Schimbarea la Faţă a Domnului, predica înţeleptului părinte Cleopa Ilie


Parintilor, fratilor si iubiti credinciosi,

Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare are un brau, cu care este incinsa de-a lungul anului. Pe acest brau se gasesc douasprezece margaritare preascumpe si preasfinte, adica cele douasprezece praznice imparatesti.

De aceea, la aceste dumnezeiesti praznice, predicile sunt mai grele si mai dogmatice, pentru ca in aceste praznice este aratata toata taina iconomiei in trup a Lui Iisus Hristos si toata mantuirea neamului omenesc.

Astazi este dumnezeiasca Schimbare la Fata a Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Acest mare eveniment din viata Mantuitorului nostru, aceasta mare sarbatoare si prealuminat praznic s-a petrecut in anul treizeci si trei al vietii Domnului nostru Iisus Hristos si in ultimul an al propovaduirii Sale.

Mantuitorul era pe atunci in partea Cezareei lui Filip, unde marele Apostol Petru L-a marturisit ca fiind Fiul Lui Dumnezeu cel adevarat. El i-a intrebat pe apostoli: Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului? Iar apostolii ziceau: Doamne, unii zic ca Tu esti Ilie, altii zie ca esti Ieremia sau altii, ca Tu esti unul din prooroci ( Matei 16, 13-14 ).

Iar Mantuitorul, vrand sa scoata din mintea lor aceasta mare greseala, ca El ar fi unul din prooroci, care s-ar fi reintrupat (ca sa scoata din mintea lor si a tuturor popoarelor crestine de mai tarziu), a binevoit sa-i ia pe cei trei apostoli, pe Petru, pe Ioan si pe Iacov, fratele sau, si sa-i suie pe varful Muntelui Tabor.

 

Muntele_Tabor

 

Acolo, cei trei apostoli, fiind obositi de calatoria muntelui – ca muntele este mare, lung si inalt -, cand au ajuns cu Mantultorul sus, de mare oboseala, au stat jos si s-au odihnit pana au adormit. Apoi, trezindu-se ei, prin iconomia lui Dumnezeu, Mantuitorul S-a schimbat la fata inaintea lor. Hainele Lui s-au facut ca lumina, fata Lui stralucea mai mult decat soarele, iar ei, vazand aceasta, s-au spaimantat foarte si au vazut ca statea in vazduh si vorbea cu doi mari prooroci, cu Moise si cu Ilie.

Moise era icoana si inchipuirea Mantuitorului, care a condus poporul lui Israel prin pustie pana la primirea legii, mai inainte de venirea Lui Hristos; si Ilie, cel mai slavit dintre prooroci, care va veni si la a doua venire sa predice Evanghelia trei ani si jumatate pe pamant, impreuna cu Enoh si Ioan, pe vremea lui Antihrist, ca sa intoarca poporul evreiesc la dreapta credinta.

Stand ei asa si privind la Mantuitorul, auzeau cum vorbea Mantuitorul cu Ilie si cu Moise in limba aramaica, limba lui Adam, pentru intrarea care avea s-o faca El in Ierusalim si pentru preaslavita Lui patima, pentru Rastignire, pentru moarte si Inviere.

Apostolii auzeau, dar erau imbatati de lumina, de frica si de cutremur, ca un nor deodata a cuprins varful Taborului. Dar norul acesta nu era intunecat, ci luminos ca soarele si se intindea de la cer pana la pamant si un glas din nor, de sus, s-a auzit: Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit. Pe Acesta sa-L ascultati! ( Matei 17, 5 ).

Dar, stand ei, deodata au disparut cei doi prooroci. Ilie s-a dus in tara sa si Moise s-a ridicat la cer, iar ei au ramas uimiti, intelegand ca Hristos nu-i Ilie, ci este Dumnezeul lui Ilie; Hristos nu-i Ieremia, ci este Cel Care l-a sfintit pe Ieremia in pantecele maicii lui, si iarasi ca Hristos nu este Moise, ci este Cel care a dat lege lui Moise, pentru ca Dumnezeu anume a voit sa se arate acesti doi prooroci, ca El este Dumnezeul proorocilor si nu unul din prooroci.

 

Schimbarea-la-Fatza a Domnului Iisus Hristos---500px

 

O, minunile Tale, Doamne! Ce era pe Tabor acum? Taborul luase forma Bisericii. Acolo se vedeau cele doua Testamente: Testamentul Vechi era reprezentat prin Ilie si prin Moise, Iar Testamentul Nou, prin cei trel apostoli: Ioan Evanghelistul, Iacov si Petru.

Acolo – zice dumnezeiescul parinte Efrem Sirul – au vazut apostolii pe prooroci si proorocii pe apostoli. A vazut iconomul Tatalui, adica Moise, pe epitropul lui Dumnezeu, pe marele Apostol Petru, caruia i s-au dat cheile imparatiei cerurilor. Acolo feciorelnicul Legii Vechi, Ilie, a vazut pe feciorelnicul Legii Noi, pe Ioan Evanghelistul, si s-a facut Muntele Taborului in chipul Bisericii “.

Acolo se aude si glasul Tatalui, dupa ce pleaca cel doi prooroci, Care zice: Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit; pe Acesta sa-L ascultati!

