VIDEO // Regizorul şi actorul Ion Ungureanu a împlinit astăzi 80 de ani!!!


A ctitorit unul dintre cele mai faimoase teatre din Republica Moldova –„Luceafărul”, a participat cu ardoare la Mişcarea de Eliberare Naţională şi continuă să fie un punct de reper al demnităţii naţionale. Vorbim despre maestrul Ion Ungureanu, ex-ministru al Culturii, care împlineşte astăzi 80 de ani de la naştere.

Mai multe locuri, intrate în istorie din Chişinău sunt legate de numele lui Ion Ungureanu. Unul dintre acestea este monumentul Lupoaicei de la Roma din faţa Muzeului Naţional de Istorie.

„Când am fost numit în funcţia de ministru, prima idee a fost să readuc monumentul lui Ştefan cel Mare la locul lui, iar ulterior am adus copia Lupoaicei de la Roma”, susține Ion Ungureanu.

Călătoria imaginară prin viaţa zbuciumată a omului de cultură Ion Ungureanu începe la sudul Moldovei, unde s-a născut acum 80 de ani.

Am învăţat în aceaşi şcoală unde a învăţat şi Alexei Mateevici, aşa că vin dintr-un spaţiu sacru. Cele mai scumpe sunt realizările care le-am făcut la Teatrul „Luceafărul” şi pe urmă la Moscova, cu piesele lui Ion Druţă. Când am fost nevoit să plec din Moldova, am luat-o cu mine în suflet”, menționează maestrul.

„Îl preţuiesc pentru că este un monument viu al culturii noastre şi al luptei pentru cultura naţională. În timpuri vitrege, în timpuri triste, el, ca un haiduc voinic, a făcut lucruri atât de mari”, afirmă scriitorul Vladimir Beșleagă.

Mai multe mărturii despre viaţa trăită la maximă intensitate de acest mare bărbat al neamului vor răsuna pe 8 septembrie, la popasul aniversar „Ion Ungureanu – un destin iluminat de Luceafăr”, care va avea loc la Muzeul Naţional de Istorie.

 

Reportajul TVM, realizat de Silvia Hodorogea

 

 

 

Sursa material: TV Moldova 1 / Silvia Hodorogea

Sursa foto: www.kino-teatr.ru

Sursa video: www.trm.md

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter