzu este mobilizat în Armata sovietică. Abia peste doi ani, după ce-şi satisface stagiul militar, îşi poa­te reîntregi familia, stabilindu-se în or. Tabor din sud-estul Cehiei (regiunea istorică Boemia), unde se află şi în prezent, cu soţia Dagmar şi cu cei doi fii: Ales şi Daniel, ambii studenţi, ambii vorbitori şi de română.

De mai bine de un sfert de veac, T. Buzu activează cu un constant succes în domeniile: pictură de şevalet, acuarelă, artă monumenta­lă, grafică, design grafic, ilustraţie, vitraliu etc. Concomitent, este cadru didactic, predând pictura în învăţământul artistic preuniversitar: la un liceu şi la o „şcoală populară” de artă, iniţiată de el, după modelul Uni­versităţii Populare de la Vălenii de Munte a lui Nicolae Iorga, aceasta frapându-l prin spiritul ei liber şi ingenios de instruire.

Teodor Buzu-lucrand la un vitraliu-400px

Pictorul Teodor Buzu si culorile sale pline de viata

Talentul artistic al lui Teodor Buzu a impresionat din start co­legii de breaslă şi publicul iniţiat dintr-o ţară cu vechi şi puterni­ce tradiţii artistice cum e Cehia. Rând pe rând, au fost remarcate şi elogiate caracteristicile de bază ale picturii sale: linia abstract-simbolistică, mesajul lirico-filozofic, cromatica vie, cu nuanţe violente, regizarea neobişnuită, originală a spaţiului etc. Mai puţini cehi (dar şi alţi occidentali) au putut intui tainica, mai greu sesizabila legă­tură a picturilor sale cu decoru­rile noastre tradiţionale, cu arta plastică românească, inclusiv în abordarea subiectelor, simbolu­rilor, dar şi a tehnicii picturale, a cromaticii ş.a.m.d.

Dincolo de elemente ale esteticului rustic, in­halat în copilărie şi în adolescen­ţă, dincolo de seriozitatea şcolilor de pictură făcute la Chişinău, apoi la Harkov, mai e de evidenţi­at simţirea sa aparte, o sensibilita­te capabilă să absoarbă nu numai fenomenul figurativ, plastic – ce pare a fi pentru el unul nativ – dar şi poezia, muzica şi coregrafia populară românească, arhitectura naţională, în fine – splendoarea limbii materne, româneşti. Toate astea, T. Buzu le-a putut „ajusta” de minune la rigorile tehnicilor figurative cehe, alias occidenta­le, astfel devenind el, încă pe la mijlocul anilor ’90 ai secolului trecut, o prezenţă remarcabilă în pictura Cehiei, încât colegii de breaslă şi mai-marii plasticienilor de acolo au prins a-l recomanda cu dreptate, apoi şi cu plăcere, la cele mai diferite expoziţii, ateliere, tabere de creaţie, sim­pozioane de talie naţională, iar mai târziu şi internaţională. Este de menţionat şi uimitoarea asidu­itate cu care îşi pune T. Buzu în acţiune talentul, gândul, imagina­ţia, fiind, cu certitudine, unul din­tre cei mai productivi plasticieni ai generaţiei sale.

Prin aceasta se explică faptul că în nici 30 de ani T. Buzu a partici­pat la peste 90 de expoziţii colec­tive, având la activ şi peste 60 de expoziţii personale. Sunt nişte ci­fre impresionante, pe care numai le-ar putea visa numeroşi pictori, de real talent, din Basarabia noas­tră cea uitată de Dumnezeu şi de lume! Cum, nu mai puţin impre­sionantă este şi geografia aces­tor participări ale creaţiilor lui T. Buzu la competiţii artistice din diferite ţări de pe glob: Austria, Slovacia, Germania, Italia, Franţa, Olanda, Croaţia, Slovenia, SUA, Orientul Mijlociu etc., etc. Desi­gur, cele mai multe expoziţii le-a avut în Cehia; ceva mai puţine – în România (inclusiv în edificiul Ambasadei Române la Praga) şi una singură – la Chişinău. A ex­pus, de obicei, în săli prestigioa­se, cu un aflux impresionant de vizitatori şi admiratori ai artelor frumoase. Nu ne mai poate mira că multe lucrări de T. Buzu se află în colecţii particulare din Cehia, Slovacia, Ungaria, Germania, SUA, Austria, Danemarca, Sue­dia, Franţa, Australia, Republica Moldova, România, Dubai, Italia, Norvegia, Lituania, Rusia etc. Şi, desigur, în muzee sau galerii de artă din Slovacia (în mai multe săli), Ucraina, Maastricht – Olan­da, Museo civico di grafica, Brunico, Italia; Muzeul Naţional de arte plastice, Chişinău; Muzeum Benesov, Cehia; Colecţia de arte a Ambasadei României la Praga; Palazo San Correr, Veneţia, Italia; Muzeul Naţional din Dubai etc.

Teo Buzu lucrand intr-o biserica-400px

Teodor Buzu, rugandu-se in culori

Ca orice artist împlinit, chiar şi la această vârstă a primelor bilan­ţuri, are şi Teodor Buzu câteva realizări pe care le consideră de vârf: picturile murale, pe sticlă şi pe lemn din capela Reingers, Austria (2007-2008), pictura pe sticlă din Sala de căsătorii din or. Protivin (2009), pictura monu­mentală pentru liceul din or. Pisek; pictura monumentală pentru Concernul chimic „Silon”, Plana nad Luznici – toate trei în Cehia. În aceeaşi listă se înscriu şi câteva cicluri de ilustraţii: pentru revista Steluţa din Chişinău (dec. 1987; acum revista Alunelul); pentru revista Transitions din Praga; pen­tru cartea Eminescu în cultura cehă (Praga, 2000), pentru plachetele de versuri Septani proti zlu („Descântece împotriva răului”) şi Neco divokeho („Ceva miraculos”) ale amicului său poet Lumir Slaby (2004, 2006), Balada Mioriţa în lim­ba cehă (2006)… Plus – ilustraţiile pentru câteva volume apărute la Chişinău: Mircea Vulcănescu. Li­tanii pentru trei stări (2004), Nicolae Iorga. Cugetări (2005), Legenda Luceafărului de Mihai Eminescu, Moartea ca o certitudine de Luminiţa Dumbrăveanu (1999), Viaţa unei nopţi sau Totentanz de Claudia Partole, Nebănuita forţă a scenei de Ninela Caranfil, EvAdam de Radmila Popovici-Paraschiv ş.a.

La aceste frumoase împliniri am mai adăuga că Teodor Buzu se poate mândri, pe bună drep­tate, că e un răsfăţat nu numai al cercurilor artistice din Cehia, România, Germania, Austria, Slovenia, ci şi… al unor politicieni de vază, inclusiv: regele Mihai al României şi întreaga familie re­gală; primul preşedinte al Cehiei libere Vaclav Havel, actualul lider ceh Vaclav Klaus, apoi Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Adrian Năstase, Traian Băsescu…

Despre creaţia, dar şi despre via­ţa lui T. Buzu, au scris, foarte mult, numeroase reviste de specialitate de la Praga, Berlin, Bratislava, Viena, Bucureşti, Chişinău… Au fost realizate zeci de interviuri la posturi de radio şi TV, iar redutabilul om de arte Dan Grigorescu i-a consacrat lui Teodor Buzu, picturii sale, dar şi familiilor sale (şi cea de la Drăsliceni, şi cea de la Tabor) un tulbură­tor film documentar, o peliculă de o rară fineţe şi adâncă pătrundere în desişurile artei moderne: Ploaie de culori peste Tabor (din ciclul „Specta­colul Lumii”).

Este membru în: Uniunea in­ternaţională a artiştilor plastici profesionişti (IAA AIAP UNESCO, Paris), Uniunea artiştilor plastici din Cehia, Asociaţia artiş­tilor plastici din Boemia de Sud, Grupul Die Neuen Milben (Aus­tria), Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova.

Distinc­ţii, premii: Cavaler al Ordinului Naţional al României „Pentru Merit”, în grad de Comandor (2003); Premiul la Concursul internaţio­nal de arte plastice, Passau, Ger­mania (2003); Premiul expoziţiei internaţionale „United”, Slovenia (2004); Premiul oraşului Tabor, Cehia (2004); Premiul „Intersalon”, Ceske Budejovice, Cehia (2004); Premiul „Excelenţa artis­tică”, Dubai (2005); Premiul săp­tămânalului Literatura şi arta (2006, 2008); Diploma Salonului Internaţional de carte, Chişinău (2009) – pentru ilustraţiile la Legenda Luceafărului ş.a. Laureat al unor concursuri de arte plasti­ce: Diploma „Fondazione Sinaide GHI”, XII Edizione, Roma, Italia; Diploma Freistadt, Austria; Premiul II la Trienala de acuarelă, Lucenec, Slovacia (1992); Premiul III la Concursul pentru realizarea artistică a complexului arhitectural, Cehia (1999); Premiul I Design & Technology, Nagano, Ja­ponia, (pentru signe şi prezentarea grafică) etc.

 

Vlad POHILĂ

Aprilie – Mai 2010

 

Drasliceni-Neamul Buzu dela Drasliceni-Gheorghe si Solomia-copii-nepoti-august 2000-800px

Vrednicul Neam al lui Gheorghe si Solomia Buzu: copii, nepoti, stranepoti si… oaspeti din Cehia, Lituania si Chisinau, august 2000

 

P.S. –  La scurgerea a mai bine de cinci ani de când a fost elaborat acest articol, împlinirile artistice, dar şi de altă natură, ale lui Tudor Buzu s-au înmulţit atât de impresionant, încât nu ne asumăm riscul de a enumera aici nici măcar o parte din acestea. Nu atât din motivul că orice completare necesită şi documentări suplimentare, ci mai ales pentru că o scriere, de acum câţiva ani, despre creaţia drăsliceneanului nostru din Cehia, trebuie re-scrisă. Arta lui T. Buzu (ca şi viaţa lui, de altfel) se află într-un impresionant dinamism şi la fel trebuie concepute şi referinţele scrise despre el. Un aspect ţin să-l semnalez aici, şi acum: mulţi artişti plastici de la noi, inclusiv dintre cei ce se iluzionează a fi nişte Michel Angelo sau Salvador Dali ai Basarabiei, în realitate doar pot visa a atinge performanţele lui Tudor / Teodor Buzu! Şi nu mă refer numai la împlinirile lui de ordin strict artistic, dar şi cele de altă natură: nu e defel simplu să fii un  fecior vrednic – în egală măsură – şi al părinţilor tăi, şi al naţiunii  tale. Cum nu e simplu să creşti, în aceeaşi vrednicie propriii feciori, iar acum – şi nepoţi… Căci – şi aceasta pare a fi evenimentul numărul unu din ultimele 12 luni – oricât de tânăr e la chip şi la energii creatoare, de ceva timp Tudor Buzu este şi un bunic exemplar… Să ne trăieşti, dragă Tudor Buzu, cu toţi cei dragi ţie, mulţi, mulţi ani înainte! Cum spuneau, la un pahar de voie bună, studenţii din România Mare: „Să trăieşti, că ne trebuie!”…

 

Vlad Pohilă şi toţi cei care te preţuiesc şi te admiră, din Basarabia românească

Început de Mai, 2015

 

  

Teodor Buzu – 8 creaţii inspirate din opera Poetului poeţilor Mihai Eminescu:

 

1-Pictura Teo Buzu-Eminescu-600px

Teodor Buzu – Eminescu

 

 

2-Pictura Teo Buzu-Scrisoare-600px

Teodor Buzu – Scrisoare

 

 

3-Pictura Teo Buzu-Superba-600px

Teodor Buzu – Superba

 

 

4-Pictura Teo Buzu-Lac-600px

Teodor Buzu – Lac

 

 

5-Pictura Teo Buzu-Melodia padurii-600px

Teodor Buzu – Melodia padurii

 

 

6-Pictura Teo Buzu-Misterele noptii-600px

Teodor Buzu – Misterele noptii

 

 

7-Pictura Teo Buzu-Timp-600px

Teodor Buzu – Timp

 

 

8-Pictura Teo Buzu-Din valurile vremii-600px

Teodor Buzu – Din valurile vremii

 

 

Sursa material: Vlad Pohilă

Sursa foto: Teodor Buzu / Flacăra Film

Flag Counter

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

În 2018 marcăm Centenarul Marii Uniri.
Ce credeți că vom obține de-a lungul anului?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...