Petru Apostolul, care iubea mult pe Mantuitorul, ca si Ioan Evanghelistul, nestiind ce vorbeste – cum spune Evanghelia -, ar fi vrut ca bucuria, lumina si dulceata aceea pe care o vazuse acolo, sa ramana cu el totdeauna. De aceea, cand a vazut pe Tabor pe cei doi prooroci, ii spune Mantuitorului: Doamne, bine este sa stam noi aici! Sa facem aici trei colibe! Tie una, lui Moise una si una lui Ilie! ( Matei 17, 4 ). Dar uitase ca-i trebuie si lui coliba si lui Ioan Evanghelistul si lui Iacov! Dragostea lui era sa-i umbreasca pe cei trei pe care-i vazuse.

Iar Mantuitorul, parca-i zicea lui Petru :

„O, Petre, vrei sa-mi faci Mie coliba? Iata indata vine coliba!”

Si inca stand ei de vorba, un nor luminos i-a acoperit pe dansii. Un nor plin de stralucire si de lumina ii umbrea, le tinea si umbra si lumina. Si-i zicea Mantuitorul lui Petru: „Iata, Petre, coliba! Mai vrei sa faci coliba? Eu ti-am adus nori din cer, ca sa te umbreasca si sa te lumineze. Adu-ti aminte, Petre, ca n-am nevoie aici de colibele tale! Eu sunt care am acoperit poporul lui Israel, pe cei 638.000 robiti, care au iesit din robie sub nor. Ii duceam ziua si-i acopeream ca sub aripi de vultur si noaptea ii luminam cu stalp de foc.

Iata, Petre, coliba nefacuta de tine! Iata nor care straluceste mai mult decat soarele, si-ti tine si umbra! Deci sa stii, Petre, ca Eu n-am nevoie de colibele tale. Eu pot sa umbresc tot pamantul si tot cerul, ca Eu l-am facut”.

Si atunci, din acel nor preascump, aude Petru glasul Tatalui, al Parintelui, ca se dusesera proorocii. Vine Tatal din cer si marturiseste cine este Hristos. Ce le spune? „Voi ati vazut ca Hristos nu-i nici Ilie, nici Moise, nici Ieremia. Hristos Dumnezeu, Care-i cu voi pe Tabor, este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit; pe Acesta sa-L ascultati!”

Dumnezeu Tatal stia ca Petru o sa-L marturiseasca pe Hristos pana la Roma si acolo avea sa moara rastignit cu capul in jos; si Ioan Evanghelistul avea sa fie ingropat de viu, si lui Iacov avea sa i se taie capul cu sabia de catre Irod. Stia ca pana la moarte vor marturisi pe Hristos.

„Dar sa stiti pe cine marturisiti! Acesta Care pe Tabor S-a schimbat la fata si hainele Lui se vad acum ca lumina si fata Lui ca soarele, nu este Moise, nu-i Ilie, nici Ieremia, nu este unul din prooroci, este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit, Pe Care si la Iordan L-am marturisit, pe Acesta sa-L ascultati!”

Si asa au luat incredintare mai mult marele Apostoi Petru, cu Ioan si Iacov, ca Iisus Hristos este Mesia, este Fiul Lui Dumnezeu si nu este unul din prooroci, ci este Dumnezeul proorocilor, Care i-a zidit pe ei in pantecele maicilor lor.

 

Schimbarea-la-Fatza a Domnului Iisus Hristos-1-500px

 

Iata ce este, fratiIor, Schimbarea la fata a Mantuitorului. Cum v-am spus la inceput, nu s-a facut luminarea dinafara, ci dinauntru, adica Hristos nu Se lumineaza de altcineva, ca sa straluceasca ca luna, ci invers. La Hristos, lumina care se vedea in Tabor nu era ca la sfintii care se schimbau la fata.

Asa sa intelegeti lumina de pe Tabor, asa sa intelegeti lumina pe care o pot vedea sfintii intr-o mare si inalta rugaciune a inimii. Tot omul este dator sa se schimbe la fata. Dar cum se poate schimba la fata? Daca ieri a fost desfranat si s-a marturisit, sa nu mai fie! Daca a fost hot, sa lase hotia! Daca a fost injurator sau betiv, sa lase betia si injuratul sau fumatul, sa lase rautatile, sa le marturiseasca, sa le planga toata viata, sa faca canonul; si asa se schimba omul, nu la fata cea din afara, ci la cea dinlauntru a sufletului.

Si atunci, asezarea omului care a fost inainte de pacat, cu aceea care este cand intra in fericire si in treptele duhovnicesti ale desavarsirii, nu mai seamana.

Ieri era ca un drac, slujind pacatului, si astazi, daca s-a pocait, si-a indreptat viata si s-a sfintit, se face lumina si are lumina duhovniceasca intr-insul si merge din putere in putere, dintr-o desavarsire in alta, pe cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc, care sunt :

– Nepatimirea rationala a sufletului sau faptuirea morala;

– Slobozenia duhovniceasca a sufletului rational care-si retrage mintea sa din simtire si o leaga cu Dumnezeu prin contemplatia naturala si duh;

– Odihna duhovniceasca a sufletului rational (sambetele sambetelor), care-si retrage mintea sa chiar de la toate contemplatiile naturale in duh, de la cugetarile cele mai inalte din zidiri si o leaga cu totul de Dumnezeu in extazul iubirii. Amin.

 

 

Parintele Ilie Cleopa

 

Parintele Ilie Cleopa

 

 

 

Sursa material: Apa cea vie

Sursa foto: Buna VestireApaceavie.ro / Avantaje

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter