Valentin Dînga: „Limba noastră”, să onorăm Imnul de Stat al R. Moldova şi pe Artistul care i-a dat puterea Carpaţilor


În anul 2014, la 27 februarie, Valentin Dînga, un mare Artist din Republica Moldova, părăsea scena acestei lumi nedrepte, în care mediocrităţile pragmatice se-nghesuie mereu în capul mesei, dînd la o parte cu coatele lor obraznice oamenii vrednici, înzestraţi cu har, curaţi, cuminţi, merituoşi în profesia lor şi-n faţa istoriei propriului popor…

Una dintre aceste personalităţi de referinţe în cultura şi arta general-românească este, fără îndoială, compozitorul Valentin Dînga, Artist autentic, care a ştiut să rămînă mereu şi Om de rară omenie, o virtute mai rar întîlnită între marii artişti.

Născut la 14 iulie 1951, Valentin Dînga este nu numai un renumit compozitor, care a scris muzică uşoară, instrumentală, jazz, etno-jazz, pentru filme şi spectacole de teatru, dar şi un desăvîrşit pianist, dar şi un dăruit dirijor şi orchestrator, aranjor de cîntece şi piese muzicale ale colegilor, un iscusit meseriaş, un as în acest domeniu, de care, cel puţin, Basarabia, are doar cîţiva, număraţi pe degetele de la o mînă.

Tocmai de aceea muzica trecută prin sufletul şi mintea sa a fost şi va rămîne a fi una rafinată, de elită, mai cu seamă, cele în genul jazz-ului, bluz-ului. A se audia în acest sens, cîntecele din repertoriul artiştilor Ştefan Petrache, prietenul şi fratele său încă din adolescenţă, Angela Bucico, Galina Gherman, Natalia Barbu.

A se observa acest detaliu şi în muzica sa pentru filme, fie acestea artistice, documentare sau de animaţie. Valentin Dînga e de neîntrecut şi în muzica de comedie, humoristică, ar fi putut concura cu orice compozitor şi/sau instrumentist de la Hollywood, primul exemplu de acest gen care ne vine în memorie fiind filmul lui Gheorghe Urschi „Văleu-Văleu, nu turna! (Telefilm-Chişinău, 1991), în care compozitorul este şi orchestrator, dar şi interpretul partiturilor la pian.

De altfel, acest film-comedie (despre ukazul ridicol al lui Gorbaciov contra viţei de vie şi alcoolului) ne stă drept mărturie de demnitate profesională: cînd o muzică de elită, scrisă ca la carte, devine pe înţelesul maselor, a poporului. Fenomen tot mai rar întîlnit, cu regret, or, astăzi, vedem cogeamite artişti ai poporului din R. Moldova, care fac şi multiplică subcultura, muzica primitivă (şirpotreb), degradînd ei înşişi şi proletarizînd populaţia într-un hal fără de hal!

Valentin Dânga şi Filip Rudenco, Radio Moldova

Valentin Dînga şi Filip Rudenco, Radio Moldova

AICI puteţi citi/afla mai multe din biografia omului şi compozitorului omagiat astăzi, Valentin Dînga. La fel, vă îndemnăm cu drag să ascultaţi emisiunea „Meloritm Duminical, cu şi despre Valentin Dînga, realizată în 4 august 2013, de colegul nostru Filip Rudenco de la Radio Moldova.

Noi, echipa Studioului Flacăra Chişinău, ne-am propus să-l cinstim pe compozitorul Valentin Dînga, prin punerea în valoare a calităţii sale de mare patriot şi Om al Cetăţii, de aceea a şi fost binecuvîntat de Dumnezeu să le facă pe toate cu suflet, temeinic, fără să ceară bani, titluri şi mărire pentru creaţia sa. Valentin Dînga a fost un român adevărat, în faptă, nu-n vorbă şi fală goală, precum unii lideraşti de pe la noi, care în lăcomia şi lăudăroşenia lor, au terfelit idealurile româneşti din Basarabia de după 1990, însărăcind, trădînd, dezamăgind populaţia.

 

Tricolorul MD cu note muzicale-trm.md

Cred că ar fi un act de Dreptate în faţa Istoriei şi a acestui mare compozitor patriot, să-l cinstim, să-i onorăm personalitatea complexă, prin ascultarea Imnului de Stat al R. Moldova „Limba Noastră”, al cărui aranjament muzical a fost creat cu mare iscusinţă de Artistul Valentin Dînga, transformînd astfel un cîntec lirico-patriotic, bisericesc, duhovnicesc, scris de preoţii Alexei Mateevici (poem, 1917) şi Alexandru Cristea (muzica, 1938, Bucureşti), într-un cîntec-imn, după toate rigorile genului: emblematic, solemn, sonor, răsunător, mobilizator, însufleţitor, puternic, viguros ca şi Carpaţii Neamului românesc.

Astfel, graţie compozitorului şi orchestratorului Valentin Dînga, Republica Moldova are unul dintre cele mai frumoase şi măreţe imnuri din Lume – „Limba noastră”, iar cei care cred că exagerăm, să consulte profesioniştii în materie de aranjament muzical, psihologie a maselor şi artă politico-diplomatică.

Să urmărim, totodată, şi şlagărul nemuritor al lui Valentin Dînga „Chemarea casei părinteşti” cu Ştefan Petrache, cîntec tot mai actual în democraţia din R. Moldova, înţeleasă pe dos – deportarea propriului popor la munci peste hotare…

Încheiem cu un îndemn către tinerii pasionaţi de muzică: studiaţi profund creaţia compozitorului Valentin Dînga, maiestria sa de instrumentist, iscusinţa sa de orchestrator şi veţi ajunge departe! Să vă fie MODEL de muncă asiduă, ţinută artistică, demnitate profesională şi Naţională!

Lumină Lină sufletului lui Valentin Dînga

 

 

Imnul „Limba noastră”, versuri – Alexei Mateevici (1917), muzica – Alexandru Cristea (1938), aranjament muzical – Valentin Dînga (1995), versiunea oficială, realizată în colaborare cu Capela Corală „Moldova” a RadioTeleviziunii Naţionale de la Chişinău:

 

 

„Chemarea casei părinteşti”, muzica – Valentin Dînga, versuri – Anatol Ciocanu, interpretare – Ştefan Petrache (1980)

 

 

 

Sursa material: Flacăra TV / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: Radio Moldova şi Radio Chişinău

Sursa video: YouTube 1 / YouTube 2

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (6)

  1. […] versuri pline de lumină și bucurie nețărmurite dintr-un colind strămoșesc – adevărat șirag de piatră rară al folclorului Național, uitat oarecum, dar, iată, valorificat și pe moșie revărsat de […]

  2. […] Valentin Dânga: „Limba noastră”, să onorăm Imnul de Stat al R. Moldova şi pe Artistul care … Eminescu – „De-aş avea”, cântec în 3 versiuni: Maria Codreanu, Ştefan Petrache, Cătălin Josan Ştefan Petrache, aşa cum puţini au avut NOROCul să-l asculte: Hora Mare (m. E. Doga, v. Gh. Vodă, 1980) Ştefan Petrache: „Dacă te apuci să primeneşti o ţară, iubeşte-o ca pe mama ta”     […]

  3. […] Valentin Dânga: „Limba noastră”, să onorăm Imnul de Stat al R. Moldova şi pe Artistul care … […]

  4. […] Valentin Dânga: „Limba noastră”, să onorăm Imnul de Stat al R. Moldova şi pe Artistul care … […]

  5. […] ziditoare de Neam începute de părintele poet Alexei Mateevici de la Zaim, autorul versurilor Limba noastră, care stau la baza Imnului de Stat al R. […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter