Moldovenii din America de Nord se pregătesc de o nouă mare reuniune anuală – la Chicago, în 2 mai 2015 // Interviu


Pe 2 mai, orașul Chicago va găzdui cea de a doua Convenție Moldo-Americană, eveniment anual care îi reunește pe cei mai implicați și entuziaști membri ai comunității moldovenilor din America de Nord, dar și reprezentanți ai companiilor americane și canadiene, organizații nonguvernamentale și de stat, care mențin relații de parteneriat cu Republica Moldova. 

Elena Dragalin este Fondatorul și Președintele Moldova AID, organizație nonguvernamentală care oferă asistență Republicii Moldova și care, al doilea an, joacă un rol principal în comitetul de organizare a Convenției Moldo-Americane. 

Fiind membru al Diasporei încă din 1993, Elena Dragalin cunoaște din interior resursele de care dispune comunitatea moldovenilor peste hotare, și perspectivele pe care aceasta le poate oferi. Prin intermediul Moldova AID, Elena încearca să mobilizeze diaspora moldovenească și să o motiveze să împărtășească experienţa şi cunoștinețele sale în folosul Republicii Moldova. 

 

Vă invităm să urmăriți un interviu cu Elena Dragalin, realizat de jurnalista Ecaterina Locoman, tradus de Moldova.ORG.

 

Ce obiectiv urmăriți prin organizarea Convenției Moldo-Americane?

Conventia Moldo-Americana-Elena Dragalin-2014 Washington-500pxViziunea noastră este de a construi o comunitate puternică și unită, una capabilă de a îmbunătăți viața moldovenilor din America de Nord, dar și de a ajuta, totodată, oamenii din Republica Moldova, prin utilizarea tuturor resurselor existente.

Convenția Moldo-Americană este o platformă folosită pentru a atinge acest obiectiv. În process, identificăm cât mai mulți oameni și încercăm să obținem sprijinul lor. Ne întâlnim, discutăm și analizăm. Rezultatul așteptat este dezvoltarea strategiilor, găsirea soluțiilor, dar și implementarea ideilor propuse. Nu ne dorim doar discuții, dar mai degrabă materializarea acestora. Nu ne dorim un alt eveniment doar pentru a face schimb de amabilități și fotografii pentru rețelele de socializare. Noi ne referim la afaceri, la schimbarea vieții spre bine – o viață sau mai multe – depinde de capacitățile noastre de a lucra împreună. Dar eu sunt convinsă că, de la an la an, Convenția va atrage din ce în ce mai mulți oameni care vor realiza obiectivul nostru.

Este ediția a doua a Convenției. Cu ce este aceasta diferită de cea precedentă, care a fost organizată la Washington?

conventie-moldo-americana-Elena Dragalin-Vlad Spanu-2014-500pxPrima Convenție Moldo-Americană s-a desfășurat la Washington, la inițiativa Ambasadei Republicii Moldova, și a fost organizată de Moldova AID, Moldova Foundation și Asociația Moldovenilor din Chicago. După mine, acest eveniment a fost un succes chiar de la început.

Comunitățile din nouă state au fost reprezentate, iar printre vorbitori și participanți au fost prezenți și demnitari din Republica Moldova și SUA. Politicienii au fost cei mai activi și au vorbit cu entuziasm despre schimbările care urmau să se producă în Republica Moldova. Comunitatea locală din Washington și din celelalte regiuni și-a exprimat, de asemenea, opiniile, dar au avut puțin timp pentru aceasta.

Feedback-ul din partea participanților ne-a determinat să transformăm evenimentul în unul anual și să punem accent pe comunități, în special.

Nu am vrut să ne repetăm și am decis ca evenimentul să fie organizat în orașe diferite. Chicago părea o alegere bună, ținând cont de faptul că aici locuiesc un număr mare de cetățeni moldoveni.

În opinia mea, Convențiile trebuie să fie diferite de la an la an pentru că sunt diferite condițiile și ne străduim ca acestea să fie îmbunătățite.

Dar cel mai important este să avem o viziune și să lucrăm pentru realizarea acesteia.

 

Cine sunt principalii parteneri ai Convenției? Cum îi veți implica?

conventie-moldo-americana-2014-imagini sala participanti-500pxConvenția este susținută la nivel local de către Consulatul Onorific al R. Moldova  în Chicago, iar la nivel de guvern de către Ambasada R. Moldova la Washington DC, precum și de către Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD).

Portalul moldova.org  continuă să ne ajute, fiind partenerul nostru media la această ediție. Noroc Events and Promotions este unul dintre organizatori, care pe lângă aceasta ne-a ajutat să asamblăm și o echipa de voluntari care vor veni din mai multe regiuni din SUA.

De asemenea, un număr de persoane fizice cât și companii private sunt sponsorii evenimentului, dar sperăm până la Convenție să mai putem colecta fonduri ca să avem suma necesară, așa că informația completă despre sponsori va fi făcută publică la eveniment.

 

Este comunitatea moldovenilor implicată? Cum aceasta sprijină activitățile voastre?

Convenția este un exemplu bun de implicare a comunității, în special la nivel local. Atunci când s-a decis organizarea Convenției în diferite orașe, organizatorii au intenționat să se bazeze mai mult pe comunitatea locală.

Agenda Convenției include două panele și ambii moderatori sunt din zona Chicago. O mare parte a participanților vor fi, de asemenea, din comunitatea locală. Asociația Moldovenilor din Chicago este unul dintre organizatorii Convenției și a muncit enorm pentru a mobiliza voluntarii și sponsorii. Recent ni s-a alăturat și organizația nou-fondată, Comunitatea Moldovenilor în Chicago, care și-a avut debutul pe 1 martie anul acesta cu un concert de Mărțisor. Convenția va beneficia și de la implicarea activă a acestei organizații. Suntem foarte mândri de comunitatea care ne va găzdui și sperăm că vom avea parte de același sprijin și în următorii ani.

Cine sunt principalii beneficiari ai acestei Convenții?

Cred că suntem noi, moldovenii care locuiesc în America de Nord și doresc să aibă sentimentul unei comunități unite, funcționale și active. Sunt, de asemenea, oamenii din Moldova, care pot benefica de eforturile noastre în intenția de a schimba în bine Republica Moldova.

Cum poate diaspora din America de Nord să susțină Republica Moldova? Cum pot moldovenii din SUA și Canada să se implice?

Conventia Moldo-Americana-lOGO-2mai 2015 Chicago-250pxAceasta este exact ce vrem noi să discutăm la Convenție. Noi toți avem idei cum am putea contribui și mulți dintre noi sunt deja implicați activ în susținerea Republicii Moldova. La eveniment dorim să împărtășim ideile și să venim cu noi planuri și rezoluții colective, în speranța că împreună vom avea un impact mai mare. Nu este cunoscută cifra moldovenilor care locuiesc în SUA și Canada. Eu nu pot decât să speculez și să presupun că suntem cel puțin o sută de mii, dar în realitate cred că numărul este mult mai mare. Potențialul Diasporei este extraordinar. Avem oameni de știință, profesori, cercetători care pot ajuta sistemul educațional din Moldova. Avem medici și oameni care lucrează în industria farmaceutică și pot contribui la modernizarea sistemului de sănătate. Avem potențiali investitori care sunt dornici să contribuie la crearea unui mediu de afaceri sănătos. Avem tineri care au obținut experiență aici și au câștigat ceva bani și sunt gata să se întoarcă în Moldova, dacă ar avea siguranța unui stat de drept, prosper și cu șanse egale pentru orice cetățean.

Diaspora moldovenească are un potențial enorm, spun asta fără vreo ezitare. Și acum, din motive de afaceri sau altruiste, are dorința de a se implica în domeniul politic și socio-economic.

Noi nu mai putem fi spectatori. Diaspora noastră este tânără și am avut nevoie de timp pentru a ne pune pe picioarele noastre. Dar acum suntem pregătiți, iar țara are nevoie de noi mai mult ca niciodată.

Ce activități organizați în SUA, în afară de Convenția Moldo-Americană?

Moldova AID și-a început activitatea în 2011 și, în afara Convenției, suntem implicați în alte proiecte care au același scop: mobilizarea comunității moldovenilor din America de Nord și folosirea puterilor noastre comune în ajutarea Republicii Moldova.

“A book to Share” este unul dintre proiectele noastre. Cu ajutorul suporterilor din Chicago, New York, Raleigh, Philadelphia, Toronto, Washington, dar și alte orașe am reușit să colectăm și transportăm peste 3 mii de cărți ca să deschidem o sală de lectură în limba engleză la Biblioteca B.P. Hasdeu din Chișinău.

Un alt proiect, de care sunt mândră în special, este Virtual Learning Center. Membri ai diasporei oferă gratuit cursuri online, seminare și lecții publice, în care împărtășesc cunoștințele și experiența lor cu publicul din Republica Moldova. Oferim, de asemenea, pentru al patrulea an consecutiv, burse pentru trei studenți defavorizați social, ca să-și poată continua studiile la colegii în R Moldova. Doi dintre ei vor absolvi în această primăvară, iar al treilea are încă un an de studii la Colegiul de Medicină.

Moldova AID este, totodată, unul dintre inițiatorii și contribuitorii Centrului de Resurse pentru Copiii cu Autism din Moldova, frecventat de 35 de copii și deschis pentru toate persoanele care au nevoie de ajutorul acestui centru.

Acestea, dar și alte proiecte constituie contribuția noastră și sunt destinate pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor R Moldova. Acum, Convenția ofertă oportunitatea pentru comunitățile din SUA și Canada să-și uneasca eforturile și să contribuie împreună la implementarea unor proiecte ce ar putea avea un impact mai mare.

Lăsați, vă rog, un mesaj către moldovenii care doresc să participe la Convenție…

Îi invităm pe toți care împărtășesc dragostea pentru oamenii din țara noastră de origine să se alăture Convenției. Îi rugăm pe cei, care pot să contribuie prin informațiile și cunoștințele lor la îmbunătățirea vieții comunității moldovenilor din SUA și Canada, să pună umărul. Îi indemnăm pe cei, care pot extinde ajutorul și oamenilor din țară, să se alăture. Și îi invităm pe cei care au nevoie să se apropie de noi. Încurajăm pe toți să fie proactivi și să se implice, să construim o comunitate puternică și solidară în America de Nord, pentru beneficiile noastre aici și ale oamenilor de acasă, din R. Moldova.

 

Urmăriți detalii despre cea de-a doua ediție a Convenției Moldo-Americane, care va avea loc pe 2 mai în Chicago, pe site-ul www.moldovanconvention.us, pagina oficială de Facebook: Moldovan-American Convention sau trimițându-ne un email la info@moldovanconvention.us

 

 

Sursa material: portalul de ştiri Moldova.ORG

Sursa foto: www.moldova.org

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter