Mărţişor cu adevărat Naţional! La 1 martie, cetatea dacică Sarmizegetusa din Munţii Orăştiei îşi redeschide porţile


Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei va fi redeschisă pentru turişti, începând din 1 martie, după trei luni în care a fost inaccesibilă din cauza zăpezii de peste un metru care acoperea zona sacră şi zidurile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Din 1 martie, turiştii pot să viziteze Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, care din 1 decembrie este închisă publicului din cauza zăpezii care a acoperit monumentul. Turiştii trebuie să ia în considerare că sunt încă porţiuni cu zăpadă pe drumul de acces şi că ultimii patru kilometri pot fi parcurşi doar cu autoturisme cu tracţiune pe cele patru roţi sau pe jos”, a declarat, joi, corespodentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Hunedoara, Marin Butar.

Potrivit regulamentului de vizitare, Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei poate fi vizitată din 1 martie până în 30 aprilie, între orele 9.00 şi 18.00, preţul unui bilet fiind de 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari. În perioada 1 mai – 30 septembrie orarul de vizitare se prelungeşte până la ora 20.00, iar din 1 octombrie până în 30 noiembrie se revine la programul de vizitare între 9.00 şi 18.00, situl fiind închis începând cu 1 decembrie.

Cetatea Dacica Sarmizegetusa-mediafax„În perioada 1 decembrie – 28 februarie, cetatea poate fi vizitată numai de grupuri de peste cinci persoane însoţite de ghid şi numai cu avizul Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice din subordinea CJ Hunedoara şi cu condiţia ca vremea să permită acest lucru. Acest regulament este menit să protejeze cetatea dacică, dar şi turiştii care nu îşi dau seama la ce riscuri se expun atunci când vor să viziteze fosta capitală a Daciei în toiul iernii, pe viscol, sau când zăpada în Munţii Orăştiei e de câţiva metri”, a mai spus Butar.

Cetăţile dacice de la Sarmizegetusa Regia, Costeşti – Cetăţuia, Blidaru, Luncani – Piatra Roşie, Băniţa şi Căpâlna (Alba) au fost incluse pe lista UNESCO în anul 1999. De atunci, autorităţile judeţene din Hunedoara au solicitat, în mai multe rânduri, preluarea acestora în administrare, dar proiectele s-au blocat în diverse stadii.

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a preluat în luna februarie 2013, de la Ministerul Culturii, patrimoniul Cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei, devenind astfel administratorul monumentului istoric protejat UNESCO.

 

Prin România Grădiştea Muncelului Sarmisegetuza Regia 

 

 

 

 

Sursa material: Mediafax

Sursa foto: www.mediafax.ro / www.wonderfulromania.ro 

Sursa video: YouTube

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter