Poetul Vasile Romanciuc invitat la cenaclul „Vasile Romanciuc” de copiii moldovenilor din Portugalia


La invitaţia Asociaţiei „Tezaur” şi a Şcolii parohiale din Faro, poetul Vasile Romanciuc a participat la inaugurarea cenaclului literar care-i poartă numele.

Cenaclul a fost întemeiat acum câteva luni, timp în care animatorii săi au reuşit să organizeze două serate literare.

Poetul a fost întâmpinat cu căldură de către cititorii săi fideli, mari şi mici, care au citit din poeziile îndrăgite, i-au pus multe întrebări şi i-au ascultat mărturisirile.

Vasile Romanciuc le-a dăruit copiilor o bibliotecă alcătuită din cărţile sale şi din alte cărţi din patrimoniul literaturii naţionale şi universale.

La serată au venit să-şi exprime dragostea pentru creaţia lui Vasile Romanciuc şi bucuria pentru reuşita colegilor din sud Centrul de Cultură şi Artă „Trei Culori” din Almada şi Asociaţia „Mioriţa” din Barreiro. Evenimentul a fost sprijinit financiar de către Biroul Relaţii cu Diaspora.

Despre evenimentul desfășurat la Faro (Portugalia), ne-a relatat Mariana Danu de la Școala parohială ”Sf. Xenia”, una din persoanele responsabile de organizarea cenaclului:

”Acum nici jumătate de an, cînd am întemeiat cenaclul literar „Vasile Romanciuc”, nu ne gîndeam că va veni o zi, cînd poetul însuşi ne va călca pragul. Uite ca Bunul Dumnezeu așa a rînduit lucrurile, ca familia noastră mare, în ziua de Florii, să fie onorată de prezența oaspetelui atît de drag nouă, maturilor și copiilor, Măria Sa poetul, Vasile Romanciuc. Acest vis a devenit realitate grație efortului depus de Biroul pentru relații cu diaspora, dar și de Ambasada Republicii Moldova în Portugalia și autoritățile locale din Faro”.

La eveniment a fost prezent Valeriu Turea, Ambasadorul Republicii Moldova în Portugalia.

 

 

Vasile Romanciuc-Portugalia-2

 

Vasile Romanciuc-Portugalia-3

 

Vasile Romanciuc-Portugalia-4

 

Vasile Romanciuc-Portugalia-5

 

Vasile Romanciuc-Portugalia-6

 

Vasile Romanciuc-Portugalia-7

 

Vasile Romanciuc-Portugalia-8

 

Vasile Romanciuc-Portugalia-9

 

Vasile Romanciuc-Portugalia-10

 

Vasile Romanciuc-Portugalia-11

 

Vasile Romanciuc-Portugalia-12

 

Vasile Romanciuc-Portugalia-13

 

 

 

 

Sursa material: Ambasada R. Moldova / BRD

Sursa foto: Ambasada Moldova în Portugalia

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (6)

  1. […] Sursa material: Flacăra Film / Luminiţa Dumbrăveanu […]

  2. […] Flacăra TV: Poetul Vasile Romanciuc invitat la cenaclul „Vasile Romanciuc” de copiii moldovenilor din Portug… […]

  3. […] Poetul Vasile Romanciuc invitat la cenaclul „Vasile Romanciuc” de copiii moldovenilor din Portug… […]

  4. […] Poetul Vasile Romanciuc invitat la cenaclul „Vasile Romanciuc” de copiii moldovenilor din Portug… […]

  5. […] Poetul Vasile Romanciuc invitat la cenaclul „Vasile Romanciuc” de copiii moldovenilor din Portug… […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | Vitalie Dani la debutul din anii ‘90 – „Conştiinţa Naţională”, vers. Vasile Romanciuc Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter