Vlad Pohilă despre Nicolae Iorga – „o personalitate copleşitoare”, care a scris 1250 de cărţi, 25 mii de articole …


Întru veșnica cinstire a ilustrului cărturar al Basarabiei sec. XX, Vlad Pohilă (6 aprilie 1953 – 15 mai 2020), publicist, prozator, traducător, critic de artă, lingvist, personalitate emblematică a Mișcării de Renaștere Națională din Basarabia postbelică (1988 – 1991), autor de dicționare și al celor mai importante îndrumare și cărți de revenire a populației din Basarabia și nordul Bucovinei la Alfabetul Latin, începând cu Anul Astral 1989.

Fascinat și marcat de personalitatea omului de geniu Nicolae Iorga, cunoscător profund al operei acestui Homo Universalis al Neamului Românesc, Vlad Pohilă este, totodată, inițiatorul și realizatorul retipăririi la Chișinău a celebrului volum de Cugetări ale lui Nicolae Iorga, la care se referă și în acest articol actualizat de noi azi, 5 iunie, ziua în care pe plaiurile Botoșanilor s-a născut Nicolae Iorga, un vrednic urmaș al lui Mihai Eminescu, la fel ca și George Enescu, Ștefan Luchian, PreaFericitul părinte Teoctist ș.a. Lumină din Lumină sufletului lor (Luminița Dumbrăveanu Flacăra TV)

 

„Ucis, dar neînvins în Cetatea Dreptăţii noastre”

 

Uluitoare, copleşitoare e personalitatea lui Nicolae Iorga – istoric, critic literar şi de artă, filozof, scriitor, memorialist, animator al vieţii ştiinţifice şi culturale, fruntaş al vieţii publice ş.a., ş.a.

Într-o „viaţă de om aşa cum a fost” (5 / 17 iunie 1871, Botoşani,  – 27 noiembrie 1940, pădurea de la Strejnic, judeţul Prahova),  N. Iorga a scris circa 1250 de cărţi, vreo 25 mii de articole, mai ţinând şi alte mii de prelegeri, conferinţe şi „în toate domeniile sale de manifestare, Nicolae Iorga şi-a pus amprenta geniului…” (Mircea Zaciu). Aproape 40 de universităţi şi academii din Europa l-au ales membru titular sau i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa, astfel recunoscându-l, încă din timpul vieţii, ca pe „una din acele personalităţi legendare înfipte pentru veşnicie în glia ţării sale şi în istoria inteligenţei umane” – după cum avea să se exprime mai apoi istoricul francez Henri Focillon. Unele amănunte din viaţa de savant a lui N. Iorga au iz de legendă: se spune, bunăoară, că în anumite situaţii, îşi dicta articolul sau prelegerea, concomitent: unei stenografiste – în franceză, altei – în germană, celei de a treia – în română şi, ca printre altele, făcea şi el însuşi notiţe, plămâdind astfel, o nouă scriere…

În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, George Călinescu formulează, necruţător, destule rezerve faţă de N. Iorga-literatul şi esteticianul, cam „încremenit” la receptarea noilor evoluţii în domeniu, dar în rest, „dă Cezarului” tot ce i se cuvine: „Personalitatea sa este covârşitoare (…)”; „stilist original (…)”; „specialist total, specialist pe toate laturile (…), [N. Iorga] apare masiv (…) prin numărul uriaş de tomuri scrise şi prin multiplicitatea preocupărilor (…)”; „a călcat cu mintea lui atâtea documente, încât memoria lui însăşi va avea tăria unui document (…)”„[prin] cunoaşterea aproape monstruoasă a istoriei universale şi române în cele mai mici detalii, [N. Iorga este] un istoric care a sorbit apa tuturor (…), direct de la izvoare”; „autor de sinteze complete, exhaustive, uneori disperant de amănunţite”„… Iorga a jucat în cultura română, în ultimele patru decenii, rolul lui Voltaire (…)”; „este în istorie Virgiliu, Sf. Paul şi Beatrice laolaltă, care te conduce din infernul diplomelor până în roza celestă a viziunilor totale” etc., etc.

Nici nu încap, în sita timpului, nu că să fi cernute de ea, numeroase volume scrise ori elaborate de N. Iorga: serialul Acte şi fragmente cu privire la istoria românilor (31 de volume, plus 6 volume cu documente din arhive străine); Istoria românilor, în 10 vol.; o Istorie sintetică a literaturii române, alte câteva zeci de cărţi despre mai toate aspectele vieţii spirituale a românilor, de-a lungul veacurilor; Bizanţ după Bizanţ şi Studii bizantine (3 vol.) şi alte zeci de cărţi despre diferite popoare şi ţări vecine sau îndepărtate; 10 tomuri de memorii şi „judecăţi” ale epocii în care a trăit şi ale contemporanilor săi etc., etc. În Generalităţi cu privire la studiile istorice prezintă pregnant „uneltele”, mijloacele, criteriile şi principiile cu care a reconstituit trecutul românesc şi universal, lucrarea dată stând mult timp la temelia muncii de cercetare a istoricilor noştri, dar şi din străinătate. A fondat, a condus, a redactat ziare şi reviste (inclusiv faimoasele publicaţii Sămănătorul, Neamul românesc, Revista istorică, pentru care a şi scris masiv), a întemeiat şi animat societăţi şi fundaţii culturale, Universitatea Populară din „patria sa cea mică”, Vălenii de Munte, neavând echivalente în lume.

Patriot fervent, luptător pentru unirea tuturor pământurilor româneşti, nu e de mirare că în cele două şedinţe ale Consiliul de Coroană, din 27 iunie 1940, N. Iorga s-a pronunţat categoric împotriva acceptării ultimatumului rusesc privind cedarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei, sugerând rezistenţă armată. Desigur, intuia perfect catastrofa pe care o implica un eventual război cu un monstru ca URSS, dar el ştia la fel de bine că în istorie multe popoare rămân şi prin demnitate, nu numai prin tăria armelor. „Numai şase voturi, din cei 26 prezenţi, au fost pentru rezistenţă. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur  în cartea demnităţi…”, nota în jurnalul său regele Carol II. Primul era numele lui Nicolae Iorga…

Încă în 1905, când Basarabia gemea sub cizma rusească, Nicolae Iorga scrie şi sensibilizează opinia publică din România asupra existenţei dramatice a Neamului românesc în Basarabia, subliniind necesitatea salvării românilor basarabeni din „duhoarea de temniţă zăcută”, mântuirii noastre de „efectele putrede ale stăpânirii de asiatică apăsare”. În 1912, când în stânga Prutului, ruşii „sărbătoreau”, cu un fast tipic scenariilor ticluite de cuceritori, N. Iorga editează volumul monografic Basarabia noastră, „adevărata evanghelie de mângâiere şi încurajare a românilor basarabeni” (Ion Pelivan). Tot pe atunci, referindu-se la perspectiva unirii Basarabiei cu România, N. Iorga scria: „Şi făgăduim că vom da tot ce e mai bun în noi, credinţă şi muncă, noi înşine şi urmaşii noştri, pentru ca vechea nedreptate să se şteargă şi viaţa liberă naţională să domnească şi pe aceste plaiuri ale întunericului şi robiei, unde dreptul nostru veşnic ne cheamă”. Ca nimeni altul dintre intelectualii şi patrioţii români, N. Iorga a calificat Basarabia (în 1931) ca „mâna dreaptă a trupului României, iar în seara de 27 iunie 1940, faţa cu tragedia cedării către URSS a Basarabiei şi Nordului Bucovinei, savantul i-ar fi spus cu amărăciune suveranului că astfel pierde cea mai preţioasă perlă din coroană

Din vasta operă a lui N. Iorga se detaşează vădit un volum intitulat nepretenţios: Cugetări, scris/editat prin 1910 şi care include circa 2.300 de aforisme. De valoarea deosebită a acestei cărţi ne vom dumeri mai bine citind aprecierea dată ei de Barbu Theodorescu (1905-1975; bibliograf, istoric al literaturii şi artei române, fost secretar al lui N. Iorga), în prefaţă: „Volumul de Cugetări reprezintă sinteza de gândire a lui Nicolae Iorga, fiind esenţa întregii sale opere, totodată una dintre cele mai de seamă cărţi din întreaga cultură românească. Alături de Poeziile lui Eminescu, Cugetările domină şi luminează, prin generaţii şi peste generaţii, alcătuind, cele două opere – temelia edificiului spiritualităţii româneşti”.

Registrul de subiecte al Cugetărilor este inredibil de larg; aria lor tematică ar satisface cele mai diferite gusturi, interese, pretenţii. Totuşi, în centrul atenţiei sale se află omul: acest substantiv figurează în sute de cugetări. Urmează, apoi, numeroase refereri la: suflet, adevăr, bine/bun/bunătate, carte, a ceti, a cugeta, a gândi (a fi ) dator, drept/dreptate, faptă, a gândi, a ierta, a iubi, înţelept, lume, lumină, minte (în sensul de intelect), muncă, prietenie, frăţie, popor, neam (în sensul de popor, naţiune – accepţie devenită de ocară în scrierile unor „europenişti” de la Bucureşti, dar şi de la Chişinău!), a şti, a trăi, viaţă, vrednicie…

Vom cita, pentru deliciul Dvs., doar câteva din cugetările iorgiene, cu unele din aceste cuvinte-cheie:

„Vorba bună şi zâmbetul şi fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte în sufletul omului”;

„A scrie o carte înseamnă a face actul social al frumuseţii şi înţelepciunii”;

Cel mai bun monarh e un ideal naţional, cel mai bun preşedinte de republică – o cultură morală”;

„Un om cult înseamnă o minte deschisă către bunătate şi frumuseţe”;

„Frăţia sentimentală dintre români trebuie preschimbată într-un simţ de unitate cu toate urmările de solidaritate şi muncă-împreună” ş.a.

La altă extremitate a reflecţiilor lui N. Iorga figurează adeseori noţiuni ca: păcat, prost/prostie, nebun/nebunie, duşman, greşeală, rău, ură, invidie etc. Şi, foarte des, cuvintele moarte, mormânt, a ucide:

„Pe morţi nu-i căutaţi în morminte, ci în inima voastră”;

„Gândul morţii să-ţi slujească în orice clipă pentru a înţelege preţul vieţii”;

„Vine o vreme când lacrimile cad înăuntru şi ard” etc.

Nu poate să nu reţină atenţia această cugetare (scrisă, repetăm, în 1910!):

„Recunoaşterea posterităţii – un giulgiu alb pe trupul celui asasinat”… 

Grandoarea şi puterea geniului lui N. Iorga, ponderea autorităţii sale ştiinţifice şi morale, patriotismul său ca o făclie mereu arzând şi luminând, felul hotărât cu care respingea regimurile autoritare, nedreptatea şi violenţa în societate – toate astea nu au plăcut la mulţi, şi nu numai în România, cu mult înainte de acel sfârşit fatal, care, printr-o bizară coincidenţă, s-a produs odată cu sfârtecarea Statului Român întregit, de către agresorii din Răsărit şi aliaţii lor din Apus. Se ştie că N. Iorga a fost ridicat, de la vila sa din Sinaia, seara târziu, cu vreo câteva ore înainte de omor, de o mână de persoane neidentificate nici atunci, nici mai apoi. Nelegiuiurea a fost atribuită „Gărzii de fier”, peste ani, după deschiderea mai largă a arhivelor, s-a vorbit şi despre „urma komintrernistă” în săvârşirea acestei crime abominabile. Aşa sau altfel, sălbăticia asasinilor a atins cote monstruoase: după ce l-au omorât, în pădurea de la Strejnicul, nu departe de Vălenii de Munte, barbarii i-au smuls barba, fir cu fir… După cum observase un cronicar al acelor vremuri tulburi, de blestem, prin omorârea lui N. Iorga, România a fost întoarsă, brusc, cu vreo câteva secole în urmă.

Revenind la Cugetări, aflăm şi acest gând iorgian: „În cetatea Dreptăţii tale, poţi fi ucis, învins, însă, nu!”. Marele Nicolae Iorga râmâne, desigur, un neînvins. Şi o prezenţă vie, continuă: în analele ştiinţei şi culturii, în zbuciumul fără sfârşit al iubitorilor de Neam, în sufletele celor capabili de a se mândri că destinul i-a pus în aceeaşi Cetate cu oameni ca Nicolae Iorga.

 

Vlad POHILĂ,

Chișinău, 2005

(un articol scris la 65 de ani de la criminala asasinare a marelui învăţat şi patriot Nicolae Iorga, publicat în revista BiblioPolis)

 

Vlad Pohila, anii `90

 

 

 

Alte articole și eseuri ale colegului și prietenului nostru Vlad Pohilă pe Flacăra TV:

Un eseu admirabil de Vlad Pohilă despre „Pasărea Măiastră” Maria Tănase

Personalităţi pe care le-a cunoscut Vlad Pohilă: Nichita Stănescu

Personalităţi pe care le-a cunoscut Vlad Pohilă: prof. Raoul Şorban, legenda Ardealului

 

Omagiul lui Vlad Pohilă adus marelui lingvist Valentin Mândâcanu

Vlad Pohilă despre meritele istorice ale primarului Nicolae Costin, care a schimbat la față or. Chișinău

Vlad Pohilă despre pictorul basarabean din Cehia, care a cucerit Europa – Teodor Buzu

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

In Memoriam // Vlad Pohilă: „Am fost un norocos, am crescut într-o familie românească, care nu a acceptat ocupaţia sovietică…”

GLASUL, 30 de ani de la tipărirea la Riga și Vilnius a primei publicații cu alfabet latin din Basarabia postbelică

 

Dialoguri la „Focul din Vatră”: Luminiţa Dumbrăveanu – Vlad Pohilă, publicist, lingvist, scriitor

videoCLIP Flacăra Film: „Basarabie, nu plânge!” cu Aurica Basarabeanca (muzică, versuri, voce)

Reportaj de pe platoul de filmare al videoCLIPului „Basarabie, nu plânge!” cu Basarabeanca

Semnalele „Basarabie, nu plânge!” de pe platforma de Unitate panNațională Flacăra TV  

 

Nicolae Iorga despre Basarabia la 100 de ani de la ocupaţia din 1812 // articol şi video istoric

Eminescu, Enescu, Iorga… Cum explică savanţii „invazia de genialitate” pe plaiul Botoşanilor

 

Amintirile Elenei Alistar, prima femeie politician din spaţiul românesc şi singura care a votat Unirea la 27 martie 1918

Înainte să moară, Iuliu Maniu a regretat că l-a nedreptăţit pe Constantin Stere din Basarabia

 

Români celebri în exil – Mircea Eliade, a trait printre străini, dar și-a scris toate operele literare în română

Români celebri în exil – scriitorul disident Horia Vintilă, Spania (1915-1992)

 

 

Sursa material: Vlad Pohilă

Sursa foto: Vlad Pohilă și arhivă istorică

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter