Premiile OSCAR 2020 // Premieră istorică: filmul străin „Parasite” a câștigat Marele Trofeu!


Duminică, 9 februarie 2020, la Los Angeles, SUA, a avut loc cea-de-a 92-a Ediție a Galei de decernare a Premiilor OSCAR, cel mai important trofeu în cinematografia americană, eveniment organizat de Academia Americană de Film.

Marele trofeu OSCAR 2020 – Cel mai bun film a fost câștigat de realizatorii lungmetrajului Parasite în frunte cu regizorul peliculei Bong Joon-ho din Coreea de Sud. De altfel, cu patru trofee, această echipă este marea învingătoare în competiția pentru Premiile OSCAR decernate în acest an: Premiul pentru Cel mai bun film, Premiul pentru Cea mai bună regie (Bong Joon-ho), Premiul pentru Cel mai bun scenariu original (Bong Joon-ho împreună cu Han Jin-won), Premiul Cel mai bun lungmetraj internațional.

Este pentru prima data în istoria acestor prestigioase premii americane când unui film străin, realizat în altă limbă decât engleza, precum este Parasite din Coreea de Sud, i se acordă Marele Trofeu.

 

 

 

 

Premiul Cel mai bun actor în rol principal a fost oferit lui Joaquin Phoenix pentru rolul său în filmul Joker.

Pentru rolul său în filmul biografic Judy, actrița Renee Zellweger a câștigat Premiul OSCAR 2020 la categoria Cea mai bună actriță în rol principal.

Celebrului actor Brad Pitt i-a fost acordat Premiul Cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul său în pelicula Once Upon a Time… in Hollywood, realizat de regizorul Quentin Tarantino. Iată ce megastaruri i-au fost concurenți lui Brad Pitt: Tom Hanks, Anthony Hopkins, Al Pacino, Joe Pesci.

 

 

Echipa filmului Once Upon a Time… in Hollywood a obținut și Premiul Cea mai bună scenografie.

Laura Dern a fost apreciată cu Premiul Cea mai bună actriță în rol secundar, în producția Marriage Story.(regie și scenariu Noah Baumbach).

Premiul OSCAR Cel mai bun lungmetraj de animaţie a fost decernat realizatorilor filmului Toy Story 4 (regizor Josh Cooley, scenariu John Lasseter şi Andrew Stanton).

Taika Waititi, regizorul și scenaristul filmului Jojo Rabbit, a fost recompensat cu Premiul Cel mai bun scenariu adaptat.

Mult lăudatul film 1917, regie și scenariu Sam Mendes, a fost apreciat cu trei Premii OSCAR pentru: Cea mai bună imagine, Cel mai bun mixaj de sunet, Cele mai bune efecte vizuale.

Premiul Cea mai bună coloană sonoră a fost acordat filmului Joker (r. Todd Phillips), pentru muzica lui Hildur Gudnadóttir.

Renumitul compozitor Elton John a fost apreciat cu Premiul Cel mai bun cântec original pentru lucarea „I’m Gonna Love Me Again” din filmul Rocketman.

 

 

Premiul Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune a revenit producției The Neighbors’ Window, regie Marshall Curry.

Premiul Cel mai bun scurtmetraj documentar a fost acordat filmului Learning to Skateboard in a Warzone, regie Carol Dysinger.

Filmul American Factory, realizat de Julia Rieichert, Steven Bognar, a câștigat Premiul Cel mai bun lungmetraj documentar.

De Premiul Cel mai bun scurtmetraj animat s-a bucrat producția Hair Love, regie Matthew A. Cherry.

Autorii lungmetrajului Ford v Ferrari au câștigat două Premii pentru: Cel mai bun montaj (Michael McCusker, Andrew Buckland) și Cel mai bun mixaj de sunet.

În definitiv, dar nu în ultimul rând, Premiile pentru Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură și Cele mai bune costume au fost acordate profesioniștilor care au contribuit la realizarea filmelor Bombshell și, respectiv, Little Women (Jacqueline Durran).

Felicitări tuturor!

 

Sperăm să vină anul în care R. Moldova și România să câștige Premiul OSCAR pentru Cel mai bun lungmetraj international și chiar Marele Trofeu, precum s-a întâmplat la Gala OSCAR 2020! Good luck!

 

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

AGERPRES // Oscar 2020 – Filmul ”Parasite” a fost marele învingător, într-o gală marcată de numeroase premiere

ELLE // Cele mai frumoase rochii la Premiile Oscar 2020

PRO TV // Meniu special la premiile Oscar 2020: statuete de ciocolată cu foițe de aur de 24 de karate

 

Premiile Oscar 2020. Povestea statuetei Oscar

 

Cristian Mungiu, primul cineast român care ar putea juriza premiile Oscar

Premiile OSCAR 2016// Leonardo DiCaprio la primul său Oscar – VIDEO live

Premiile Oscar 2015. Filmul „Birdman” este marele câştigător: Cel mai bun film şi scenariu, Cea mai bună regie şi imagine

 

Graficianul Lucian Boicu din Buzău, realizator al efectelor vizuale ale „American Sniper”, film nominalizat la Oscar

Tânărul român Mihai Alden va primi un Oscar pentru revoluţionarea graficii filmelor de animaţie de la Hollywood

 

Filmul „Leviathan”, nominalizat la Oscar, stârneşte controverse în Rusia, regizorul fiind acuzat de nepatriotism

Războinicul Putin vs. Oscar! Supărat pe oglindă (filmul Leviathan), Kremlinul impune dictatura în cinematografie

 

Peter Travers: „Să fii blestemat, Oscar!“. Nominalizările la premiile 2015: mari surprize, dar şi mari nedreptăţi

 

 

Sursa material: Flacăra Film / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: AFP / Reuters / EPA / AGERPRES

Sursa video: YouTube

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter