Transcarpatia propune ca scandaloasa lege a Educației din Ucraina să nu vizeze școlile cu predare în limbile UE


Noua Lege ucraineană a educației, în special articolul 7, care se referă la învățământul în limbile minoritare, îngrijorează nu doar guvernele statelor vecine Ungaria și România, ci și conducerea regiunii Transcarpatia, care, de asemenea, a criticat documentul adoptat săptămâna trecută de Rada Supremă de la Kiev – transmite Radio Svoboda, preluat de TOCpress.

Potrivit șefului Administrației Regionale de Stat din Transcarpatia, Hennadi Moskal, „noua lege este contrară Cartei europene a limbilor regionale, Legii cu privire la minoritățile naționale din Ucraina și tratatelor internaționale încheiate de Ucraina cu țările vecine”.

După această reacție a guvernatorului, purtătorul de cuvânt al Administrației Regionale de Stat Transcarpatia, Iaroslav Galas, a reiterat poziția oficială a autorităților regionale și a explicat de ce a ales Hennadi Moskal să se opună noii Legi ucrainene a educației.

„Într-adevăr, această formulare afectează și restrânge drepturile acordate anterior minorităților naționale care locuiesc în Transcarpatia” – a declarat Galas, constatând că majoritatea absolută a deputaților care au votat în favoarea acestei legi sunt originari din zone mono-etnice și nu înțeleg specificul regiunilor multi-etnice.

„Noi știm că această lege este îndreptată, în primul rând, împotriva limbii ruse, deoarece limba rusă domină atât capitala, cât regiunile estice. În Transcarpatia, însă, această lege lovește în minoritățile etnice. Șeful Administrației Regionale de Stat consideră că cea mai bună cale de ieșire din această situație este să se facă o modificare care să spună că legea nu se aplică și în cazul limbile Uniunii Europene. Pentru că legea vizează protejarea limbii ucrainene, dar este, în primul rând, împotriva limbii ruse. Nu se referă la protejarea a 150.000 de unguri sau a celor câteva zeci de mii de români, care trăiesc și în regiunea Cernăuți sau împotriva regiunii Odesa, unde trăiesc și moldoveni, și găgăuzi. Acum, însă, avem următoarea situație: ceea ce Rusia încearcă să facă de foarte mulți ani – să certe Ucraina cu vecinii săi – face Ucraina însăși, prin forțele sale parlamentare – a explicat purtătorul de cuvânt al guvernatorului de Transcarpatia – potrivit Radio Svoboda.

 

Transcarpatia Ucraina-harta componenta etnica-Flux24-ro-800px

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Guvernatorul Transcarpatiei: „Noua Lege ucraineană a educației contravine Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare”

Românii din Transcarpatia acuză că noua Lege a învățământului le îngrădește dreptul la educație în limba maternă

 

Românii din Ucraina cer ajutorul Misiunii OSCE întru salvarea școlilor românești

Premierul Pavel Filip consideră că românii/moldovenii din Ucraina trebuie să învețe în limba românească

Igor Dodon: „Vin cu un apel către autorităţile de la Kiev să-şi reconsidere noile politici în adresa minorităţilor etnoculturale…”

Peter Szijjarto: Diplomații ungari nu vor mai sprijini de acum înainte nicio inițiativă a Ucrainei în cadrul organizațiilor internaționale

 

S.O.S.! Rada Ucrainei a adoptat legea care va lichida toate școlile românilor și ale altor minorități etnice

Jos mâinile de pe şcolile românilor din Ucraina! Scrisoare deschisă de la Cernăuţi Președintelui României

Ministrul de Externe al României a discutat cu omologul său de la Kiev despre păstrarea școlilor românești

Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina – Scrisoare Deschisă către Ambasada Ucrainei la București

 

 

Sursa material: portalul TOCpress.info

Sursa foto: Flux24.ro

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (3)

  1. […] Transcarpatia propune ca scandaloasa lege a Educației din Ucraina să nu vizeze școlile cu predare… […]

  2. […] Transcarpatia propune ca scandaloasa lege a Educației din Ucraina să nu vizeze școlile cu predare… […]

  3. […] Transcarpatia propune ca scandaloasa lege a Educației din Ucraina să nu vizeze școlile cu predare… […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | România, Bulgaria, Grecia, Ungaria cer Consiliului Europei și OSCE expertizarea Legii Educației din Ucraina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter