Poliţia din R. Moldova declară: a avut „indicii temeinice”, că George Simion „pune în pericol securitatea naţională”


După ce ieri, 13 mai 2015, autorităţile R. Moldova l-au expulzat peste Prut (în România) pe tânărul român George Simion, liderul Platformei Unioniste Acţiunea 2012, declarându-l persoană indezirabilă” pentru 5 ani, Ministerul Afacerilor Interne de la Chişinău îşi justifică decizia, printr-un comunicat numit PRECIZARE, postat astăzi pe site-ul oficial.

 

Redăm mai jos textul integral al „Precizării” MAI:

„În legătură cu adresările parvenite la adresa Direcției relații publice a MAI informăm, că potrivit art. 55 al Legii nr. 200 din 2010, autoritățile naționale sunt în drept să adopte decizia privind declararea străinului persoană indezirabilă ca o măsură asigurătorie, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională.

Astfel, la 13 mai curent, în baza materialelor acumulate, în privința cetățeanului României, Simion George-Nicolae, de către Biroul Migrație și Azil al MAI a fost emisă și înmânată persoanei decizia privind declararea drept persoană indezirabilă.”

 

Oare va „înghiţi” Ministerul Afacerilor Externe al României această „găluşcă” preparată de alde Voronin în cazanul cu smoală neo-comunistă al monstruoasei coaliţii de la Chişinău, în timp ce terorişti internaţionali ca Şevciuk şi Ştanski se plimbă liber prin Chişinău cu arme, gardă de corp şi maşini cu numere transnistrene?!

Halal ţară!

Şi Bucureştiu-i „bun”, nevoie mare! Cum să dai ordine şi medalii contrabandiştilor şi românofobilor de la Chişinău, care „patronează”, de altfel, această poliţie mereu îngrijortă de „români”, încurajând astfel de abuzuri jalnice, primitive, găinăreşti. Nu ştie că năravul (ciordeala) din născare, leac nu are?!

Cu regret, astfel de anomalii se întâmplă şi în cazul finanţărilor de la Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, totul s-a profanat şi terfelit în ultimii 15 ani, de aceea şi avem „tukma” 2 % de români declaraţi în R. Moldova, care riscă să devină şi mai puţini. O miopie politică şi strategică de-a dreptul penibilă pentru o ţară zisă europeană.

 

Vezi detalii privind „cazul George Simion”:

MEDIAFAX despre expulzarea din R. Moldova a tânărului George Simion, MAE.ro şi Ambasada României cer explicaţii

 

 

 

Banner Actiunea 2012-Marsul Unirii 16 mai 2015-800px

 

 

 

Sursa material: Flacăra TV

Sursa foto: pagina fb George Simion

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter