Războinicul Putin vs. Oscar! Supărat pe oglindă (filmul Leviathan), Kremlinul impune dictatura în cinematografie


Cinematografia rusă, în atenţia Kremlinului

Guvernul rus va prelua controlul în privinţa lansărilor cinematografice, în încercarea de a proteja şi promova producţiile locale. Vladimir Medinsky, ministrul rus al Culturii, a declarat că măsura luată va asigura refacerea bugetelor producţiilor locale, potrivit unor articole din presă.

Astfel, în cazul în care premiera unor filme locale va coincide cu producţii realizate la Hollywood, cele din urmă vor trebui să fie reprogramate.

Filmele trebuie să primească o licenţă din partea guvernului, pentru a fi sigure de o lansare în sălile de cinema, iar ministrul Culturii va putea decide şi data premierei.

Medinsky a spus că distribuitorii vor fi nevoiţi să negocieze între ei, pentru a fi siguri că premierele filmelor străine nu vor coincide cu lansările producţiilor ruseşti.

Pe de altă parte, Medinsky a declarat că nu va lupta pentru toate filmele ruseşti. “Vom stabili priorităţi financiare, ideologice şi politice”, a spus ministrul Culturii.

Una dintre producţiile locale care ar putea să nu fie apărate este lungmetrajul nominalizat la Oscar şi câştigător al Globului de Aur la categoria “cel mai bun film străin” pe 2015, Leviathan”, cu toate că Ministerul Culturii a contribuit la finanţarea acestuia.

Medinsky a spus, săptămâna trecută, că filmul regizat de Andrei Zvyagintsev a exploatat sentimentele antiruse din străinătate, portretizând ţara într-o lumină negativă.

 

Leviathan Official Trailer 1 (2014) – Andrey Zvyagintsev Russian Drama HD

 

 

 

A se vedea şi articolul de şi:

 Filmul „Leviathan”, nominalizat la Oscar, stârneşte controverse în Rusia, regizorul fiind acuzat de nepatriotism

 

 

 

Sursa material: Metropolis.ro / Petre Ivan

Sursa foto: www.ziarulmetropolis.ro

Sursa video: YouTube

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter