videoCLIPul anului: ROXANA – „Liberă-n zbor”, producție CIOfilm, bună pentru MTV!


Plugarii care au tras brazda adâncă și au semănat la timp, adună roade bune la sfârșit de an. Tot la fel e și-n domeniul spiritualității, culturii, artei: oamenii de creație harnici și ingenioși culeg rod din belșug, care nu numai că este frumos, dar e și de folos.

Se pare că bunul Dumnezeu și Sfântul Vasile cel Mare au fost foarte generoși în anul 2016 cu artista ROXANA și prietenii noștri de la Casa de producție CIOfilm, parteneri ai Studioului Flacăra Film Chișinău încă de la începuturile noastre – anul 2012.

Ne bucurăm de bucuria lor și-i felicităm din suflet pentru reușita comună: videoCLIPul la cântecul Liberă-n zbor, pe care îl considerăm videoCLIPul anului 2016 și-l recomandăm cu tragere de inimă faimosului Canal internațional de muzică MTV, unde poate fi urmărit de străini în limba română, întrucât imaginile cu elemente de film, calitățile de actriță și telegenia interpretei ROXANA redau perfect povestea de dragoste, drama trădării / infidelității în familie, suferința sfâșietoare, dar și speranța, puterea nebănuită a omului, a femeii în mod deosebit, de a ieși din capcanele necazurilor, ale dezolării și a pune un nou început vieții sale.

 

roxana-libera-in-zbor-echipa-ciofilm-15-nov-2016

ROXANA si echipa studioului CIOfilm la evenimentul de lansare a videoCLIPului „Liberă-n zbor”, Chisinau, 15 noiembrie 2016

 

videoCLIPul Liberă-n zbor este o dovadă că și în R. Moldova se poate face Artă în domeniul CLIPurilor muzicale, atunci când profesioniștii își dau mâna, simt și acționează la unison.

În cazul dat este de-a dreptul admirabilă armonia dintre versuri – Nona Marian, muzică –ROXANA și Ion Dumitrașcu și imagine – CIOfilm, interpreta implicându-se plenar în toate aceste componente, croindu-le din mers și ajustându-le la stilul, ținuta scenică, maniera ei de interpretare. Ca să nu mai vorbim de faptul că, de dragul reușitei, tânăra artistă a ilustrat pe cont propriu dictonul Arta cere sacrificii: și-a scurtat pe bune podoaba capilară, precum veți vedea în CLIP, apoi a trebuit să aducă în jertfă și un pom îmbătrânit (cu acordul și chiar la rugămintea proprietarei!), pe care s-a nevoit a-l muta în alt loc pentru a-l replanta, ca-n final, să-i dea foc, scenă ce m-a impresionat foarte mult.

 

roxana-libera-in-zbor-captura-clip-18

ROXANA, captură din finalul videoCLIPului „Liberă-n zbor” (2016)

ciofilm-foto-roxana-nona-marian-ion-dumitrascu-doru-gutzu-15-nov-2016

ROXANA alaturi de autoarea versurilor, Nona Marian, compozitorul Ion Dumitrașcu si prezentatorul Teodor Guțu de la Moldova 1 TV

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Toate aceste detalii le-au mărturisit chiar realizatorii videoCLIPului în cadrul frumoasei lansări publice a producției, organizată europenește în 15 noiembrie 2016, dar și în emisiunea Cine vine la noi? din 17 noiembrie de la postul public Moldova 1 TV, dialog pe care îl puteți urmări mai jos.

Merită o referință aparte și zona pitorească a Moldovei de Est în care a fost filmat o parte din povestea videoCLIPului Liberă-n zbor. Este vorba de satul de pe Nistru – Molovata Nouă, raionul Dubăsari, în care s-a născut poetul și cineastul Anatol Codru, iar în Molovata învecinată – Boris Vasiliev, bunicul artistului Dan Bălan. Bravo echipei CIOfilm pentru alegerea minunatului platou de filmare, care, în contextul durerosului dosar transnistrean, constituie și un act de patriotism în faptă!

În această zi semnificativă, a bilanțului bilanțurilor anului, prezentăm cu drag videoCLIPul ROXANEI Liberă-n zbor la rubrica videoCLIPuri de pe Flacăra TV, aducând sincere felicitări atât artistei ROXANA și actorilor Grigore Paladi și Doinei Țurcan, cât și ingenioșilor colegi de la Casa de producție CIOfilm: Sergiu Ciorescu (regie si imagine), Ilinca Stâncă (regie si scenariu), Stas Ciorescu și Eugen Merciucari (editare/montaj), Igor Țurcanu (asistent imagine), Nikita Birkin (producție), Cristina Isacov (foto)! Cinste și italianului Biagio Stamegna, căsătorit cu o moldoveancă, care iubește sincer Moldova și a pus umărul la realizarea acestui videoCLIP valoros sub toate aspectele!

La Mulți Ani, dragă ROXANA! La Mulți Ani, CIOfilm!

Dumnezeu să vă binecuvânteze să fiți și-n 2017 „Liberi în zborul” destinului vostru artistic!

 

Roxana – LIBERĂ-N ZBOR / Official Video / CIOFILM Studio

 

 
Making of ROXANA „Libera-n zbor” #1

 

 

Making of ROXANA „Libera-n zbor” #2

 

 

ROXANA – „Liberă-n zbor”, lansarea la Moldova 1 TV (17 noiembrie 2016)

 

 

 

Galerie FOTO de la evenimentul de lansare a videoCLIPului AICI

 

Flacăra TV recomandă şi:

Şi-a tăiat părul pentru a filma o scenă din videoclip. Vezi cine e artista

Bucură-te, Moldova pentru fiii tăi! CIOfilm a adus acasă Trofeul pentru scurtmetraj al Valletta Film Festival (Malta)

CLIP solemn// Imnul „Limba noastră” în straie noi de la Brio Sonores şi CIOfilm

 

PrimeTV despre PREMIILE Festivalului Internaţional HERCULES.ro câştigate de Flacăra Film şi CIOfilm de la Chişinău

PRIMUL videoCLIP al Studioului Flacăra Film: „Moş Crăciun” (vs. Moş Gerilă) cu Aurica Dicusară Basarabeanca

videoCLIP Flacăra Film: „Basarabie, nu plânge!” cu Aurica Basarabeanca (muzică, versuri, voce)

 

 

Sursa material: Flacăra TV & Film / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: CIOfilm

Sursa video: Moldova 1 TV / CIOfilm 1 / CIOfilm 2 / CIOfilm 3 / Flacăra TV & Film

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] videoCLIPul anului: ROXANA – „Liberă-n zbor”, producție CIOfilm, bună pentru MTV! […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter