Şi România victimă a terorismului – teritorial-revizionist. Ştie SRI că maghiarul Tokes mai pune de-o „revoluţie română”?!


Bihor: Tokes a adresat un apel la unitate formațiunilor politice și civice de etnie maghiară pentru revendicări comune

Eurodeputatul Tokes Laszlo a făcut vineri un apel la unitate principalilor actori politici maghiari din România: Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), Partidul Civic Maghiar (PCM), Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), respectiv Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) și Consiliul Național Secuiesc (CNS), la „unire de scop”, în sensul pluralismului politic.

„Ar fi nevoie de anul acesta să ne unim forțele pentru revendicările noastre principale, cum ar fi autonomiaeducația superioară ori chiar apărarea identității noastre naționale, afectată de războiul împotriva simbolurilor noastre ori pe planul retrocedării imobilelor comunității maghiare, respectiv ale bisericilor maghiare. Sper ca acest an va aduce această unire de forțe. Vom iniția, din partea CNMT, această unire de cauză între actorii principali ai ungurilor din România”, a spus Tokes într-o conferință de presă.

El a precizat că este pe deplin de acord cu scopurile declarate ale președintelui Klaus Iohannis privind crearea unei Românii noi și introducerea normalității în viața politică și socială a țării.

„De această normalitate avem nevoie și noi, maghiarii din Transilvania. Pentru mine, această normalitate este reprezentată de această fotografie, care simbolizează pentru mine libertatea dobândită cu 25 de ani în urmă, libertatea românească, identică cu cea secuiască, a comunității maghiare din Transilvania. Chiar aceasta dorim: normalitate pe planul politicii minoritare, normalitate despre care nicidecum nu putem vorbi când în țara noastră suntem martorii unui antimaghiarism care este moștenirea național-comunismului ceaușist”, a spus Tokes.

Deși membru fondator al UDMR, eurodeputatul a reproșat conducerii Uniunii că „a folosit capitalul Revoluției din 1989 pentru a se autolegitima”.

„UDMR ar avea mare nevoie de autorevizuire și schimbare radicală a politicii sale care a eșuat, chiar cu ocazia alegerilor prezidențiale. Chiar și orbii și-ar da seama în ce direcție ar trebui să ne ducem, cu excepția UDMR”, crede Tokes.

 

 

Sursa material: www.agerpres.ro

Sursa foto: AGERPRES / Eugenia Paşca

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter