reUnirea posibilă în 1991? Dialog în direct cu Mircea Snegur, Ion Iliescu, Ion Hadârcă, personalități cheie în August `91


Sub genericul Augustul Libertății noastre trăim cele mai luminoase sărbători Naționale din Basarabia postbelică, e sfârșitul augustului Gustar în care am obținut cele mai importante victorii istorice de după ocupația ruso-sovietică din 28 iunie 1940: oficialiazarea Limbii Române și revenirea la Grafia Latină în Moldova sovietizată (31 august 1989), proclamarea Independenței R. Moldova (27 august 1991), împreună cu anularea în această ședință a Parlamentului RM a datei leniniste de 7 noiembrie (1918), ca zi de sărbătoare unională, și adoptarea imnului tuturor românilor „Deșteaptă-te, române!”.

Totuși, sentimentele sunt amestecate, de bucurie cu tristețe și chiar revoltă împreună, c-am pornit la drum demn, sincer, măreț, eminescian și am ajuns azi împotmoliți în groapa murdăriei dodoniste (bolșevice), că nu toate evenimentele s-au derulat așa cum ni le-am dorit, din cauza conjuncturii internaționale antiromânești, așa cum îl veți auzi spunând în emisiune pe dl Președinte Ion Iliescu, dar mai cu seamă din cauza lipsei de competență, de caracter și clarviziune a clasei politice de la Chișinău, care a trădat, rând pe rând, Cauza Națională contra unor beneficii personale sau de grup, deturnând cinic și abil cuceririle noastre din 1989 și 1991, care au fost deopotrivă pro-românești și pro-europene, precum se arată clar atât în DOCumentul Rezoluția Primei Mari Adunări Naționale din 27 august 1989, cât și în cel al Declarației de Independență a R. Moldova.

Prin urmare, deloc întâmplătoare cele două sloganuri ale acestui web-site al Studioului nostru Flacăra TV & Film Chișinău: Să-nfăptuim ce-am început în 1989! și Flacăra Dreptății noastre istorice!

 

Chișinău, 27 august 1989, Prima Mare Adunare Nationala (colaj Flacăra TV & Film)

 

De trei decenii discutăm în mod ridicol despre denumirea corectă a limbii vorbite în R. Moldova și cam tot de-atâția ani ne sfâșiem între noi pe subiectul reUnirii Basarabiei cu România în August 1991: a fost sau nu o oportunitate istorică pentru Reîntregirea teritoriilor românești, ocupate de URSS în urma Protocolului adițional secret al Pactului Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939?

De-a lungul anilor s-a creat opinia că de vină este Președintele moldovean Mircea Snegur (criticat de noi în repetate rânduri pentru o seamă de greșeli politice majore), care nu ar fi dorit reUnirea în acele zile fierbinți de vară, dar nu este adevărat, mărturie fiind (și) această înregistrare Radio prețioasă, pe care vă invităm s-o ascultați foarte atent, că-i informație de la prima sursă, de la personalitățile politice cheie din August `91!

 

Alexandru Moșanu, Mircea Snegur, Ion Iliescu, anii `90

Mircea Snegur, Alexandru Moșanu, Ion Hadârcă, 27 aug. 1991, după proclamarea Independenței R. Moldova

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dialogul în direct cu șefii de stat Mircea Snegur, Ion Iliescu și vicepreședintele Parlamentului R. Moldova Ion Hadârcă, scriitor și om politic, a fost realizat de jurnalista Luminița Dumbrăveanu la Radio Vocea Basarabiei în 20 august 2011, la împlinirea a 20 de ani de la proclamarea Independenței R. Moldova.

A se reține faptul că reunirea celor trei personalități pe calea undelor a avut loc la exact 20 de ani din ziua (20 august 1991- începutul puciului de la Moscova) în care Ion Hadârcă, împreună cu diplomatul Nicolae Țâu, s-au deplasat la București pentru a discuta despre un eventual guvern în exil al R. Moldova, dar și despre reUnire…

A fost pentru prima dată în istoria recentă, când cei trei politicieni de prim rang în 1991 – Mircea Snegur, Ion Iliescu, Ion Hadârcă – au fost puși să discute față în față, ceea ce n-a fost deloc ușor, confortabil pentru interlocutori, scântei și reproșuri au fost destule…

 

Realizatoarea dialogului Luminița Dumbrăveanu, jurnalistă, scriitoare, scenaristă de film documentar la Flacăra Film

 

Încheiem cu precizarea că înregistrarea alăturată, de 41 de minute, cuprinde doar partea a doua a emisiunii Istoria în Mișcare de două ore, din 20-08-2011, în prima parte fiind discuția cu primul Președinte al R. Moldova, Mircea Snegur, invitat în studio, despre evenimentele și provocările majore din mandatul său (1990 – 1996). Din prezenta înregistrare nu au fost omise decât câteva pauze și defecțiuni tehnice legate de conexiunea telefonică Chișinău – București.

Imaginea 1, cu versul Unirii, este de la Prima Mare Adunare Națională, cea din 27 august 1989.

 

Cunoașterea adevărului, fie și extrem de dur, ne va face liberi, mai atenți și înțelepți în acțiunile bilaterale de mai departe!

Audiție de folos!

 

Chișinău, 27 august 1989, Prima Mare Adunare Națională

 

 

Studioul Flacăra TV & Film

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (2)

  1. […] reUnirea posibilă în 1991? Dialog în direct cu Mircea Snegur, Ion Iliescu, Ion Hadârcă, persona… […]

  2. […] reUnirea posibilă în 1991? Dialog în direct cu Mircea Snegur, Ion Iliescu, Ion Hadârcă, pers… […]

Lasă un răspuns la Flacăra TV | Nicolae Sulac – discurs la PRIMA Mare Adunare Naţională, 27 august 1989 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter