Orgoliul singularităţii – cronică de Ghenadie Nicu la cartea „în Grădina Te Iubesc (poemCLIPuri)” de L. Dumbrăveanu


Nu ştiu în ce măsură pot fi contrase critic ritmurile de apariţie. Scriem, dar mai ales publicăm, în funcţie de un milion de factori, unii imponderabili, alţii cât se poate de concreţi, ba chiar rigizi; între scrisul propriu-zis şi actul publicării intercalându-se uneori perioade apreciabile. Povestea e veche şi recurentă, ne acroşează când de ici, când de colo, încât criteriul – dacă ar fi să ne cramponăm totuşi de el – e destul de lax. Însă nu lipsit complet de relevanţă: şi, social vorbind, în bună parte chiar estetic.

Spun asta, deşi nu am în momentul acesta la îndemână nici Clarviziunea orbului (apărută la ARC, în 1996), nici Moartea ca o certitudine (Editura „Civitas”, 1999), volumele care au impus-o pe Luminiţa Dumbrăveanu şi între care, iată, s-au interpus tocmai 15 ani, până la „în Grădina Te Iubesc (poemCLIPuri)” – Chişinău, 2014, lansată de curând sub auspiciile Editurii „Prut Internaţional”. Şi e un termen, dacă îl raportezi la frecvenţa cu care alţii scot carte după carte.

Cartea in Gradina Te Iubesc-Luminita Dumbraveanu-PRUT-2014-coperta 1-600pxGândul obişnuit în asemenea cazuri e la scrupulul auctorial: publică rar ca urmare a unei exigenţe de fond, copleşitoare. Mă rog! Dar nu e întotdeauna exigenţa în chestie, mai ales prin părţile noastre unde scrupulul (de orice fel, apropo) e concurat rău de conjunctură, de variile nevoi, de grija zilei de mâine, de mormanul de facturi. Unii publică în fiecare an pentru că au prins un filon mai bun, nu-şi bat capul prea tare cu demâncarea şi jobul îi satisface măcar pecuniar. Alţii sunt strangulaţi de grijile zilei de mâine, ale zilei de mâine, subliniez, fiindcă majoritatea, oameni de litere sau de târnăcop (iată cum a şters aici capitalismul diferenţele), nu mai pot face proiecte barem pe termen mediu, darămite lung.

Atmosfera toxică de provizorat şi bunul mers al literelor, de nu cumva descreşterea lor inexorabilă (minimalismul de care s-a făcut atâta caz la noi şi pe care unii l-au îmbrăţişat cu o frenezie analizabilă aproape fiscal trebuie că e un fenomen colateral), iată un raport interesant cel puţin sociologic. Tranziţia n-a lovit numai economia: tăvălugul a trecut direct prin neuroni, încât ratările prin zonă sunt şi perfect democratice, nu doar mioritice.

 

De altfel, cartea te insolitează printr-un aer retro şi cumva donquijotesc, obstinându-se să ne vorbească într-o limbă revolută – limba frumoşilor patetici de altă dată – şi frecventând o categorie de idei de care aproape că nu ne mai aducem aminte. Riscurile de desuetudine sunt imense, dar dacă un om de talia autoarei (presar foarte bun, în treacăt fie zis: meşteşug încastrat pe caracter; e de manual demisia ei în debutului primului mandat al lui Voronin) şi le asumă, trebuie să vedem aici şi o anume intenţie polemică sau, cel puţin, un orgoliu al singularităţii.

 

Cartea in Gradina Te Iubesc-Luminita Dumbraveanu-PRUT-2014-coperta 4-600px

Editura PRUT, Chisinau, 2014, in baza concursului organizat de Ministerul Culturii, lector – Vasile Romanciuc, pe coperte H. Bosch si Glebus Sainciuc, pictura/grafica – Aurel David si Teodor Buzu

Noul val ne-a obişnuit cu dezabuzarea, cu micile – ori marile – obscenităţi, cu bizara voluptate pentru aspectele morbide, ba chiar purulente, metafora de altădată e adesea în premisa unor zgomotoase desfăşurări epice; noua poezie e un pariu întru tensiunea pe spaţii cât mai largi şi, ca să nimereşti în punctul în care focalizează, trebuie să faci câţiva paşi îndărăt de la text. Aici, dimpotrivă, e o poetică de rit vechi, ca să zic aşa. Am regăsit, de pildă, grandilocvenţa din illo tempore, care îţi permitea să compari zilele frumoase cu Limba Română (cu majusculele pline de patos ale epocii!) sau să vorbeşti de o anume fiinţă dacică de soare… În fond, principiul unei ingenuităţi de dincolo de calcule şi conjuncturi, în total dezinteres de paradigmă, care poate spune propriu, mai frust, adevărat, decât sonurile prefabricate, în schimb autentic. Luminiţa Dumbrăveanu n-a vrut să-şi aproprieze formule sau să participe la o viziune percepută ca fiind comună şi deci alienantă. Poezia aceasta comunică în primul rând, e ascetică în măsura în care nu practică spectacolul şi ostentaţia: „această fereastră întredeschisă / e ca o peşteră în care / luna-şi ademeneşte victimele // sunt una dintre ele / romantică – ostatică / şi nu-mi pasă deloc / dacă lumea mă crede / ruptă de lume.”

Dacă o citim în cheia unei confesiuni sincere, înţelegem că frusteţea şi caracterul aparent declarativ al acestei poezii sunt, de fapt, o formă a intimităţii şi un chip, totodată, al unei sensibilităţi ultragiate. Presiunea emoţiei e câteodată atît de mare, încît autoarea nu mai stă să aleagă cuvântul potrivit, ci se serveşte prompt de ceea ce are la îndemână. Ce pare aici clişeu sau retorică goală nu e, de fapt, decât un instrument de exprimare, înţeles în valoarea lui pragmatică, utilitară. Luminiţa Dumbrăveanu nu discriminează între sintagme, nu are timp de calofilie. Regimul poeticii sale e tranzitiv şi poezia sa nu mulţumeşte doar să exprime: ea ambiţionează şi să persuadeze. Nu vreau să spun că e o poezie militantă. Dar ea foloseşte cumva discret tehnicile simplicităţii pentru a se emancipa dintr-o prezumată captivitate a ambiguităţii şi a accede mai repede la destinatar. Prezenţa acestuia e de cele mai multe ori implicită, ca aici, de pildă: „pădurea disperaţilor / stă ca o sprânceană încruntată / peste ochiul de veghe // arbuştii sunt genele dese / care ascund lăcrimioarele / din balconul inimii // vine ploaia cea mare / şi toate aceste bijuterii / ale aşteptării / se vor preface într-un colier / răsărit pe pieptul fiinţei noastre // să primit deci botezul naturii // azi pot spune / şi păsărilor / şi pădurii / şi lumii / că te iubesc // ca şi cum dumnezeu / şi-ar admira / propria grădină.”

Dar apare şi explicit, câteodată cu semnalmente vag biografice: „mi-ai citit primele cărţi de poezie / pline de tristeţe şi melancolie… // m-ai îmbrăţişat, m-ai luat de mână, / ai tot tăcut adânc ca o fântână…”

O poezie ce pare decupată dintr-un schimb de replici anterior şi care păstrează, în mod fatal, un perceptibil aer polemic, e marcată, ca o piele de luptător, de trecute bătălii dialogice. O putem privi, la rigoare, ca pe un document imediat al unei combustii, grevat de fireşti însemne ale febrilităţii.

 

Ghenadie NICU

 

Cartea in Gradina Te Iubesc-lansare-Luminita Dumbrveanu-Ghenadie Nicu 18nov2014-800px

Ghenadie Nicu si Luminita Dumbraveanu la lansarea cartii de poezie „in Gradina Te Iubesc (poemCLIPuri),18 noiembrie 2014, Sala in care s-a votat Actul Unirii din 27 martie 1918, astazi, Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice din Chisinau

 

 

FlacăraTV recomandă şi prima cronică la cartea „în Grădina Te iubesc (poemCLIPuri)”, o carte ilustrata şi completată 90 % cu pictură/grafică de Teodor Buzu, pictor român din Basarabia stabilit la Tabor, Cehia, prin 1987:

„Literatura şi Arta” nr. 1, 2015, Maria Gabor, O carte – film: Luminiţa Dumbrăveanu „în Grădina Te Iubesc”

 

Toate imaginile pot fi mărite la accesare!

Revista BiblioPolis nr4-2014-Cronica Ghenadie Nicu cartea Luminita D-pag 1-700px

Revista BiblioPolis nr4-2014-700px

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Revista BiblioPolis nr4-2014-Cronica Ghenadie Nicu cartea Luminita D-pag 2-700px

Revista BiblioPolis nr4-2014-Cronica Ghenadie Nicu cartea Luminita D-pag 3-700px

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa material: revista BiblioPolis nr. 4, a. 2014, Chişinău

Sursa foto: FlacăraTV şi Sergiu Ciorescu

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (5)

  1. […] Orgoliul singularităţii – cronică de Ghenadie Nicu la cartea „în Grădina Te Iubesc (poemCLI… […]

  2. […] Orgoliul singularităţii – cronică de Ghenadie Nicu la cartea „în Grădina Te Iubesc (poemCLI… […]

  3. […] Orgoliul singularităţii – cronică de Ghenadie Nicu la cartea „în Grădina Te Iubesc (poemCLI… […]

  4. […] Orgoliul singularităţii – cronică de Ghenadie Nicu la cartea „în Grădina Te Iubesc (poemCLI… […]

  5. […] Orgoliul singularităţii – cronică de Ghenadie Nicu la cartea „în Grădina Te Iubesc (poemCLI… […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter