Poetul Dumitru Matcovschi eternizat azi, de Ziua Unirii, și pe Aleea Literaturii Române din Chișinău


Trecută prin foc şi prin sabie, / furată, trădată mereu, / eşti floare de dor, Basarabie,  / eşti lacrima Neamului meu!” – sunt frumoasele versuri scrise de Dumitru Matcovschi, simbolul mişcării de renaştere naţională din anii `90, care pe parcursul vieţii a semnat peste 50 de volume de poezie, proză şi dramaturgie. Într-o zi simbolică, 1 Decembrie 2019, de Ziua Naţională a României, bustul poetului-tribun al Neamului a fost inaugurat şi sfinţit astăzi pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Chișinău. Mult aşteptatul eveniment s-a produs graţie susţinerii financiare a Primăriei mun. Chişinău, care a alocat în acest scop 400 de mii de lei. Imaginea în bronz a poetului a fost realizată de sculptorii Victor Macovei şi Ruslan Tihonciuc.

În armonia cântecelor pe versurile lui Dumitru Matcovschi, în prima zi simbolică de 1 Decembrie, sute de oameni prezenţi pe Aleea Clasicilor Literaturii Române s-au bucurat de revenirea poetului martir în acest spaţiu al spiritualităţii şi libertăţii noastre.

Un sobor de preoţi de la Mitropoliile Moldovei şi Basarabiei au sfinţit bustul, care este o realizare deosebită a sculptorilor Victor Macovei şi Ruslan Tihonciuc.

„Am lucrat cu sufletul, important este dacă noi am prins zâmbetul poetului, spiritul lui”, a menţionat Victor Macovei, sculptor.

 

 

Bustul a fost realizat cu sprijinul financiar al Primăriei mun. Chişinău.

„Mă bucur că datorită sprijinului Primăriei municipiului Chişinău, a Consiliului municipal, acest lucru a fost posibil. Este important ca tânăra generaţie, ca toţi noi să-i aducem un omagiu, să-i păstrăm memoria”, a declarat primarul Ion Ceban.

„Este suficient cât ne-am contrapus pe probleme de limbă, probleme de identitate. E timpul să învăţăm limba. Opera lui Matcovschi nu se studiază în şcoală şi această decizie este de vreo zece ani. Eu voi depune toate eforturile ca opera lui Matcovschi, opera altor scriitori prezenţi pe această Alee să fie studiată în şcolile din Moldova, să fie la examene, la bacalaureat”, a specificat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Corneliu Popovici.

 

 

Profesorul Vasile Şoimaru a venit cu un dar simbolic: „Alaltăieri am fost la casa lui părintească din Vadul Raşcov, am sădit un brăduţ de la Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia împreună cu pământ şi am venit şi aici cu un brăduţ. Matcovschi merită şi vă rog frumos, să-l vadă şi alţii”, a spus Vasile Şoimaru.

 

 

 

 

 

 

 

 

Prima compoziţie sculpturală în memoria lui Dumitru Matcovschi a fost inaugurată în satul natal Vadul Raşcov, unde s-a născut acum 80 de ani şi unde, conform dorinţei lui, îşi doarme somnul de veci poetul, care a trecut prin inima sa destinul „trecut prin foc şi prin sabie al Basarabiei”.

 

 

Reportajul Moldova 1 TV, realizat de Silvia Hodorogea // 1 Decembrie 2019

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

22-10-2011: Luminiţa Dumbrăveanu – Dumitru Matcovschi, ULTIMUL dialog de proporţie al poetului (111 min.)

Dumitru Matcovschi după accident – prima apariție la tribuna Marii Adunări Naționale, 16-12-1990

28 iunie (2013) – dată de trei ori tragică în istoria noastră: 3. Adio, poet martir Dumitru Matcovschi (Video AŞM)

 

Mihai Dolgan şi Dumitru Matcovschi – „Basarabia”, primul cântec antisovietic pe scena din Chişinău (1987)

Ziua Limbii Române la TVM: Lidia Botezatu şi Radu Dolgan – „Basarabia”

Dumitru Matcovschi şi Ion Aldea Teodorovici – „Focul din Vatră” („Sărut, femeie, mâna ta…”)

 

Ion Aldea Teodorovici: „Pentru ea”, cântec pe versurile lui Grigore Vieru, dedicate confratelui Dumitru Matcovschi

Sofia Rotaru – „Inimă de mamă…”, vers. Dumitru Matcovschi, muz. Ion Aldea Teodorovici

Anastasia Lazariuc – „Va fi cândva!”, pe versuri de Dumitru Matcovschi

 

Ambasadorii UE, Germaniei, Turciei, R. Azere recită din D. Matcovschi și Gr. Vieru

Bustul poetului martir Dumitru Matcovschi inaugurat în satul natal, Vadul-Rașcu// 29 iunie 2016

Numele poetului Dumitru Matcovschi înveşnicit în titulatura Gimnaziului nr. 1 din Soroca

Dumitru Matcovschi pe scena Teatrului „Ginta Latină”, prin dramaturgie şi poezia cântată

 

 

Sursa material: Moldova 1 TV

Sursa foto: capturi video

Sursa video: Moldova 1 TV / Flacăra Film

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (4)

  1. […] Poetul Dumitru Matcovschi eternizat azi, de Ziua Unirii, și pe Aleea Literaturii Române din Chiși… […]

  2. […] Poetul Dumitru Matcovschi eternizat azi, de Ziua Unirii, și pe Aleea Literaturii Române din Chiși… […]

  3. […] Poetul Dumitru Matcovschi eternizat azi, de Ziua Unirii, și pe Aleea Literaturii Române din Chiși… […]

  4. […] Poetul Dumitru Matcovschi eternizat azi, de Ziua Unirii, și pe Aleea Literaturii Române din Chiși… […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | 28 iunie (2013) – dată de trei ori tragică în Istorie: 3. Adio, poet martir Dumitru Matcovschi (VIDEO AŞM) Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter