Cine este Teodor Brateș, personaj cheie al Revoluției din 1989 și ultimul mare propagandist al TVR?!

Teodor Brateş, „Crainicul Revoluției”, pus sub acuzare pentru infracţiuni împotriva umanităţii

În 1988, Partidul Comunist Român i-a făcut un „portret” lui Teodor Brateș, cel care un am mai târziu avea să ocupe o funcție cheie în desfăsurarea evenimentelor tragice din Decembrie 1989. Conform fișei de cadre a PCR, Brateș și-a schimbat numele în 1956 din Froim Bernard în Teodor Brateș.

În 1988, cunoscutul ziarist era redactor șef adjunct la Redacția de Actualități Politice interne și externe. Potrivit documentelor Partidului Comunist de la Arhivele Naționale, Brateș vorbește limbile franceză și rusă și este de naționalitate evreu. Născut în 1933, el era membru al PCR din 1955. În 1947, Brateș era ajutor de mecanic. Un an mai târziu, „a fost scos din producție și încadrat ca activist la fostul sector II Negru UTC București. După un an de activitate în acest loc de muncă s-a transfertat în calitate de redactor la Radioteleviziunea Română, de unde, în 1953, a fost trimis la Școala de științe sociale „A.A. Jdanov” ( viitoarea „Ștefan Gheorghiu” n.red.) pe care a absolvit-o în 1956 fiind apoi reîncadrat în aceeași funcție la Radio”, se mai arată în document.

Împușcat după ce a fugit de sub escortă

În aceeași fișă de cadre se precizează că viitorul director al TVR a fost dat afară în 1958 după ce  s-a aflat că nu a precizat, la încadrare, că tatăl său vitreg a fost arestat în 1947 după ce a comis o serie de ilegalități pe când făcea parte dintr-o comisie de preschimbare a banilor. A fost împușcat după ce a încercat să fugă de sub escortă.

În 1956, viitorul șef al știrilor din TVRL și-a schimbat numele de Froim Bernard în Brateș Teodor.

„În instituția noastră s-a afirmat printr-o bună pregătire profesonală, seriozitate și răspundere în muncă… Personal realizează unele emisiuni complexe cu privire la evenimentele din viața partidului și statului nostru”. Mai departe, partidul a făcut un inventar al locurilor vizitate de Brateș.

Privilegii de politruc

Astfel, el a fost înainte de 1989 „în interes de serviciu, în RSF Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Norvegia, Finlanda, Anglia și RF Germania”, se mai arată în document.

„Brateș Teodor are o mătușă și un unchi care au plecat, la cerere, în Israel din anul 1950, declară că nu întreține relații cu aceștia”, se consemnează în actele semnate de șeful de serviciu C. Pașaliu și inspectorul T. Sîrbu la data de 14 aprilie 1988.

Manipulator de mare clasă

Potrivit „Adevărul”, Teodor Brateș a lansat din studiourile TVR în decembrie 1989 o serie de apeluri fanteziste cum ar fi: „Nu lăsaţi copilaşii să bea apă, să nu-i omorâm cu mâinile noastre!”. De la el am aflat că „nişte oameni… oameni… adică nişte elemente iresponsabile, că altfel nu putem să le numim, au început să atace secţiile de Miliţie” şi tot el i-a îndemnat pe curajoşii Revoluţiei: „Să ne păstrăm demnitatea de oameni, să nu ne îmbătăm. Să ne îmbătăm doar cu acest soare al libertăţii, nu cu băuturi alcoolice!”.

Teodor Brateş a stat în emisie aproape 70 de ore, în zilele de 22, 23 şi 24 decembrie 1989.

 

 

 

În filmul „Televiziunea Română la zidul Revoluţiei”, Cornel Mihalache a inserat o secvenţă în care Teodor Brateş îi dă spre citire, pe 23 decembrie 1989, la ora 10:00, lui George Marinescu, crainic al TVR, un comunicat în care era vorba despre promisiunea de sprijin militar din partea Ambasadei URSS la Bucureşti.

 

Flacăra TV: Această mărturie video, adică ştirea privind promisiunea URSS de a „acorda ajutor militar imediat”, poate fi urmărită mai jos, la minutul 13.55:

 

Filmul documentar „Piepturi goale şi buzunare pline” de Cornel Mihalache

(evenimentele din decembrie 1989 şi rolul TVR

 

 

Teodor Brateş, „amfitrionul“ Revoluţiei: „Am intrat în direct fiindcă aveam texte“

Lui Teodor Brateş, „gazda“ Revoluţiei de la televizor, încă i se mai bate obrazul pe stradă pentru că l-a făcut om pe Ion Iliescu. Serialul „Misterele Revoluţiei“ dedică următoarele episoade evenimentelor care au avut în centru Televiziunea naţională.

Unul dintre momentele-cheie ale Revoluţiei a fost acela în care postul naţional de televiziune, principalul instrument de propagandă şi diversiune din decembrie 1989, a intrat pe mâna poporului. Era 22 decembrie 1989, în jurul orei 13.00. Cei dintâi români care au vorbit la „Televiziunea Română Liberă” au fost poetul Mircea Dinescu şi actorul Ion Caramitru.

Totuşi, omul care a rămas întipărit pe retina telespectatorilor este Teodor Brateş. Acel bărbat mărunt, cu ochelari de modă veche şi maniere de diriginte, care spune că a ajuns în faţa camerelor de luat vederi pentru că „avea texte”. El recunoaşte şi că studiase temeinic arborele genealogic al familiei lui Ion Iliescu şi că încă mai e certat în autobuz fiindcă l-a întâmpinat călduros pe viitorul preşedinte, pe care l-a numit „fiul unui revoluţionar, fiul unui patriot”.

Teodor Brateş era, în 1989, redactor-şef adjunct la programul de Actualităţi din TVR. El a lansat acel apel aproape biblic: „Nu lăsaţi copilaşii să bea apă, să nu-i omorâm cu mâinile noastre!”. De la el am aflat că „nişte oameni… oameni… adică nişte elemente iresponsabile, că altfel nu putem să le numim, au început să atace secţiile de Miliţie” şi tot el i-a îndemnat pe curajoşii Revoluţiei: „Să ne păstrăm demnitatea de oameni, să nu ne îmbătăm. Să ne îmbătăm doar cu acest soare al libertăţii, nu cu băuturi alcoolice!”.

Teodor Brateş a stat în emisie aproape 70 de ore, în zilele de 22, 23 şi 24 decembrie 1989, şi se poate lăuda cu cea mai mare audienţă din istoria televiziunii naţionale. Mulţi au crezut că „ăla mic, cu ochelari” e directorul TVR, iar nişte ziarişti americani l-au prezentat drept noul prim-ministru al României.

„Cele mai bune zile”

Teodor Brateş are acum 77 de ani (în 2010 – n.r.), este pensionar şi editorialist la ziarul „Economistul”. Şi-a schimbat ochelarii cu unii de modă nouă, şi-a schimbat şi simpatiile politice, altădată comuniste. În ultimii 20 de ani a scris 1.500 de pagini despre „cele mai bune zile” din viaţa lui. Le-a strâns în trilogia „Revoluţia română în direct”. E despre zilele în care îl uitase Dumnezeu în televizor. Atunci!

Ziarul „Adevărul” şi-a propus să facă lumină în umbrele de la TVR.

Prinicipalul instrument de diversiune din timpul Revoluţiei a fost coordonat de Silviu Brucan, fost conducător al Radioteleviziunii între 1962 şi 1966!

Printre cei care au spus vrute şi nevrute, în direct, se mai numără: George Marinescu, Cico Dumitrescu, generalul Nicolae Militaru, Mihai Lupoi, Virgil Măgureanu şi alţii. „Granzii”, ca generalul Militaru, au vorbit din studioul 5, alţi revoluţionari, din studioul 4, unde se afla şi Teodor Brateş.

 

Petre Roman a fost printre primii revoluţionari ajunşi la Televiziune.

„Ştia perfect drumul spre studiouri”, spune Mihail Montanu, inginerul lăsat ulterior „de pază” din partea Frontului Salvării Naţionale la Ministerul Apărării Naţionale. Mihail Montanu a fost de faţă la incursiunea viitorului premier în TVR.

Petre Roman este fiul Hortensiei Roman, care a făcut carieră la postul naţional de radio, controlat pe vremuri de Silviu Brucan.

 

 

Ediţia Urgentă

Săptămâna trecută, la emisiunea „Naşul”, Sergiu Nicolaescu a dezvăluit că Silviu Brucan este cel care l-a propus pe Petre Roman pentru fotoliul de prim-ministru.

Astăzi publicăm prima parte dintr-un interviu-eveniment cu Teodor Brateş.

Convorbirea cu „amfitrionul” Revoluţiei în direct a fost într-o după-amiază de vineri. El a înregistrat-o cu un reportofon din alte timpuri. Apoi, după o oră, s-a scuzat că trebuie să predea ziarul la tipar. Doar că sâmbăta, „Economistul” nu are ediţie, de vineri fiind publicat un număr pentru întregul weekend.

„Am primit oferte atractive de la Roman”

„Adevărul”: S-a spus că sunteţi ginerele torţionarului Nicolschi…

Teodor Brateş: Un fals! Aţi scris şi în „Adevărul”. Rog, insist, să se remedieze.

Dar al cui ginere sunteţi?

Sunt ginerele unui cetăţean român din comuna Crăciuneşti, judeţul Mureş, care a emigrat în anii ‘30 în America de Sud. După 1990, mi s-a căutat nod în papură. S-a mai spus că am făcut facultatea la Moscova. Eu mi-am făcut studiile superioare la Academia de Studii Economice, aici, la Romană.

La Moscova aţi fost vreodată?

Am fost de mai multe ori, dar cu alte treburi. Prima dată am fost în 1957, trimis de Radiodifuziune la un festival al tineretului.

Cum aţi ajuns să lucraţi în televiziune?

Am făcut şcoala profesională, apoi am fost ucenic la Malaxa. După 1944, când muncitorii au fost scoşi în faţă, am fost şi eu trimis la Radiodifuziune, împreună cu alţi tineri muncitori. Am dat probe şi am fost angajat. Am făcut ştiri şi am rămas vândut ştirilor. Prelucram noutăţi din ţară. Prima ştire pe care am făcut-o pentru radio a fost un eşec catastrofal. Am fost pus la gazeta de perete şi credeam că o să fiu dat afară.

Erau la modă ştirile despre recorduri în producţie. Doi cetăţeni depăşiseră norma, iar eu am redactat în felul următor: „Cutare şi cutare, lucrând la robineţi cu capul înşurubat, au depăşit norma de producţie”. Mie mi s-a părut o chestiune corectă pentru că eu ştiam ce înseamnă robineţi cu cap înşurubat.

N-aţi fost dat afară…

După cum s-a putut vedea. În urma evenimentelor de la Budapesta, din 1956, am fost exlus din partid în 1958. Am vorbit eu ceea „ce trebuia”, dar a fost apreciat negativ. După asta am fost frezor la atelierele 9 Mai, timp de un an şi jumătate. Apoi, timp de cinci ani am fost redactor-şef la revista atelierelor Semănătoarea, o experienţă senzaţională.

Ziarul apărea săptămânal şi avea un tiraj mai mare decât „România Literară”, fiindcă toţi muncitorii erau abonaţi. Scriam reportaje din viaţa uzinei – o viaţă extraordinară. Redacţia era formată din doi oameni. După episodul Semănătoarea, adică în 1965, mi s-a propus să mă întorc la radio, unde am rămas până în 1969. Şi de atunci până în 1990 am lucrat în televiziune. În „perioada Semănătoarea” aţi fost exclus din partid.

Apoi?

Apoi am revenit.

Şi din TVR cum aţi plecat?

Televiziunea am părăsit-o pe 30 martie 1990. Aveam 57 de ani, din care 41 de ani de muncă şi de cotizaţie.

De ce v-aţi pensionat în zorii democraţiei?

Am avut şi o situaţie familială mai dificilă. Soţia s-a îmbolnăvit grav, a suferit o operaţie şi ulterior a decedat.

Când a decedat?

În 2003. Aşa, asta pe de o parte. Pe de altă parte, am plecat şi pentru că am văzut în ce direcţie evoluează Televiziunea şi nu am vrut să stric ceea ce cred că am făcut bine în decembrie 1989. Cred că mulţi s-au bucurat că m-am pensionat.

Sunteţi mulţumit de cele trei zile, 22, 23 şi 24 decembrie 1989, în care aţi coordonat transmisiile TVR?

Evident. A fost şansa vieţii mele. Au fost cele mai bune zile din viaţa mea!

Ce şansă? Sunteţi un pensionar care scrie la ziarul „Economistul”…

Am primit şi eu oferte atractive de la Petre Roman, de la PD, oferte de secretar de stat, în 1997. Înainte mi se oferiseră funcţii la grupul parlamentar. Am refuzat, fiindcă am zis că am stat prea mult la stăpân şi am vrut să fiu liber. Am refuzat inclusiv certificatul de revoluţionar.

Revoluţia la două camere

De ce s-a făcut Revoluţia din două studiouri? A fost un război al studiourilor?

Am emis şi eu nişte ipoteze în faţa Comisiei Senatoriale: că anumiţi cetăţeni au fost îndreptaţi voit spre studioul cinci, fiind ocolit studioul 4, unde mă aflam eu (distanţa dintre cele două studiouri este de câţiva metri).

Cele două studiouri au sporit senzaţia de confuzie şi de haos. Nu v-aţi putut organiza?

Transmiterea din două studiouri a fost mai mult decât bizară. S-a creat, e drept, o stare de confuzie în plus, întrucât cele două studiouri nu comunicau între ele. Noi, cei din studioul 4, nu puteam auzi ce se vorbea în studioul 5. Iar studioul 5 putea opri transmisia în orice moment, pentru că acolo era un fel de centru de comandă.

Păi cine a fost cu decizia să se divizeze transmisiunea?

N-a luat domnule nimeni nicio decizie de a face două studiouri. Acolo, lucrurile erau văzute şi făcute. Era un regizor, el ştia să manevreze aparatele. Cine ştia comenzile acela avea puterea. Anumite momente erau întrerupte absurd. Mi-am dat seama că era ceva în neregulă cu funcţionarea celor două studiouri. Vedeam că se comuta aiurea acolo. Nici nu auzeam ce se spunea în „5″. Ulterior am văzut că acolo erau anumite orientări pe care eu nu le-aş fi agreat dacă ar fi fost în studioul 4. Mă refer la intervenţiile lui Militaru şi ale lui Brucan. Acolo, bănuiesc, erau Dinescu şi Caramitru la comandă.

Nişte dificultăţi la scris şi puţină spontaneitate

Cum aţi ajuns să luaţi cuvântul? Eraţi redactor-şef adjunct la Actualităţi, nu crainic.

Păi s-a întâmplat la cererea revoluţionarilor. La început îi dictam lui Petre Popescu (în prezent decedat – n.r.), şi asta a provocat nemulţumirea revoluţionarilor. Se crea o imagine neplăcută – un om care dictează. Şi revoluţionarii au spus să vină cineva care să prezinte.

În studio mă aflam eu şi Petre Popescu, emblema crainicilor din TVR, dar care avea nişte dificultăţi la scris şi chiar şi în materie de spontaneitate. Primele intervenţii ale lui Popescu le-am dictat eu, dar nu puteam continua aşa. Revoluţionarii – văzând că dictez aceste texte, sau cum se spune, aveam texte, adică bănuiam ce trebuie spus şi cum – au zis că de ce să pierdem timpul, mai bine să intru eu în direct.

George Marinescu, celălalt crainic celebru din TVR, era tot aşa, fără spontaneitate?

El n-a apărut în primele ore. Poate că văzându-mă pe mine acolo a considerat că eu trebuie să moderez, fiind şeful lui.

Ion Iliescu, reclamat la CEDO

Ion Iliescu ar fi dat ordin să fie împărţite arme civililor în sediul Televiziunii în zilele Revoluţiei din decembrie 1989! Aceasta este concluzia documentelor din „Dosarul Revoluţiei” prezentate ieri de Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie”, într-o conferinţă de presă. Această afirmaţie se bazează pe o declaraţie de martor aflată în respectivele dosare. Mărieş a anunţat că va formula o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) prin care îi va acuza pe Ion Iliescu şi pe Petre Roman de „trădare de ţară”.

De asemenea, din documentele prezentate reiese că, în perioada 22-27 decembrie 1989, Armata Română a consumat 12.632.670 de cartuşe de diferite tipuri. „Statistica asta e valabilă doar pentru Ministerul Apărării Naţionale, dar au mai tras şi Gărzile Patriotice, şi Securitatea, şi Miliţia… Am avut cel puţin un glonţ tras pe cap de locuitor în decembrie 1989″, a declarat Doru Mărieş.

 

Brateş a studiat temeinic istoria familiei Iliescu

„Amfitrionul“ Revoluţiei de la TVR explică de ce l-a primit atât de călduros pe cel ce avea să devină preşedintele României. În a doua parte a interviului acordat ziarului „Adevărul“, Teodor Brateş vorbeşte şi despre cum a suferit din pricina lui Ion Iliescu.

Îi cunoşteaţi pe Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan?

Pe Iliescu l-am cunoscut atunci, la Revoluţie. Pe Roman la fel, nu-l cunoşteam. M-a întrebat cineva, zice, „Cum mă, nu ştii cine e ăsta, e al lu’ Hortensia”, pe care o cunoşteam foarte bine de la radio. Pe Silviu Brucan îl ştiam. Era un nume în presă. Cine nu-l ştia?

Surse informate din Televiziunea Română susţin că relaţia dintre Teodor Brateş şi Silviu Brucan era foarte apropiată, în zilele fierbinţi ale Revoluţiei (dar şi înainte) fiind văzuţi în numeroase momente tête-à-tête.

Care a fost primul contact pe care l-aţi avut cu Ion Iliescu?  

Se întâmpla în anii ’70. E un episod în care mi-am dat seama că Iliescu va fi debarcat. Într-o duminică, după vizita lui Ceauşescu în Coreea de Nord, am plecat în Piaţa Obor, întrucât Ceauşescu făcea o vizită neanunţată acolo. La ultimul punct al vizitei, Ceauşescu i-a luat pe ziarişti la Snagov. A zis: „Hai, veniţi la Snagov, să vedem cum facem reportajul”. Nouă ne-a căzut faţa. Era pentru prima dată când făcea chestia asta.

Ne-a plimbat prin grădină unde avea ceapă, pe lângă ţarcul unde creştea găini. Şi s-a oprit sub un cireş. Zice: „Aţi văzut câte nereguli sunt în pieţe? Mizerie, comportamente necorespunzătoare etc. Şi aici, în primul rând, e vinovat Ion Iliescu, de la Propagandă, că nu se face propaganda cum trebuie, şi primarul general Dumitru Popa. Poate că ar trebui în reportaj să spuneţi că am criticat treaba asta”.

Bineînţeles că am priceput. Am ajuns la redacţie şi am pregătit reportajul pentru telejurnal, dar şi pentru radio. Am dictat reportajul pentru a fi difuzat la radiojurnalul de la ora 13.00. Am găsit o formulă să inserez că s-au adresat critici tovarăşilor Ion Iliescu şi Dumitru Popa. Numai că Ion Ghiţulescu, care era ziarist sportiv, dar se ocupa de mai multe în Radio, a tăiat partea cu Iliescu şi Popa.

„Era prea critic”, mi-a motivat „Ghiţă”. Greşisem şi eu că nu am atras atenţia că acea frază era obligatorie. Imediat a sunat telefonul de la cabinetul lui Ceauşescu: „Cine e idiotul care a fost la acţiunea din Piaţa Obor şi nu a dat partea cu Iliescu şi Popa?”. Idiotul eram eu. Am dres-o la următorul radiojurnal. Mi-am dat seama că i se pusese gând rău lui Iliescu. Atunci am intrat în contact mai direct cu numele lui Iliescu (n.r. – după acest episod, Ion Iliescu a fost „marginalizat” ajungând, în cele din urmă, director la Editura Tehnică)

Cum aţi judecat atunci, în decembrie 1989, când aţi formulat acea prezentare pentru Ion Iliescu – „fiul unui revoluţionar, unui patriot, el însuşi un patriot!”?

Tatăl lui Ion Iliescu a fost ilegalist. De la Congresul al ­V-lea s-a situat pe o poziţie patriotică. Nu a fost de acord cu principiul autodeterminării populaţiilor de altă naţionalitate din România, a fost susţinătorul unirii cu Basarabia. A avut o poziţie de disident pe teme naţionale. Şi a ajuns să fie exclus din partid de Gheorghe Gheorghiu-Dej.

„De ce n-ai ajuns dumneata mare?”

De unde cunoşteaţi toate astea?

Eram un om care citise ceva, câţiva metri liniari de bibliotecă. Ştiam de Alexandru Iliescu din cărţi, din studii… Am citit documente, interpretări… Nu spun că acea formulă a fost cea mai fericită, dar….

Când l-aţi văzut pe Iliescu intrând în studio, aţi avut senzaţia că el este „alesul”?

Trebuie să spun că ascultând „Vocea Americii” şi „Europa Liberă”, şi eu credeam că soluţia de schimb era Ion Iliescu. Aşa se şi explică de ce l-am prezentat atât de călduros şi de special.

Vă daţi seama acum de importanţa acelei prezentări?

Aproape zilnic dau conferinţe de presă în mijloacele de transport în comun. Sunt recunoscut şi acum de foarte mulţi oameni. Mă întreabă fel de fel de lucruri cu simpatie sau cu ură, am parte şi de atacuri contondente. Mă întreabă: „De ce n-ai ajuns dumneata mare, domnule? Iliescu ăsta ar trebui să-ţi fie recunoscător toată viaţa că l-ai prezentat aşa!”. Alţii îmi spun cu reproş: „Ai văzut ce ai făcut?!”.

 

 

 

Aţi mai avut contacte cu Iliescu, de atunci?

Când m-am pensionat s-au făcut 100 de zile de la Revoluţie. Şi la troiţa de la TVR s-au depus coroane de flori. Ei bine, eu, cum e la pensionare, am dat câte ceva, aşa, de despărţire, în redacţie. A fost şi Răzvan Theodorescu, directorul TVR de atunci, a spus câteva cuvinte frumoase, apoi a zis că lipseşte un pic pentru că vin demnitarii să depună coroane. Mă gândeam că poate îi invită şi pe ăia, pe Iliescu, pe Roman. Să le fi spus: „Uite, dom’le, îl sărbătorim pe Brateş ăla, scăpăm de el”. Când s-a întors Theodorescu, l-am întrebat: „Nu le-ai spus să urce un pic?”.

„Ba da, dar au zis că sunt grăbiţi”, a răspuns Theodorescu. Apoi am fost împreună cu Iliescu la o emisiune la Tele 7 Abc, în 1999. A fost prima dată când am fost din nou cu el după Revoluţie. În emisiune i-am spus treaba asta, ce păţesc în metrou. N-a avut nicio reacţie. După emisiune am discutat un pic, m-a întrebat ce mai fac… A fost o chestie amicală, firească, omul se interesa, nu mai ştia ce e cu mine.

 

„Revoluţionarii erau în stare să bage cuţitul în mine”

Ce gândeaţi în zilele acelea, cât aţi fost în direct, dincolo de ce spuneaţi?

Mă gândeam că mersul evenimentelor nu este un curs ireversibil. Am crezut două zile treaba asta. Cum să-ţi explici ce se întâmpla în jurul Televiziunii? ­Nu-mi puteam imagina ca un mecanism infernal să poată dispărea. Se trăgea de peste tot, cine putea să-şi imagineze altceva decât că gloanţele acelea se trăgeau pentru readucerea lui Nicolae Ceauşescu?

Aţi crezut toate acele zvonuri pe care le-aţi transmis?

Era obligaţia ziaristului de a spune ce se întâmpla şi de a transmite informaţia. Se consti­tuise un comandament la etajul 11. Şi în cine să ai încredere dacă nu în Armată, în nişte oameni care păreau foarte responsabili, nu era fiştecine de pe stradă.

Unde au fost miile de terorişti de care vă temeaţi?

Am văzut sute de terorişti în regia studioului 4, oameni cu mai multe uniforme, cu mai multe legitimaţii. Generalul Nicolae Tudor le-a dat însă drumul să plece.

 

 

 

Vorbeaţi de bombe la subsolul Televiziunii, de apă otrăvită…

Cum puteam să verific toate astea? Eu eram în studio şi vorbeam. Şi CNN a transmis informaţii neverificate la atentatele de la 11 septembrie 2001. Revoluţionarul Mihai Voicu spunea că era în stare să bage cuţitul în mine dacă nu citeam ce mi se dădea.

Aţi prezentat la un moment dat o maşinărie infernală. O cutie galbenă, cât un pachet de biscuiţi, cu butoane, ca telefonul, aţi fost convins că maşinăria infernală e chiar infernală? Era, până la urmă, o cutie din care ieşeau nişte cabluri rupte…

Am chemat şi noi un om specializat care a prezentat-o cum s-a priceput mai bine.

S-a scris ulterior în presa liberă că maşinăria infernală era un „secretizor” pentru transmisiuni radio, inofensiv, util doar pentru a împiedica interceptarea neautorizată a comunicaţiilor cu caracter special. Specialistul care a spus că „dispozitivul produce panică şi dezordine” a fost colonelul Gheorghe Colţ. Cei prezenţi în studioul 4 i-au mulţumit cu evlavie pentru că i-a salvat de la moarte. 

 

„Fără Televiziune, Revoluţia ar fi fost mai sângeroasă”

Dacă l-aţi întâlni acum pe fostul handbalist Dan Marin, pe care l-aţi prezentat drept primul terorist prins, ce i-aţi spune?

Ce să-i spun eu, dacă a fost prins cu arma pe stradă?!

Era angajat la Interne…

Şi de ce n-a predat arma?

Mai credeţi că era terorist?

Nu, nu mai cred.

Aţi pomenit ceva şi de „teroriştii de la Otopeni”.

Nu e adevărat. N-am spus nimic despre Otopeni. Dar dacă luăm cazul Otopeni… Eu cred că de vină e unitatea aceea care n-a respectat planul stabilit în cele mai mici detalii şi care s-a abătut de la traseu.

Cum ar fi arătat revoluţia fără Televiziune?

N-aş merge atât de departe încât să spun că n-ar fi existat. Probabil că ar fi fost mult mai sângeroasă.

 

Aţi votat cu Iliescu la primele alegeri?

Bineînţeles.

Şi la următoarele?

La următoarele nu.

Aţi fost dezamăgit de democraţie?

Nu, niciodată. Şi nici n-am vrut să plec din ţară. Aici ­m-am născut şi aici vreau să…

Filiera Roman-Brucan-Brateş

Între Silviu Brucan, Teodor Brateş şi Petre Roman se pot stabili diverse legături „mediatice”. Brucan a fost preşedinte al Radioteleviziunii între 1962 şi 1966.

Hortensia, mama lui Petre Roman, s-a angajat la Radiodifuziune în 1954, printr-un transfer de la Editura Politică. A lucrat în radio până în 1975, când s-a pensionat. Din cele afirmate pentru „Adevărul” rezultă că Teodor Brateş a fost coleg, la radio, cu Hortensia Roman şi i-a fost subordonat lui Silviu Brucan, între 1965 şi 1966. La Revoluţie, Silviu Brucan a fost şeful neoficial al „grupului de la TVR”.

Conform celor declarate de Sergiu Nicolaescu la emisiunea „Naşul”, Brucan este şi cel care l-a propus pe Roman pentru funcţia de prim-ministru.

Brateş a fost „amfitrionul” Revoluţiei la TV, stând în direct aproape 70 de ore pe 22, 23 şi 24 decembrie 1989.

 

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

„Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16 decembrie 1989

Timişoara. FOTO km. zero al revoltei din 15-16 decembrie 1989, evenimentul „revoluţia română” declanşat de maghiari

Mărturii şi film: în 1989, maghiarii din diasporă au pregătit din timp interviul cu pastorul László Tőkés de la Timişoara

 

DOC. 17-12-1989 // Ceauşescu vorbeşte de „lovitura de stat” din Timişoara şi de „turişti străini”

Trei decenii de la Revoluție: Evenimentele din 16-20 decembrie 1989 de la Timişoara

 

Cristi Paţurcă: „Jos comunismul!” (pe axa Timişoara – Bucureşti – Chișinău…)

Pagini de istorie // 19 Decembrie 1989, Timişoara, luptele continuă, muncitorii se solidarizează cu protestatarii

 

DOC.// 20-12-1989. Ceauşescu condamnă terorismul Est-Vest, cere URSS retragerea agenţilor săi

Filmul „Piepturi goale şi buzunare pline” de Cornel Mihalache (Decembrie 1989 şi rolul TVR)

DOC.// 21-12-1989. Ultimul discurs al lui Ceauşescu – de la URA-A-A!, la ură… Alo!

 

Silvia Chiriac şi Ricu Vodă cântă „Decembrie cel sfânt” (căderea lui Ceaușescu, 22-12-1989)

DOC.// 22-12-1989. Ceauşescu părăsește Palatul, dispare…, iar tov. Iliescu apare … la TVR

 

Pagini de istorie tragicomică… 23 decembrie 1989 a fost cea mai sângeroasă zi din istoria recentă a României

DOC.// 23-12-1989. Zi sângeroasă. Masacrul de la Otopeni. Nicolae şi Elena Ceauşescu puși sub pază la Târgoviște

 

 

Sursa material/foto: EVZ.ro / Virgil Burlă şi Ionel Stoica și Adevărul / Cristian Delcea

Sursa foto: presa română, capturi video

Sursa video: YouTube 1 / Youtube 2 / YouTube 3 / YouTube 4