Maria Gabor, O carte – film: Luminiţa Dumbrăveanu „în Grădina Te Iubesc” // „Literatura şi Arta” nr.1, 2015

Într-o sală anume!

Cartea de poezie „în Grădina Te Iubesc (poemCLIPuri)”, autor Luminița Dumbrăveanu, apărută la Editura Prut Internațional, 2014, mi-a purtat pașii în Sala Unirii de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, unde a avut loc evenimentul prezentării cărții și unde am trăit bucuria nu doar văzută a unui public tânăr, iubitor de frumos, dar am simțit, mai ales, prezența nevăzută a unui „public” martor la istoria tuturor evenimentelor desfășurate aici. Am trăit interior urmele emoțiilor iluminate rămase în amprentele de pe ziduri ale gândurilor adunate ulterior în scris de memoria celor care au fost și ei pe aici și au consemnat cândva cele trăite. Avântul de faptă, bucuria participării, preaplinul nădejdilor mari ale istoriei neamului au imprimat locului o ambianță dăinuitoare: părtășia întru iubirea care inspiră UNIRE oricărei întâlniri de oameni care se adună aici la un nou eveniment, fie el prezentare de carte, spectacol, proiecție de film sau conferință.

 

O UNIRE de sens

Cartea de poezie „în Grădina Te Iubesc (poemCLIPuri)”, mi-a inspirat o trăire anume, transpunându-mă audiovizual în grădina binecuvântată a edenului lăuntric al poetei, unde am asistat de fapt la „premiera” filmului cu același titlu „în Grădina Te Iubesc”, serial, filmat episod cu episod, adică poem cu poem, cu ajutorul unei „camere ascunse” a Orbului clarvăzător, care este POETUL din scriitoarea, ziarista și scenarista, Luminița Dumbrăveanu.

Coperte 1-4-LD-Gradina Te Iubesc-FINAL-TIPAR-3 oct2014-500pxTema cărții, „în cheie cinematografică”, este evocată de imaginea de pe copertă care redă din tripticul lui Hieronymus Bosch „Grădina desfătărilor” un stop-cadru în Grădina Raiului, unde se află Adam și Eva creați de Dumnezeu. Dreptunghiul cadrului trasat cu un chenar  alb „afișează” în partea dreaptă, sus, indicația REC (se înregistrează!), printr-un  led roșu, aprins.

Ansamblul desfășurării „erelor” facerii și prefacerii din reproducerea picturii de pe copertă poate glisa pe verticală de jos în sus sau de sus în jos, după cum percepția ochiului care privește cartea caută reperele de sens în concepția sugerată de imagine, mutând dreptunghiul cadrului.

Timpul evocării/filmării apare în colțul din stânga al dreptunghiului astfel demarcat și coincide deloc întâmplător cu data  de naștere a poetei 31.10.1971 d.Hr. Acest amănunt ne orientează în semnificații: înregistrarea pe o „peliculă”, interioară, a unui destin „filmat”, trăirile de viață adunate de autoare până în prezent.

Decodez astfel, un prim mesaj al temei cărții/film: autoarea își mărturisește căutarea rostului existenței și a rolului său personal pe pământ.

Viziunea este deopotrivă artistică, text și subtext (poezie), imagine și cuvânt (film), unite prin limbaj cinematografic într-un „love story”,încărcat de semnificații existențiale.

 

Viziune – clarviziune

Împărțiriea convențională a volumului în trei secțiuni cu titluri distincte:

în Grădina Te Iubesc, 2. starea de înger și 3. Ciuleandra în do(i) major, ne oferă un parcurs de cineCLIP, care se defășoară autobiografic  într-un sens invers, de la moarte la viață. Acest „parcurs” este sesizabil doar citind cartea în întregime, fără omisiuni, spărgând apoi ordinea convențională sugerată de cuprinsul cărții și reordonând poeziile în funcție de timpul interior al poetei: viitorul prezent în trecutul la viitor.

Astfel, poemCLIPurile urmăresc un fir sinuos „al Ariadnei”, în varianta exemplificată a Luminiței, conducând spre următoarele înțelesuri:

1. Timpul este infinit și nemuritor, (poeme reprezentative: email: timpul și clepsidra fără nisip ; cineCLIP, acțiune: mă grăbesc să trăiesc…; o CLIPă din nemurirea mea; filler: nu uita să trăiești fiece CLIPă!)

2. Viața este un ciclu de morți succesive, dar Învierea prin Iubirene salvează din moartea definitivă, (poeme reprezentative: cineCLIP, autobiografie: caut rostul vieții….; moartea este mișcare; poemCLIP: luminița de la capătul tunelului)

3. Iubirea este suprema formă de cunoaștere (poeme reprezentative: dramă: suferința purifică ființa…; vocea sufletului vrednic; epistolară: iubirea-i suprema formă de cunoaștere).

 

Loc și locație…

3-Arborele Eminescu de Aurel DavidLocul desfășurării „filmului” este un spațiu fizic dar și unul sufletesc, în care se trăiește „atemporal”. Există o grădină-loc (după mărturisirea poetei), locul din natură în care poeta se reculege și scrie (în Grădina Te Iubesc), dar și o grădina-țară: Moldova din Regatul unit al Daciei profunde (Moldova un plai/rai stropit cu mir de Luceafăr), pe care o percepem când ne privim în oglinda, în care milioane de ochi și de chipuri sunt stră-stră…frumoșii noștri.

Există însă mai ales o grădină-suflet, a spiritului înălțat. Această grădină, la propriu, este Grădina Bucuriei din Cer în care s-au mutat sufletele dragilor de pe pământ (dor de Mama în metru antic”), dar și Grădina spiritului universal. Transcenderea perpetuă o realizează alchimia stărilor sufletești reluate și reluate, depășite și perfecționate de la o „filmare” la alta și din alt punct (unghi) de vedere, culminând în starea de înger, IUBIREA, care preface certitudinea morții în certitudinea Învierii.

 

Gânduri călăuzitoare

Ca să înțelegem această stare cu propria noastră sensibilitate, poeta ne călăuzește atent: „iubirea n-are nevoie de ochi”, dar ”fiți cu ochii în patru/nu-n cadru/ sub nas//nu ochii ci inima noastră vede…/mai departe ca zarea/ și mai adânc ca marea/iubirea”. „Iubirea-i piatra de fundație a Lumii/și a întregului univers”, dar ca să realizăm aceasta, poeta „a trebuit să trec(ă) prin tunelul ispășirii și prin valea plângerii, care e tot a iubirii...”.

Iubirea pentru poetă„este suprema formă de cunoaștere” și o explică metaforic printr-o  stare: „starea de nufăr a iubirii”, care devine starea de înger. Ca să participăm și noi la această stare, autoarea iese în întâmpinarea iubirii cu gesturi pământești: „iubire/am să-ți sărut tălpile/ am să-ți înclei plicul pleoapelor”. Este firesc să spunem și noi „de ce ne-ar trebui cuvintele/ atunci când iubim” pentru că „a încerca să-ți explici ce e iubirea este ca și cum ai cuprinde Luna lui Beethoven”. „Cel care iubește/ este întotdeauna cu un cap mai sus,/ mai aproape de Dumnezeu”. „Acum/ știu ce-nseamnă starea de înger// să zbori/ și să n-ai nevoie de aripi// să iubești/ și să nu ceri nimic// să plângi/ și să nu te doară// să te umileșt/ și să te-nalți// să ieși din groapa păcatelor/ și să rămâi curată// să-ți despietrești inima/ și să ierți greșelile aproapelui// chiar și pe cele viitoare”.

Cuvintele păcate, greșelile aproapelui, despietrirea aparțin limbajului duhovnicesc, ceea ce îmi evocă instantaneu celebra afirmație a Sfântului Apostol Pavel din Epistola întâi către Corinteni, cap. 13, „dacă dragoste nu e nimic nu e”. Aceasta trimitere este minunat dovedită și de alegerea de către poetă, între gândurile călăuzitoare, a aforismului marelui poet Grigore Vieru: „Dacă n-ar fi iubirea, m-aș teme de viață.”

 

Limbă și limbaj

În viziunea de mai sus, parcursul poetic se orientează ca înmarea trecere  a lui Lucian Blaga. Dar trecerea ispitită în amintirile mele literare de obsesia burților mistuitoare de vise, ca în piesa de teatru Iona, a lui Marin Sorescu, are un deznodământ nichitstănescian din O viziune a sentimentelor.Poeta este incontestabil o nichitstănesciană, cum își denumește una dintre poezii. Afirmția aceasta ilustrează însă o devenire, nu o revenire la poezia necuvintelor lui Nichita Stănescu. Într-un ev modern, având avantajul cunoașterii artei cinematografice, Luminița Dumbrăveanu nu-și dezminte prenumele din familia cuvântului lumină și îl completează pe poetul Nichita Stănescu într-O VIZIUNE CINEMATOGRAFICĂ A SENTIMENTELOR.

Aș spune că ceea ce nu vedem în fracțiunea de secundă în care clipim fără să  conștientizăm că ochiul nostru nu poate sta deschis permanent, fără a cilpi, în atâta lumină a lui Dumnezeu, care este IUBIREA, nevăzutul clarvăzător al sentimentelor noastre ne adună orbirea din CLIPă (păstrez grafia poetei!) și face clipa văzătoare prin lumina iubirii. Este firesc să admitem că artistul, poet, pictor, sculptor, cântăreț, dar și cineast cunoaște cel mai bine această stare, pentru că trăiește conștient fiziologia creației: „îmi reazem palmele de frunte/ și-mi pipăi următoarea poezie nescrisă”. In extenso: următoarea operă, teatru, film, în definitiv orice fel de creație.

2-Basarabeanca-CD2-Coperta 1 de front-27ianus2014Mesajul generos al volumului/filmului este triumful iubirii din exclamația Te Iubesc! și se decodifică prin parola iertării TEI – rezultată din unirea prenumelui Te și inițiala I mare a cuvântului Iubesc (vezi poezia titulară la pag.21): o parolă inovatoare, prin prismă eminesciană, a cantautoarei Aurica Dicusară, cu numele de scenă Basarabeanca, de care poeta este legată printr-o sfântă prietenie. De altfel, Basarabeanca este şi cea care a ales titlul cărţii din cele trei versiuni la care se gândea Luminiţa.

Apropierile de arta FILMului sunt la tot pasul. Imaginile literare conduc la Cinema. Penița lui Hemingway trimite la ecranizarea nuvelei „Bătrânul și marea” , care a primit premiul Pulitzer. Poezia comedia e de vinăeste o aluzie la opera„Divina commedia”a lui Dante Alighieri,interpretată inovativ de celebrul actor italian Roberto Benigni. Robespierre, eroul filmelor din epoca revoluției franceze,bântuie pedestrimea tristeții din avânturile poetice ale autoarei, chemând la lupta cu „toată oastea gândurilor” ei.

poemCLIPurile, cum le numește autoarea însăși, trimit și prin titlul fiecărui poem așezat la sfârșitul poeziei (inovație deja „brevetată” a autoarei) la  ideea de film. Noțiuni din sfera cinematografiei: ecran, cadru, scurtmetraj și lungmetraj, precum și acțiuni ca developare, filmare sau neologisme din sfera audiovizualului: email, filler, horror, making-of, teoCLIP, discoveryCLIP, nu impietează starea de înger. Îngerașii de veghe sunt frații Lumiére, Fellini, Ioviță și Loteanu,prezenți în platoul studioului cinemagic, denumit, desigur, Flacăra Film cu știrea Arhanghelului NeamuluiMihail Eminescu.

 

Fișa filmului

Întocmesc o fișă a filmului și subscriu:

Titlul filmului: în Grădina Te Iubesc

Scenariu și regia: Luminița Dumbrăveanu

Distribuție: în rolurile principale Luminița Dumbrăveanu și Aurica Dicusară

Coloana sonoră: Basarabeanca

Premiul principal la toate secțiunile: O(SCARă) la Cer! (mă molipsesc și eu de procedeul grafic cu subtext al autoarei).                               

 

Invitație4-Buzu Teodor-Poet

Filmul și cartea sau cartea și filmul îl puteți urmări stând și citind pe o bancă în parcul din micul scuar de la Cinema Patria-Loteanu, unde se află bustul maestrului Emil Loteanu, așezat pe o coloană de piatră. Acest stâlp de piatră preînchipuie Coloanele minunate ale Infinitului din Sala Unirii de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, dispuse aici imaginar, în aer liber, cu capitelurile arcuite invizibil în Soarele libertății.

Este recomadabil să dețineți un reportofon cu căști pentru a auzi fondul muzical indispensabil al cântecelor Basarabencei, toate melodiile fără excepție, în ordinea de pe cele două CD-uri, iar, în caz că nu aveți un asemenea aparat, apelați la memoria muzicală a Basarabiei. Cântecul se numește Drag mi-i omul simplu (audio alăturat), cantautoare Aurica Dicusară, una și aceeași cu Basarabeanca.

Neapărat, nu uitați să „răsfoiți” în gând pictura și grafica lui Aurel David și Teodor Buzu din carte, absolut inspirate, și să căutați cu ductul penelului lui Teodor Buzu imaginea semnată în 2011, denumită POET.

 

Vizionare plăcută!

 

A consemnat din Chișinău

Maria GABOR,

poetă, critic literar şi de artă, România

 

 

Cronica, preluată din săptămânalul Literatura şi Arta  nr. 1, ediţia 1 ianuarie 2015, poate fi citită AICI în format pdf, pagina 5

În PLAYerul alăturat puteţi asculta cântecul Drag mi-i omul simplu, muzică, versuri, interpretare – Aurica Dicusară Basarabeanca

 

 

Sursa material: Literatura şi Arta / Maria Gabor

Sursa imagini: Flacăra Film / Aurel David / Teodor Buzu

Sursa audio: Aurica Dicusară Basarabeanca (de pe CD „Basarabie, nu plânge!”, 2014)