Reportaj TVM de la spectacolul „Memoriile deportărilor” – genocidul Neamului


Mărturiile cutremurătoare ale supravieţuitorilor GULAG-ului şi secvenţe teatralizate din calvarul trăit de zeci de mii de basarabeni în străinătate au fost redate în spectacolul literar-artistic cu genericul Memoriile deportărilor de la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”.

Evocarea anticipează 67 de ani de la cel de-al doilea val al deportărilor staliniste.

Interviurile de la supravieţuitori ai deportărilor erau proiectate de către jurnalistul Vasile Butnaru pe un ecran, în sala Filarmonicii Naţionale. Printre cei care ascultau mărturiile oamenilor, se afla şi o fostă regizoare de televiziune, Larisa Stanchevici, care s-a născut în regiunea Cita.

„Eu fiind copil mic, mama mă strângea la piept când cădeau obuze împrejur, ea mă apăra. Apoi, când am crescut mare am înţeles că trebuia să nu spun unde m-am născut. Când am venit la televiziune, mă temeam că nu o să fiu angajată”, povesteşte Larisa Stanchevici, fostă deportată.

 

Spectacol pt deportati-3 iulie 2016-700px

 

Acum doi ani, istoricul Octavian Ţâcu, împreună cu alţi entuziaşti, a organizat o expediţie în Kazahstan, pe locurile unde au fost deportaţi basarabenii.

„Memoriile deportărilor se doreşte a fi o primă încercare de a crea o platformă de discuţie în contextul în care supravieţuitorii deportărilor să-şi poată spună păsul. Vin oameni de diferite naţionalităţi, etnii, pentru a crea un tot întreg a acestui fenomen ce a zguduit din temelii Basarabia şi care mai are sechele în mentalitatea noastră de comportament politic, social, cultural”, a declarat Octavian Ţâcu.

Filaret Frişcu, fost deportat, a prezentat o scumpă relicvă de familie, o veche fotografie făcută în Kurgan. Avea trei ani când a fost deportat cu cei doi fraţi, cu părinţii, buneii şi mătuşele.

„E vinovat sistemul sovietic, lor le trebuiau robi să muncească. Ne purtau din loc în loc. Federaţia Rusă trebuie să răspundă pentru crimele acestea, să ne dea o recompensă. Eu şase ani am muncit pentru nişte obligaţii de nimic”, povesteşte Ion Brânză, fost deportat.

Mărturiile tulburătoare au fost înnobilate de evoluarea unor îndrăgiţi interpreţi. În contextul evenimentului au fost şi secvenţele din spectacolul-document „Copiii foametei”, prezentat de actorii Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”.

 

Reportajul colegei Silvia Hodorogea pentru Moldova 1 TV

 

 

 

Flacăra TV recomandă şi:

3 iulie 2016// „Memoriile Deportărilor” – spectacol literar-artistic la Filarmonica Naţională

DOCument VIDEO// Filmul „Să nu ne răzbunaţi” – mărturii despre crimele ruso-comuniste din Basarabia

Film dedicat martirului Valeriu Gafencu – „Noaptea pătimirilor”, TVRI, 1998

Sfinţii închisorilor. Dreptate martirului Neamului Mircea Vulcănescu, ucis de kominternul care a ocupat România-n’44

Crimele comunismului ruso-sovietic. Filmul „Masacrul de la Fântâna Albă – 1 aprilie 1941” // TVR, 2014

Filmul documentar „A fost odată în Transilvania” (crimele ungurilor asupra românilor – sept. 1940)

 

 

Sursa material: Moldova 1 TV

Sursa foto: ArgumentPress şi www.deportari.md

Sursa video: Moldova 1 TV și Flacăra TV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] Reportaj TVM de la spectacolul „Memoriile deportărilor” – genocidul Neamului  […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter