Mihail Gorbaciov cere „dezgheţarea” relaţiilor dintre Rusia şi Occident


Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a făcut apel, miercuri, la „dezgheţarea” relaţiilor dintre Rusia şi occidentali, aflate la cel mai scăzut nivel de la începutul crizei ucrainene.

Într-un editorial publicat în cotidianul rus Rosiiskaia Gazeta, fostul preşedinte în vârstă de 83 de ani, deplânge faptul că criza ucraineană a condus la sancţiuni economice împotriva Rusiei dar şi la o pauză în mai multe domenii vitale de cooperare cum ar fi lupta împotriva terorismului, schimbarea climatică sau gestionarea epidemiilor.

Trebuie să dezgheţăm de urgenţă relaţiile noastre”, a scris Gorbaciov, artizanul politicii de deschidere a URSS în anii ’80.

Le cer liderilor din Rusia şi Statele Unite să reflecteze la un summit cu programe de discuţie extinse, fără condiţii preliminare”, afirmă Gorbaciov, adăugând că acelaşi tip de summit trebuie organizat între Rusia şi Uniunea Europeană”.

Fostul lider subliniază responsabilitatea deosebită” a Rusiei şi Statelor Unite. Când se îndepărtează, lumea se confruntă cu consecinţe grele”, a precizat el.

Nu trebuie să ne fie teamă că o parte pierde sau că cealaltă revendică victoria propagandei sale”, explică el.

În ceea ce priveşte Ucraina, el apreciază că armata ucraineană şi separatiştii încalcă armistiţiul deopotrivă, se fac vinovaţi de folosirea unor tipuri de arme deosebit de periculoase şi că tratează cu dispreţ drepturile omului”.

Fostul lider, care l-a criticat pe preşedintele Vladimir Putin în trecut, a susţinut anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, în februarie, apreciind că este vorba despre corectarea unei erori ce datează din epoca sovietică.

 

Nota FlacăraTV. Articolul în limba rusă (original), din publicaţia „Rossiiskaya Gazeta”, poate fi citit aici: Мнение. Михаил Горбачев (первый президент СССР) – „Разморозить” отношения 

 

Sursa material: agenţia de presă Mediafax

Sursa foto: www.rg.ru

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter