Regizorul Ioan Cărmăzan doreşte să ducă la bun sfârşit proiectul unui film despre marea artistă Maria Tănase


Regizorul Ioan Cărmăzan a reluat proiectul cinematografic despre cântăreaţa Maria Tănase, printre personalităţile care ar putea să o interpreteze pe celebra artistă numărându-se şi soprana Angela Gheorghiu, după cum a declarat cineastul pentru MEDIAFAX.

Ideea documentarului despre Maria Tănase i-a aparţinut regizorului Sergiu Nicolaescu, Ioan Cărmăzan precizând, în ianuarie 2013, că „există un producător şi un scenariu, însă proiectul nu a fost demarat”. Astfel, Ioan Cărmăzan a preluat proiectul, în prezent, el încercând să atragă fondurile necesare pentru realizarea lui, sumă care se ridică la 2,5 milioane de euro.

„Era o discuţie la un moment dat, deocamdată nu suntem încă hotărâţi. Era o discuţie acum şase luni, am reluat proiectul din nou, aşteptăm să adunăm bani şi să vedem dacă îl putem face. Da, era o discuţie cu Angela Gheorghiu”, a declarat regizorul Ioan Cărmăzan. El a precizat că a primit un sms de la soprană, în urmă cu o lună, în care aceasta îi spunea să nu o „uite”.

Pe de altă parte, Cărmăzan a spus că, în momentul de faţă, „nu poate decide” cine ar putea să interpreze rolul Mariei Tănase. „În capul meu este şi Angela Gheorghiu la o anumită vârstă, şi Jojo, şi Alexandra Coman. Toate acestea se vor decide în momentul în care ne apropiem de film, pentru că pregătirea unui film durează între trei şi cinci luni”, a mai spus acesta.

El a precizat că una dintre primele opţiuni pentru rolul Mariei Tănase a fost Angela Gheorghiu, adăugând că soprana are „un program infernal în următorii patru ani”.

Ioan Cărmăzan a precizat că bugetul acestui proiect se ridică la suma de 2,5 milioane de euro, dar că există mai multe discuţii privind sursele de finanţare. „Am făcut o adresă la Comisia Europeană prin intermediul domnului Constantin Duţu (ambasador onorific al Comisiei de Cultură a Uniunii Europene, n.r.). (…) a fost o discuţie în Parlamentul European, a fost bine primit (proiectul, n.r.), aşteptăm să vedem răspunsul după care vedem cum mai adunăm fonduri”, a declarat Cărmăzan.

Pe de altă parte, el a precizat că există „o aprobare la Ministerul Culturii”, din perioada în care portofoliul instituţiei era deţinut de Daniel Barbu, „dar care nu a fost reînnoită”. „La un moment dat, am vorbit cu dânsul (Daniel Barbu, n.r.) şi a aprobat nişte bani, dar erau foarte puţini, deocamdată aşteptăm, o să reluăm discuţiile”, a continuat regizorul. Cărmăzan a subliniat că va discuta şi cu reprezentanţii Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) pentru o posibilă finanţare.

Întrebat dacă filmările ar putea începe anul acesta, Cărmăzan a precizat că această peliculă „nu are timp, nu are vârstă” şi o va realiza atunci „când condiţiile vor fi coapte toate, la un loc”. „În intenţia mea am reluat proiectul de vreo două luni şi am început să mă ocup de el. Asta, vă mărturisesc sincer, la iniţiativa domnului Constantin Duţu, care a venit de la Bruxelles şi mi-a propus să începem. El se ocupă de problema cu Comisia Europeană”, a spus regizorul.

 

Regizorul Ioan Cărmăzan, născut în 1948, este doctor în cinematografie şi media, iar, din februarie 2013, este preşedinte al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF). Este conferenţiar la Facultatea de Teatru şi Televiziune de la Universitatea „Babeş – Bolyai”, Cluj-Napoca, şi profesor asociat în cadrul Facultăţii de Arte Plastice, Universitatea de Vest din Timişoara.

 

Maria Tănase, născută la Bucureşti, pe 25 septembrie 1913, şi-a făcut debutul artistic pe scena teatrului de revistă Cărăbuş, condus de celebrul actor Constantin Tănase, în 1934. Aici a cântat, mai întâi într-un grup vocal, piese scrise de Nicolae Kiriţescu, pe muzica compusă de Gherase Dendrino, Petre Andreescu şi Elly Roman. A fost remarcată apoi de folcloristul Harry Brauner. Acesta a prezentat-o marelui muzicolog Constantin Brăiloiu, întemeietorul Arhivei Internaţionale de Folclor de la Geneva. El este cel care a sfătuit-o să-şi formeze repertoriul muzical pornind direct de la izvoare. Dramaturgul Tudor Muşatescu a îndrumat-o să înregistreze cântece din repertoriul propriu, în special din zona Olteniei, de unde era originar tatăl său. Cariera sa propriu-zisă a început în anul 1938, când a prezentat un program de piese folclorice într-o emisiune radiofonică.

Marele istoric Nicolae Iorga a invitat-o să cânte la închiderea cursurilor de vară de la Vălenii de Munte, în septembrie 1938. Acesta a numit-o „pasărea măiastră”. În urma unei audienţe la Hanul Ancuţei, din al cărei juriu făceau parte nume celebre precum Constantin Brăiloiu, Mihail Jora, arhitectul George Cantacuzino, Maria Tănase, acompaniată de maestrul Grigoraş Dinicu, a fost aleasă în unanimitate să reprezinte cântecul popular românesc pe continentul american, la Expoziţia Internaţională de la New York (1939). Astfel, a cântat în faţa preşedintelui american H. Hoover, a lui André Gide, Yehudi Menuhin, Constantin Brâncuşi şi George Enescu.

În octombrie 1940, cu ocazia unui turneu în Turcia, a fost desemnată cetăţean de onoare al acestei ţări. În perioada războiului, alături de nume celebre ca George Vraca, dirijorul Ionel Perlea, a participat la spectacole pentru răniţi, în spitale. În decembrie 1943, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, a fost invitată să cânte în faţa suveranilor Mihai I şi Regina mamă, Elena, a mareşalului Ion Antonescu şi a membrilor Guvernului român.

Între 1953 şi 1961 a înregistrat nu mai puţin de 24 de albume, din care patru în limba franceză.

A încetat din viaţă la Bucureşti, pe 22 iunie 1963, la numai 50 de ani, fiind condusă pe ultimul drum de mii de oameni.

 

Articolul întreg poate fi citit la sursa primară:

Ioan Cărmăzan  reia proiectul  „Maria Tănase”.  Angela Gheorghiu, vizată pentru rolul principal

 

 

Sursa material: Gândul

Sursa foto: Mişcarea Oamenilor Visători

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter