PREMIERĂ la Iași! Spectacolul SECETA ROȘIE (foametea `46-`47) în regia lui Petru Hadârcă


Petru Hadârcă, îndrăgitul regizor și actor de la Chișinău, ne invită la un nou spectacol de excepție, de această data la Iași, pe scena istoricului Teatru Național „Vasile Alecsandri”, unde nu demult (17 mai), a fost prezentată creația muzicală a maestrului Eugen Doga, spectacol la care a participat cu drag și dl Hadârcă!

Pe 6 și 7 iunie 2017, ora 19.00, va avea loc PREMIERA spectacolului-document SECETA ROȘIE, realizat în baza mărturiilor cutremurătoare ale victimelor foametei organizate în Basarabia anilor `46-`47 de nkvd-ul sovietic, probe de certă valoare documentară adunate în volumul Cartea foametei (Ed. Curtea Veche, București, 2008) de colega noastră Larisa Turea, publicistă, scriitoare, critic de teatru și film.

„Spectacolul este bazat pe documente, pe istoria adevărată…”, a spus regizorul Petru Hadârcă la conferința de presă, dedicată lansării spectacolui durerii Naționale. Port în mine de mult timp povara datoriei de a aduce acest subiect în scenă… Această suferință colectivă a basarabenilor aproape că nu este cunoscută de români și nu este asimilată de memoria noastra istorică. Mărturiile adunate și arhivate de dna Larisa Turea sunt un material tulburator, care de multe ori face să-ți înghețe sângele în vene și care, prin cazurile și ororile descrise, e dificil a fi redat scenic și perceput într-o sală de teatru”, a subliniat regizorul Petru Hadârcă, citat de publicația Bună ziua, Iași, care în titlul articolului despre premiera regizorului de la Chișinău scrie cu dreptate: SPECTACOL ISTORIC la Naționalul ieșean!

„Nu seceta – care a mai avut loc în Moldova, fără însă a duce la canibalism generalizat! – a provocat dezastrul, ci metodele de guvernare staliniste, dorința de a construi „viitorul luminos” fără a ține cont de prețul plătit în acest scop. Țăranii basarabeni au fost condamnați cu bună știință la înfometare din două considerente: ca dușmani de clasă, dar și ca etnici români, trădători și aliați ai Germaniei naziste.” – scrie în Cartea foametei autoarea Larisa Turea.

 

_poster_50x70cm

 

Scenariul și regia spectacolului aparțin lui Petru Hadârcă, Artist al Poporului, director al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Scenografia – Rodica Arghir (Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași). Artistul basarabean Vali Boghean a creat muzica special pentru acest spectacol. Coregrafia este în vziunea lui Dumitru Tanmoșan (Teatrul Satiricus din Chișinău). În distribuție actorii Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași: Adi Carauleanu, Daniel Busuioc, Puşa Darie, Petronela Grigorescu, Doina Deleanu, Haruna Condurache, Ada Lupu, Andreea Boboc, Doru Aftanasiu, Radu Homiceanu, Andrei Sava, Gelu Zaharia.

Detalii privind procurarea biletelor puteți afla AICI

 

 

 

Flacăra TV notează că regizorul Petru Hadârcă nu este la prima sa abordare în teatru a holocaustului roșu contra basarabenilor / românilor. Acum câțiva ani, prin intermediul Radio București și Radio Moldova, a adus în casele noastre două spectacole radiofonice tulburătoare, consacrate martirului Valeriu Gafencu, supranumit Sfântul închisorilor și fraților gemeni Gleb și Boris Drăgan, savanți, academicieni despărțiți de sârma ghimpată de pe Prut apr. 50 de ani, primul reușind să se refugieze la București, al doilea supraviețuind la Kiev…

Așteptăm cu viu interes PREMIERA de la Iași, unde vom merge și noi, cei de la Studioul Flacăra TV & Film! Dorim mult succes regizorului Petru Hadârcă și echipei sale, care, dincolo de document și de artă, aduc un omagiu creștinesc martirilor Neamului românesc din Moldova de Est, la 70 de ani de la genocidul prin înfometare, organizat de Stalin în Basarabia, și cu câteva zile înainte de altă data neagră din istoria noastră – 13 iunie 1941, când regimul de ocupație sovietică a săvârșit primul val de deportare în masa a basarabenilor și nord-bucovinenilor.

 

Să nu uităm, să nu-i uităm pe martirii și eroii Neamului!

 

Fotografii de la repetițiile de pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași

Seceta rosie-spectacol dsp foametea din Basarabia 1947-TNI-Iasi-6-7 iunie 2017-Stalin

 

Seceta rosie-spectacol dsp foametea din Basarabia 1947-TNI-Iasi-6-7 iunie 2017-pionierii

 

Seceta rosie-spectacol dsp foametea din Basarabia 1947-TNI-Iasi-6-7 iunie 2017-executii

 

Seceta rosie-spectacol dsp foametea din Basarabia 1947-TNI-Iasi-6-7 iunie 2017-chinul si ruga

 

 

Aurica Basarabeanca – „Basarabie, nu plânge!”, videoCLIP Flacăra Film Chișinău

 

 

 

Sursa material: Flacăra TV & Film / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași și Reporter Iași

Sursa video: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași / Flacăra Film

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (4)

  1. […] PREMIERĂ la Iași! Spectacolul SECETA ROȘIE (foametea `46-`47) în regia lui Petru Hadârcă […]

  2. […] PREMIERĂ la Iași! Spectacolul SECETA ROȘIE (foametea `46-`47) în regia lui Petru Hadârcă […]

  3. […] interbelic, Gib Mihăescu, în regia lui Sandu Vasilache. În rolurile principale: Silvia Luca, Petru Hadârcă, Victor Nofit, Angela Ciobanu, Ion Mocanu, Alexandru Leancă, Iurie Negoiţă, Valentin Zorilă, […]

  4. […] PREMIERĂ la Iași! Spectacolul SECETA ROȘIE (foametea `46-`47) în regia lui Petru Hadârcă […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | A fost reeditată „Cartea foametei” de Larisa Turea – mărturii despre genocidul basarabenilor în anii 1946-1947 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter