Premiile Globul de Aur 2016// „The Revenant” cu Leonardo DiCaprio – marele câştigător


Asociația presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA) a desemnat duminică seara, 10 ianuarie, laureații premiilor Globurile de Aur 2016, cele mai râvnite premii ale cinematografiei mondiale după Oscaruri, în cadrul unei ceremonii desfășurate cu fast la Los Angeles.

Marele câștigător al acestei ediţii poate fi considerat filmul dramă The Revenant, premiat la trei categorii — pentru cel mai bun film, regie (Alejandro Gonzales Inarritu) și actor în rol principal (Leonardo DiCaprio). De asemenea, producția The Martian a primit două Globuri de Aur la categoriile cea mai bună comedie sau musical și respectiv cel mai bun actor într-o comedie (Matt Damon). 

Filmul „The Revenant” spune povestea unui colonist american pe nume Hugh Glass aflat într-o expediție pentru transportul unor blănuri, la începutul secolului XIX. Glass este atacat de un urs și apoi, grav rănit, este abandonat în voia sorții de prietenul său. 

Scenariul filmului este semnat de Mark L. Smith alături de Alejandro Gonzales Inarritu, iar în rolurile principale pot fi urmăriți Leonardo DiCaprio și Tom Hardy. 

Regizorul Alejandro Gonzales Inarritu a mai câștigat un Glob de Aur cu producția „Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)”, iar Leonardi DiCaprio se află la cel de-al treilea Golden Globe al carierei, după cele câștigate cu filmele „The Aviator” (2004) și, respective, The Wolf of Wall Street (2013). 

 
The Revenant | Official Teaser Trailer [HD] | 20th Century FOX

 

 

 

Prezentăm în continuare câștigătorii la cele mai importante categorii, atât din cinematografie cât și din rândul producțiilor de televiziune: 

 

CINEMA

Globul de Aur 2016-regizorul Alejandro Gonzales Inarritu-Reuters

Alejandro Gonzales Inarritu – regizorul filmului „The Revenant”

Cel mai bun film dramatic: „The Revenant” 

Cea mai bună comedie sau musical: „The Martian” 

Cel mai bun actor într-un film dramatic: Leonardo DiCaprio („The Revenant”) 

Cel mai bun actor într-o comedie: Matt Damon („The Martian”). 

Cea mai bună actriță într-un film dramatic: Brie Larson („Room”).

Cea mai bună actriță într-o comedie: Jennifer Lawrence („Joy”). 

Cel mai bun actor în rol secundar: Sylvester Stallone („Creed”) 

Cea mai bună actriță în rol secundar: Kate Winslet („Steve Jobs”) 

Cel mai bun regizor: Alejandro Gonzales Inarritu („The Revenant”) 

Cel mai bun film străin: „Son of Saul” (Ungaria) 

Cel mai bun film de desene animate: „Inside Out”. 

 

TELEVIZIUNE

Cel mai bun serial dramatic: „Mr Robot”. 

Cel mai bun actor într-un serial dramatic: Jon Hamm („Mad Men”). 

Cea mai bună actriță într-un serial dramatic: Taraji P. Henson („Empire”) 

Cel mai bun serial de comedie: „Mozart in the Jungle”. 

Cel mai bun actor într-un serial comic: Gael Garcia Bernal („Mozart in the Jungle”). 

Cea mai bună actriță într-un serial de comedie: Rachel Bloom („Crazy Ex-Girlfriend”). 

Globurile de Aur recompensează creații din cinematografie și televiziune, separând comediile de drame. Anul trecut au triumfat „Boyhood” (Cea mai bună dramă) și „The Grand Budapest Hotel” (Cea mai bună comedie). 

 

Mai multe detalii pe AGERPRES

 

Globul de Aur 2016-regizorul si echipa film castigator The Revenant-Reuters

regizorul Alejandro Gonzales Inarritu si echipa sa, care a realizat filmul drama „The Revenant”

  

 

Sursa material: AGERPRES şi Flacăra Film

Sursa foto: REUTERS

Sursa video: YouTube

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter