„Lăutarii” lui Nicolae Botgros au cântat pentru românii din Boian, reg. Cernăuţi


Duminică, 18 octombrie 2015, Complexul Turistic şi de Divertisment „Valea însorită” din comuna Boian, raionul Noua Suliţă, regiunea Cernăuţi, a aniversat zece ani de la inaugurarea acestuia. Domnul Ion Semeniuc, directorul complexului, a reuşit, cu adevărat, să organizeze o sărbătoare de neuitat pentru locuitorii satului şi oaspeţii comunei Boian, care au venit într-un număr foarte mare, de câteva mii, pentru a-i admira pe unii dintre cei mai renumiţi interpreţi de estradă din Ucraina şi Moldova, precum şi pe neîntrecuţii „Lăutari”, conduşi de maestrul Nicolae Botgros.

Evident că majoritatea spectatorilor, sosiţi într-un număr foarte mare, peste aşteptările organizatorilor, au venit, în primul rând să se întâlnească după zeci de ani cu membrii Orchestrei Naţionale de Muzică Populară „Lăutarii” din Chişinău,  condusă de neobositul Nicolae Botgros.

Lautarii_la_Boian_public 2 BucPress-euDupă şase ore de muzică şi dans, spectacol jubiliar, transmis în direct de postul local de televiziune TV Cernăuţi, în scena Complexului Turistic şi de Divertisment „Valea însorită” din comuna Boian au urcat mult aşteptaţii lăutari veniţi de la Chişinău. Aplauze şi ovaţii de „Bravo!” răsunau mereu, după fiecare cântec sau melodie interpretate cu mult drag de membrii orchestrei „Lăutarii”. Cunoscutul realizator de emisiuni folclorice Anatol Caciuc, prin felul său de a-i prezenta pe fiecare interpret sau solist-instrumenist al orchestrei, reuşea să dea un farmec aparte spectacolului susţinut de renumita orchestră.

Lautarii_la_Boian_artisti_BucPress-euCântece dintre cele mai frumoase au fost oferite cu drag publicului de îndrăgiţii interpreţi Mariana Dobzeu-Mandalac, Nicolae Cibotaru, Lidia Bejenaru, Ioana Capraru şi Nicolae Glib.

Unii dintre spectatorii prezenţi la Boian au spus că Orchestra Naţională de Muzică Populară „Lăutarii” din Chişinău n-a mai susţinut spectacole prin satele şi oraşele Bucovinei de foarte mulţi ani, încă de pe vremea când soliştii de azi ai orchestrei erau pe atunci în floarea tinereţii, acum, însă, chiar dacă ninsoarea anilor se face tot mai simţită în tâmplele lor, ei au rămas la fel de tineri, frumoşi şi talentaţi, mereu aşteptaţi şi adoraţi de publicul român din regiunea Cernăuţi.

După cum a afirmrat şi maestrul Nicolae Botgros, de mult visa şi îşi dorea domnia sa să revină la Cernăuţi împreună cu membrii orchestrei „Lăutarii” şi să le cânte cu drag românilor din dulcea şi frumoasa Bucovină. Şi iată că acest  vis a devenit realitate graţie eforturilor depuse de cunoscutul om de afaceri, domnul Ion Semeniuc, care l-a invitat pe maestrul Nicolae Botrgos şi pe membrii orchestrei „Lăutarii” din Chişinău  să participe la spectacolul jubiliar „Complexul Turistic şi de Divertisment „Valea însorită” – 10 ani de la inaugurare”.

 

Lautarii_la_Boian_public 1_BucPress-eu

 

 

Sursa material: BucPress, Cernăuţi

Sursa foto: www.bucpress.eu / Vitalie Zâgrea

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter