Scriitorul Victor Dumbrăveanu ar fi împlinit 70 de ani. Omagiul colegilor la Muzeul Literaturii Române


Un medalion literar cu genericul „Iubirea noastră-i ca şi ura” în memoria prozatorului, publicistului şi eseistului Victor Dumbrăveanu a avut loc la Casa Scriitorilor din Chișinău.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la naşterea regretatului scriitor.

Cu o evocare despre protagonistul manifestării a fost prezentă fiica scriitorului, Doina Dumbrăveanu-Munteanu. Ea a menţionat că a avut o legătură foarte strînsă și prietenoasă cu tatăl său.

„I-am cunoscut foarte bine colegii săi de la ziarul „Tinerimea Moldovei” şi pe cei de la revista „Moldova”. Am fost prima cititoare a tuturor cărţilor sale. Ultimul său roman – „Iubirea noastră-i ca şi ura”, a apărut post-mortem, în 2015. Este un roman care se situează dincolo de tipare”, a accentuat Doina Dumbrăveanu-Munteanu.

 

 

 

 

Potrivit criticului literar Ion Ciocanu, romanul „Iubirea noastră-i ca şi ura” este o carte meritorie, care adevereşte o muncă responsabilă a autorului în vederea adunării materialului factologic referitor la activitatea lui Leonid Brejnev în R. Moldova, la atmosfera complicată din realitatea anilor respectivi şi la multe întîmplări din culisele puterii de atunci.

„Iubirea noastră-i ca şi ura” este romanul romanelor scriitorului Victor Dumbrăveanu şi romanul-bombă al anului 2015. Cine doreşte să afle ceva despre destinul Moldovei, trebuie neapărat să citească acest roman al lui Victor Dumbrăveanu”, a constatat Ion Ciocanu.

În opinia prozatorului Victor Prohin, Victor Dumbrăveanu a fost primul scriitor de la noi, care prin cărţile sale s-a adresat cititorului adolescent.

„Iubirea noastră-i ca şi ura” este un roman de respiraţie largă. Citindu-l, am simţit că trăiesc acele timpuri. Victor Dumbrăveanu a făcut în acest roman o muncă titanică, pe care n-a făcut-o nici unul dintre istoricii noştri”, a remarcat Victor Prohin.

Prozatorul, publicistul şi eseistul Victor Dumbrăveanu s-a născut la 20 august 1946 în satul Corlăteni, raionul Rîşcani. În 1968 a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova. A fost redactor la ziarele „Moldova socialistă”, „Tinerimea Moldovei”, „Capitala”, „Curierul de seară”, revistele „Orizontul”, „Columna” şi „Moldova”. În calitate de scriitor, a debutat în 1975 cu placheta de povestiri „Insula de coral”. A semnat romanele „Numeşte fericirea altfel”, „File de adio”, „Nesomnul bărbaţilor”, „Pasărea din noi”, „Casa cu faţa spre ispită”, „Trăim ultima dată”ș.a. În 2010 i s-a conferit titlul onorific „Maestru al literaturii”. Victor Dumbrăveanu s-a stins din viaţă la 4 decembrie 2011 la Chişinău.

 

Remember scriitorul Victor Dumbrăveanu. Emisiune cu fiica Doina şi prietenul Ştefan Ţurcanu

 

Flacăra TV adaugă știrii colegilor de la MOLDPRES, că la evenimentul literar de cinstire a scriitorului Victor Dumbrăveanu, unul dintre cei mai de seamă prozatori români pentru adolescenți și tineri, organizat vineri, 19 august 2016, de Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” în colaborare cu fiica moștenitoare, Doina Dumbrăveanu-Munteanu, au participat și colegii scriitori: Vasile Malanețchi – directorul Muzeului, Gheorghe Ciocoi, Nicolae Rusu, Grigore Chiperi, Luminița Dumbrăveanu, Doru Ciocanu, Gheorghe Erizanu, Nicolae Popa, Gheorghe Doni, Claudia Partole, Nicolae Roibu, Petru Rotaru, Grigore Grigorescu, Eugenia David, Boris Marian, fotograful Nicolae Răileanu, precum și prietenul din adolescență, prof. univ. Ștefan Ciobanu.

Potrivit Doinei Dumbrăveanu-Munteanu, șirul manifestărilor comemorative vor continua la începutul lunii decembrie 2016, când se vor împlini 5 ani de la plecarea la cele veșnice a scriitorului Victor Dumbraveanu. Următorul eveniment va avea loc la Biblioteca municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău, cu participarea rudelor, profesorilor, elevilor din satul Corlăteni, Râșcani (fostul județ Bălți), Liceul căruia poartă, din a. 2012, numele înzestratului scriitor, eseist, publicist și Om al Cetății, Victor Dumbrăveanu.

 

Lumină Lină Omului bun și frumos Victor Dumbrăveanu

 

2-Victor Dumbraveanu-Omagiu-poster Muzeu Lit Romane-19 aug 2016

 

3-Victor Dumbraveanu-portrete si generic medalion literar-19 aug 2016-800px

 

4-Victor Dumbraveanu-Expozitie 1-19 aug 2016-800px

 

5-Victor Dumbraveanu-Expozitie 2-19 aug 2016-800px

 

6-Victor Dumbraveanu-Omagiu-public-19 aug 2016-800px

 

7-Victor Dumbraveanu-Medalion literar-fiica Doina si poeta Luminita Dumbraveanu-800px

Fiica mai mare a scriitorului, Doina Dumbraveanu cu tata in bratze si consateanca Luminita Dumbraveanu, publicista, scriitoare, care i-a adus daruitului scriitor busuioc si alte flori

 

 

 

Sursa material: MOLDPRES – Nicolae Roibu / Flacăra TV

Sursa foto: Doina Dumbrăveanu-Munteanu și Luminița Dumbrăveanu

Sursa video: familia lui Victor Dumbrăveanu și OWH TV Studio

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (4)

  1. […] Scriitorul Victor Dumbrăveanu ar fi împlinit 70 de ani. Omagiul colegilor la Muzeul Literaturii Ro… […]

  2. […] Scriitorul Victor Dumbrăveanu ar fi împlinit 70 de ani. Omagiul colegilor la Muzeul Literaturii Ro… […]

  3. […] Scriitorul Victor Dumbrăveanu ar fi împlinit 70 de ani. Omagiul colegilor la Muzeul Literaturii Ro… […]

  4. […] Scriitorul Victor Dumbrăveanu ar fi împlinit 70 de ani. Omagiul colegilor la Muzeul Literaturii Ro… […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter