Reportaje TVM şi TVR: Eroii Armatei Române cinstiţi la Chişinău, Feștelița, Cania şi Țiganca

Astăzi, la Cimitirul Eroilor din Chişinău a avut loc o ceremonial de comemorare a ostaşilor români căzuţi pe câmpul de luptă, eveniment organizat de Ambasada României în Republica Moldova cu prilejul Zilei Armatei Române, sărbătorită pe 25 octombrie, începând cu anul 1959.
La Cimitirul Eroilor din sectorul Botanica își dorm somnul de veci peste o mie de ostași români, care și-au pierdut viața în cele două războaie mondiale. Construcția Cimitirului Eroilor din Chişinău a început în 1927 şi s-a încheiat în 1942, când a și fost deschis. În memoria militarilor români care și-au dat viața pentru acest pamânt, astăzi au depus flori mai muli tineri, oameni de cultură, dar și simpli vizitatori, relatează Radio Moldova Actualități.
Prezent la eveniment, atașatul apărării din cadrul Ambasadei României la Chișinău, colonelul Dumitru Neacșu, a vorbit despre necesitatea restaurării vechiului cimitir.
„În această zi, când poporul român celebrează Ziua Armatei Române, este de datoria noastră să venim aici şi să prezentăm onorul militar celor căzuţi pe câmpul de luptă”, a menționat şeful Statului Major al Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Gorgan.
Moldova 1 TV notează că oficialii au amintit despre meritele ostaşilor români care şi-au jertfit viaţa pentru apărarea patriei şi libertatea ţării.
Un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire a ostaşilor români.
Eroii Armatei Române au fost cinstiţi zilele acestea şi în alte localităţi ale R. Moldova: la Feștelița, raionul Ștefan Vodă, în satele Cania şi Țiganca, raionul Cantemir.
Pe teritoriul Republicii Moldova sunt înhumaţi peste nouă mii de ostaşi români, căzuţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pană în prezent au fost amenajate șapte cimitire ale eroilor Armatei Române.
Reportajul Moldova 1 TV de la Cimitirul Eroilor din Chişinău
Reportajul TVR Moldova, realizat de Vitalie Guţu la Feștelița, raionul Ștefan Vodă
Reportajul Moldova 1 TV de la Cania şi Țiganca, raionul Cantemir
Sursa material: Ştiri TRM
Sursa foto: www.istoria.md
Sursa video: Moldova 1 TV / TVR Moldova
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md