Tudor Gheorghe – „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” // Omagiu poetului antikominternist Radu Gyr


Nu e tîrziu nici aproape de miezul nopţii să ne amintim cu pioşenie de poetul creştin, poetul martir Radu Gyr, care a plecat la Hristos în 29 aprilie 1975(n. 2 martie 1905)

Radu Gyr, născut Radu Ştefan Demetrescu, este unul dintre cei mai mari şi profunzi poeţi români, un simpol al rezistenţei anticomuniste din România postbelică, acaparată de komintern, pe filiera Moscovei, după 24 august 1944.

Supranumit poetul care L-a adus pe Iisus în celulă (după titlul unui răscolitor poem al său), Radu Gyr este parte a elitei intelectuale interbelice a României supusă holocaustului roşu, exterminată metodic în puşcăriile kominterniste, pentru simplul motiv că-L iubea pe Hristos, că-şi iubea Neamul, Ţara, dorind-o liberă, civilizată şi neîntinată de antihriştii cu stea roşie în frunte…

Pentru creaţia sa profund ortodoxă şi pentru convingerile sale politice, Radu Gyr a pătimit cumplit, dar nu s-a lăsat frînt, Iisus venit în celulă l-a ajutat să reziste, să iasă din iadul bolşevic şi să ne lase scris pe hîrtie poeziile sale nemuritoare, pe care le creaseră în celulă doar în gînd, în memorie, hîrtia şi creionul fiind interzise în temniţă.

A stat de trei ori, aproape 20 de ani, după gratii şi nu doar sub tovarăşi şi tovărăşele…

1. pe vremea Regelui Carol al II-lea, condus de amanta sa kominternistă, Lupescu – 1938-1939;

2. apoi, condamnat la detenţie în cunoscutul Lot al ziariştilor creştini, alături de Pamfil Şeicaru şi Nichifor Crainic – 1945-1956;

Radu Gyr in varsta3. a treia condamnare – cea din 1958 – fiind pedeapsa capitală, adică la moarte, pentru poezia-manifest, cunoscută de la mic la mare, actuală şi astăzi, contra vînzătorilor de Neam de la Bucureşti şi Chişinău: Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Radu Gyr a scris acest poem-protest în perioada colectivizării forţate a ţăranilor români, regimul acuzîndu-l de instigare contra sistemului comunist. Ulterior, pedeapsa capitală i-a fost schimbată cu 25 de ani de muncă silnică, dintre care a executat şase.

Justiţia română l-a reabilitat total abia în anul 2012! Iată asta ţară liberă, nu şagă! dacă şi-a reabilitat eroul anticomunist, cu viziuni europene, după 23 de ani de la aşa-numita căderea (de fapt, fardare!) a comunismului.

În pofida faptului că a fost un poet aproape mereu interzis şi denigrat, Radu Gyr rămîne a fi un poet foarte cunoscut, popular, un poet al Iubirii, un reper moral, bărbat de caracter şi cu triplă demnitate – de Om, de Creştin, de Român.

Poate de aceea este cel mai cîntat poet român în Biserici şi Mănăstiri, precum veţi vedea şi în clipurile de mai jos.

Tudor-Gheorghe-cu cobzaSă-l cinstim (şi) astăzi pe Radu Gyr, fericitul prigonit întru Hristos, prin a-i cunoaşte mai bine opera scrisă-n închisori şi cîntată-n libertate de rapsodul Neamului românesc Tudor Gheorghe, care, în 1995, i-a dedicat poetului martir şi tuturor Sfinţilor închisorilor un întreg album intitulat Cu Iisus în celulă. Nici nu se putea altfel, or, tatăl rapsodului, Ilie Tudor a fost şi el deţinut politic în iadul de la Aiud…

 

Lumină din Lumină poetului Radu Gyr,

condamnat la moarte pentru poezia Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

 

TVR: Tudor Gheorghe – Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

 

 

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! 

Nu pentru-o lopată de rumenă pîine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mîine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sîngele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cîntecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! 

Nu pentru mînia scrîşnită-n măsele,
ci ca s-aduni chiuind pe tăpşane
o claie de cer şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zarzării peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să-ţi pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, ca lumina din urma furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

 

Grupul vocal „Şoaptele Îngerilor”: Avem o tara, versuri de Radu Gyr

 

 

 

 

Sursa material: Flacăra TV / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: www.evz.ro / www.tvr.ro

Sursa video: YouTube 1 / YouTube 2

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter