Pentru a sugruma contrabanda din Transnistria, Poroşenko securizează frontiera şi porturile din reg. Odesa


Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat declanşarea unei campanii de proporţii împotriva contrabandei din Ucraina, iar regiunea transnistreană, renumit culoar contrabandistic al fostului spaţiu sovietic, este una dintre principalele ţinte.

„Vom consolida securitatea la graniţa cu Transnistria şi vom impune un control strict asupra porturilor internaţionale din partea de sud a Ucrainei. Graniţele noastre vestice vor avea de acum încolo puncte de trecere comune cu ţările învecinate. În est, decizia principală este, desigur, un nou sistem de acces electronic”, a declarat Poroşenko, recent, în cadrul unei întâlniri avute la Odesa cu şefii administraţiilor regionale, informează Kyiv Post.

Potrivit preşedintelui Ucrainei, de combaterea contrabandei se vor ocupa grupuri mobile speciale de voluntari şi soldaţi înarmaţi.

În ceea ce priveşte sistemul electronic de trecere, Poroşenko a precizat că update-ul tehnologic al acestui aspect frontalier nu doar că va înlesni procesul de traversare a liniei de contact dintre zona de război a separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei şi teritoriile controlate de administraţia centrală de la Kiev, dar, de asemenea, ar putea fi şi o soluţie eficientă de monitorizare şi blocare a fluxului imens de contrabandă care porneşte din teatrul de război şi duce spre întreaga Ucraină şi Rusia.

Zilele trecute, fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, actual guvernator al regiunii Odesa, a anunţat că misiunea sa anticorupţie ar putea primi finanţarea Guvernului Statelor Unite, iar poliţişti din California sunt pregătiţi să antreneze noua forţă de poliţie din Ucraina.

„Am convenit că poliţişti din California vor antrena noua noastră forţă de miliţie. De asemenea, în cadrul campaniei noastre curente anticorupţie, administraţia SUA a acceptat să ofere fonduri pentru reformele şi pentru proiectele administraţiei”, a scris fostul preşedinte georgian pe pagina sa de Facebook după întâlnirea cu ambasadorul Statelor Unite în Ucraina, Geoffrey R. Pyatt.

Poliţia ucraineană va intra într-un amplu proces de modernizare, în cadrul unui pachet de reforme al autorităţilor de la Kiev. Conform sursei citate, primele unităţi ale poliţiei de patrulare au apărut la Kiev, iar unităţi similare vor exista şi în Dnepropetrovsk, Harkov, Odesa şi alte oraşe mari.

Autorităţile centrale spun că actuala reformă va oferi Ucrainei o forţă de poliţie bine plătită, la standarde europene.

Odesa rămâne una dintre principalele redute ale Kievului în lupta cu separatiştii pro-ruşi, însă celebra regiunea ucraineană este „roasă până la os” de corupţie.

 

 

Sursa material: portalul de ştiri InfoPrut

Sursa foto: www.mediafax.ro

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter