Silvia Chiriac – „Podul de flori”, cîntec scris de Anatol Chiriac și Grigore Vieru special pentru 6 Mai 1990


Astăzi, 6 Mai 2023, marcăm 33 de ani de la înfăptuirea marelui eveniment cu nume romantic – PODUL de FLORI de pe Prut, primul, întîiul, cel din 6 Mai 1990 – de Sărbătoarea Sf. Gheorghe Biruitorul, organizat din partea Basarabiei (RSS Moldova) de premierul Mircea Druc şi regizorul Ion Ungureanu, primul ministru al Culturii şi Cultelor.

După ocupaţia sovietică a Basarabiei (1940 şi 1944), a fost pentru prima dată, cînd lacătul KGB-ului de pe Prut s-a descuiat, iar peste 1 mln de români de pe ambele maluri ale Prutului – mulţi dintre ei rude de sînge – au putut să treacă rîul şi să se îmbrăţişeze în Libertate, fără pașaport și supravegherea încruntată a grănicerului sovietic.

Asemenea evenimente sînt cu adevărat Istorice, se pot întîmpla o dată în secol sau mileniu.

A fost, probabil, cea mai importantă faptă bună pe care a făcut-o Ion Iliescu în toate mandatele sale de Preşedinte al României luate împreună. Pentru că anume el l-a convins pe Mihail Gorbaciov să facă o bucurie românilor despărţiţi de un hotar nedrept. Nici măcar recunoaşterea imediată a statului Republica Moldova nu se poate compara cu primul POD de FLORI, care a fost curat, sincer şi de suflet … pentru noi.

Păcat că am rămas atunci la podul romantic, sentimental şi n-am început a construi imediat altele, mai trainice – de fier, de piatră, care să ne reunească economic și politic, menite să ne facă însăşi viaţa o floare, o mare de flori!..

 

 

 

Mi-am amintit astăzi de două momente importante pentru sufletul meu:

  • plecarea noastră, a studenţilor jurnalişti, la PODul de FLORI de la Giurgiuleşti (drum lung şi vesel!)
  • de nemuritorul cîntec Podul de flori, interpretat cu multă eleganţă şi spirit tineresc de artista Silvia Chiriac, creaţie a doi mari artişti români din Basarabia: Grigore Vieru (versuri) şi Anatol Chiriac (muzică).

Mare este întristarea mea că acest cîntec minunat despre istoricul botez în Prutul lacrimilor noastre este uitat, pe nedrept, puțin cunoscut generațiilor post-1989…

Să facem azi, împreună, un act de Dreptate atît cîntecului, creatorilor lui, cît şi interpretei Silvia Chiriac , ascultînd / privind acest cîntec cît o epocă, plin de simboluri istorice – Podul de Flori liber să treacă visarea…

 

Asta-i Libertatea infinită – visarea! Felicitări, fraţilor de-Acasă și de pretutindeni, care ați participat la acel eveniment cu adevărat istoric! 

Să mai fim cum am mai fost: cu inima curată, temerari, vizionari și, firește, uniți în jurul idealurilor eminesciene nepieritoare! Doamne, luminează-ne Calea, ajută-ne să fim mai buni și mai înțelepți! 🙏 Hristos a Înviat! 🌿

 

 

Silvia Chiriac – PODUL de FLORI, versuri Grigore Vieru, muzică Anatol Chiriac

(înregistrare  Moldova 1 TV, anii `90)

 

 

cadre Istorice din 6 mai 1990, „Podul de flori” de pe Prut (filmări Ungheni, Basarabia)

 

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Silvia Chiriac şi Ricu Vodă cântă „Decembrie cel sfînt” (căderea lui Ceaușescu, 22-12-1989)

Maria Bieşu şi Grigore Vieru cântă/recită PATRIA MEA pe muzica lui Anatol Chiriac

Silvia Chiriac – ORELE, muzică Anatol Chiriac, versuri Grigore Vieru (anii `80)

Anatol Chiriac – „Mihaela” (celebra melodie instrumentală)

 

Al doilea videoCLIP al Studioului Flacăra Film: „Basarabie, nu plânge!” cu Aurica Basarabeanca (muzică, versuri, voce), cu participarea artiștilor Ion Ungureanu, Silvia și Anatol Chiriac, Eugen Doga ș.a. personalități

 

 

Sursa material: Flacăra TV / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: Adevărul

Sursa video:  YouTube / TVM

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] foto: http://flacaratv.md/silvia-chiriac-podul-de-flori-cintec-scris-de-anatol-chiriac-si-grigore-vieru-pe… Acum 31 de ani, frații români și moldoveni s-au întâlnit la mijlocul podului de peste Prut […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter