Mihai Dolgan şi Dumitru Matcovschi – „Basarabia”, primul cîntec antisovietic pe scena din Chişinău (a. 1987)


Ei au marcat Istoria Neamului românesc în Basarabia postbelică!

De ziua nașterii patriarhului muzicii ușoare din Moldova de Est, readucem în actualitate o operă muzicală de excepţie sub toate aspectele, cîntecul Basarabia, scris de două mari personalităţi: Dumitru Matcovschi – versuri (1986) şi Mihai Dolgan – muzica (1987), însufleţitori ai Mişcării de Renaştere Naţională din anii 1988-1991.

Credem că nu există om născut în Basarabia / R. Moldova, care să nu fi ascultat şi îndrăgit acest cîntec răscolitor de suflete şi Istorie…

 

Mihai Dolgan Taina vietii mele-carte biograficaAşa cum mărturiseşte marele compozitor Mihai Dolgan în cartea biografică Taina vieţii mele, Dumitru Matcovschi i-a dat versurile Basarabia în luna decembrie 1986, în plin regim de ocupaţie sovietică, iar el a scris muzica în anul 1987.

Premiera pe o scena publică a cîntecului Basarabia a avut loc la Palatal Naţional din Chişinău, în cadrul unui spectacol literar-muzical dedicat scriitorului Dumitru Matcovschi.

A urmat un mare scandal „la vîrf”-ul Moldovei sovietizate, care a creat multe necazuri autorilor cîntecului şi legendarei Formaţii NOROC, fondată de Mihai Dolgan, fost deportat în Siberia împreună cu toata familia sa de la Sîngerei. Cîntecul „naţionalist, românesc, politic” a fost imediat INTERZIS!

A încălca o asemenea interdicţie pe vremea sovietica era un act de sinucidere sau de curată nebunie…

Sfidînd regimul comunist, temerarul Artist Mihai Dolgan şi NOROC-ul său cîntă pentru a doua oară Basarabia în luna iunie 1988, la Festivalul Tinerilor Cireşar, care a avut loc pe Stadionul Republican din Chişinău.

Dumitru Matcovschi-Cetatean de Onoare a Primariei mun. ChisinauCredem că nici Dumitru Matcovschi şi nici Mihai Dolgan nu se aşteptau la o reacţie a publicului atît de energică şi temerară: sute de tineri au coborît, rînd pe rînd, pe gazonul stadionului şi au îngenuncheat, cîntînd Basarabia împreună cu marii artiști, o lucrare muzicală patriotică devenită imn neoficial al Basarabiei, care a marcat în chip fericit Istoria teritoriului dintre Prut şi Nistru, aflat sub ocupaţie rusească din 1940, apoi din 1944, şi care a grăbit răsăritul Libertăţii din anul 1989.

Trecută prin foc și prin sabie,
Furată, trădată mereu…

 

Iată aşa s-a făcut Istorie pe pămîntul nostru stropit cu lacrimi de sînge: cu dragoste de Neam, caracter, curaj şi cu mult, mult sacrificiu…

Să nu uităm asta NICIODATĂ şi să cinstim mereu pe bravii noştri înaintaşi, bărbaţi vrednici ai Neamului – poetul Dumitru Matcovschi şi compozitorul Mihai Dolgan, precum şi pe prietenii, colegii lor, despre care scriem și vom scrie cu drag la rubrica Muzica Neamului şi la celelalte de pe site-ul www.flacaratv.md – Flacăra Dreptăţii noastre istorice!

Aşadar, (re)ascultăm cîntecul „Basarabia”versuri Dumitru Matcovschimuzica Mihai Dolganinterpretează Lidia Botezatu, Radu Dolgan, Gheorghe Ţopa.

 

Publicăm mai jos şi versurile, astfel încît să le memorizăm mai uşor şi, la manifestările noastre Naţionale, să le cîntăm împreună:

 

Dumitru Matcovschi: BASARABIA

NOROC-Lidia Botezatu-Mihai si Radu Dolgn-captura YouTubeLa margine de lume,
Venit din vremi bătrâne,
Un plai cu dulce nume
Înălțător rămâne.

Aici o vatră sfântă
La sânul ei ne strânge
Şi-o doină când se cântă,
O lume toată plânge.

Refren:

Trecută prin foc și prin sabie,
Furată, trădată mereu,
ești floare de dor, Basarabie,
ești patria 
/ lacrima Neamului meu.

Basarabia, Basarabia
Frate și soră, mamă și tată,
Basarabia, Basarabia,
Scumpă icoană, în inimi purtată.

Ne încălzește lutul,
Ne-alină două ape,
Pătimitor trecutul
Într-un oftat încape…

O iarbă-nrourată
Ascunde veche rană,
Ni-i soarta zbuciumată,
Oricând basarabeană.

Avem un nuc și-i verde,
Şi-n pragul casei crește,
Cu nucul nu ne pierdem,
De moarte ne păzește.

La prunci suntem cu gândul
Şi nu dorim războaie,
Noi semănăm pământul
Şi așteptăm o ploaie.

Refren (de două ori):

Trecută prin foc și prin sabie,
Furată, trădată mereu,
ești floare de dor, Basarabie,
ești patria 
/ lacrima Neamului meu.

Basarabia, Basarabia
Frate și soră, mamă și tată,
Basarabia, Basarabia,
Scumpă icoană, în inimi purtată.

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Dialoguri la „Focul din Vatră”. Luminiţa Dumbrăveanu – Mihai Dolgan, fondatorul legendarei formaţii NOROC

Mihai Dolgan și NOROC – „Cîntă un Artist” (versuri Efim Crimerman)

 

Ziua Limbii Române la TVM: Lidia Botezatu şi Radu Dolgan – „Basarabia”

Lidia Botezatu şi formaţia NOROC: „Primăvara” (1974)

Sofia Rotaru – „Primăvara”, muzică Mihai Dolgan, versuri Andrei Strâmbeanu

Revelion 2014// Radu Dolgan şi prietenii NOROC-ului – „De ce plîng chitarele”

 

Filmul muzical despre legendara formaţie NOROC: „Contemporanul” (Moldova-Film, 1980)

Mihai Poiată a lansat o nouă carte despre formația NOROC – „Mihai Dolgan: De ce au plîns ghitarele?”

 

La 50 de ani, NOROC-ul lui Mihai Dolgan e tînăr și plin de viață ca Primăvara, nemuritor ca Mărțișorul

foto / videoCLIPe de la parastasul întru cinstirea Omului și Artistului Mihai Dolgan

„Mi-a mai rămas să trăiesc și să mor…” Drum Lin la Hristos, maestre Ștefan Petrache! // Reportaj TVM

 

50 de ani de la concertele formației MONDIAL la Chișinău!!! Mărturii: Eugen Doga, Dragoş Vasiliu, Alexandru Cazacu

 

 

Sursa material: Flacăra TV / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa audio: Radio Moldova

Sursa foto: www.chisinau.md / colaj Flacăra TVblog Oraşul meu, Chişinău

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter