Românii din Mahala, reg. Cernăuţi, au ridicat o Troiţă în memoria consătenilor împuşcaţi şi deportaţi în 1941-1945


Cine-și uită trecutul, nu are viitor…

În frumoasa comună Mahala, raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, românii păstrează cu sfințenie tradițiile și obiceiurile neamului strămoșesc, amintindu-și de fiecare dată de eroii satului, martirii acestei vechi comune de pe malul Prutului, care au suferit enorm în anii 1941-1945. Unii au fost duși la Onega, în gulagurile staliniste, alții împușcați în Lunca Prutului sau pe front. Locuitorii satului Buda, comuna Mahala, au ridicat în sat un minunat memorial, o Troiță înălțată în amintirea eroilor neamului românesc din această localitate, martirizați în anii tragici 1941-1945, în semn de recunoștință din partea consătenilor îndurerați. Astfel este scris pe această troiță, precum și numele unora dintre budeni, care nu s-au mai întors la vatră în acea perioadă de grele amintiri.

În fiecare an, în ziua de 14 iunie, se adună la acest memorial oamenii din sat, elita bucovineană pentru a-și aminti de românii nevinovați din comuna Mahala și nu numai, care au fost duși cu sutele și miile în neagra străinătate și de unde nu s-au mai întors niciodată la vetrele lor strămoșești.

În miezul zilei, când era arșița mai mare, au coborât la vale lângă acest loc sfânt de rugăciune, după slujba de la biserică, creștinii din sat împreună cu preoții Dumitru Mițiței și Ion Bivolaru, care au oficiat un serviciu divin, înălțând rugăciuni la ceruri pentru odihna celor duși cu forța din sat pe drumul peirii. Au fost prezenți la acest eveniment și doamna Eleonora Moldovan, Consul General al României la Cernăuți, doamna primar Elena Nandriș, academicianul Vasile Tărâțeanu, scriitorul și publicistul Dumitru Covalciuc, profesoara de istorie din localitate, doamna Ana Gostiuc ș.a., care au amintit în discursurile lor despre drama românilor din Bucovina și destinul celui mai văduvit sat din regiunea Cernăuți, comuna Mahala, de unde au murit în anii 1941-1945 peste o mie trei sute de măhăleni, deportați și împușcați de către călăii marelui imperiu sovietic. Aproape fiecare familie din cele patru localități ale comunei Mahala a fost afectată de valul deportărilor.

În finalul Parastasului doamna Elena Nandriș, primarul comunei Mahala, le-a mulțumit creștinilor din sat, oaspeților sosiți de la Cernăuți și Suceava, și nu în ultimul rând Excelenței Sale, doamnei Eleonora Moldovan, pentru eforturile depuse de a petrece aproape două ore sub arșița dogorâtoare, rugându-ne împreună pentru sufletele nevinovate ale celor peste o mie trei sute de români din comuna Mahala deportați în ”Siberii de gheață”, și pentru ca bunul Dumnezeu să le ierte toate greșalele, iar noi să nu uităm niciodată de acele răni sângerânde ale neamului nostru, de acei eroi datorită cărora astăzi suntem liberi, fericiți și vorbim nestingheriți limba noastră cea română în satele noastre pline de suferință și durere. Doamna Nandriș a declarat că și în satul Coteni va fi ridicată o Troiță în memoria românilor deportați, astfel că în toate satele din comuna Mahala vor fi troițe și complexe memoriale consacrate măhălenilor care nu s-au mai întors la vetrele lor din neagra străinătate.

Întreg articolul poate fi citit AICI.

 

Bucovina-Mahala-Troita martri deportati-Troita inscriptie

 

Bucovina-Mahala-Troita martri deportati-Troita

 

Bucovina-Mahala-Troita martri deportati-GRUP-700px

 

 

 

Sursa material: Bucpress Cernăuţi / Vitalie Zâgrea

Sursa foto: Nicolae Hauca

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. ILEANA DUMITRESCU
    07 mai. 2016, 18:39 · Răspunde

    CERNAUTI!, DE AICI A PLECAT MAMA-a2-a deportare-,la 19 ani,in 1944,martie,inaintea sosirii rusilor,sperand sa se reintoarca!,.. ; tata era student in ultimul an la teologie,au plecat impreuna din ,,mica Viena,, , pt totdeauna; bunica MARIA MEGLEANU a ramas,a fost deportata in Siberia,s-a reintors dupa niste ani,pt a trece la cele vesnice din pamantul natal! Parintii au reusit dupa 30 de ani sa ajunga pt cateva zile la Cernauti si Igesti-locul de nastere al mamei, dar DORUL a fost prmanent,este transmis si noua,fiicelor,care inca speram sa ajungem si noi in aceasta MANDRA ,DULCE SI BUNECUVANTATA BUCOVINA,care trebuie sa reintoarca la patria mama! Va iubim BUCOVINENI!!

Dă-i un răspuns lui ILEANA DUMITRESCU Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter