La Chișinău a fost lansată o carte despre Nicolae Donici, astronom basarabean cu renume mondial

Ilustrul astronom Nicolae Donici îşi trage rădăcinile din faimoasa familie a Doniceştilor şi a fost unul dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă din secolul XX. Este cunoscut pe arena mondială şi dat uitării acasă…
Revine în actualitate graţie volumului „Astronomul Nicolae Donici. Enigme descifrate”, semnat de o neobosită cercetătoare a Academiei Române, Magda Stavinschi.
Nicolae Donici a cercetat eclipsele de soare pe toate meridianele lumii, a studiat lumina zodiacală, a observat comete, corpurile sistemului solar. Graţie lui, România a aderat la Uniunea Astronomică Internaţională.
„Am pierdut urmele acestui savant notoriu. Nu cunoşteam unde a activat în ultimii ani, unde s-a stins din viaţă şi iată Magda Stavinschi într-adevăr a făcut o faptă eroică, a găsit acele urme ce ne-au permis să cunoaştem unde s-a aflat pământeanul nostru”, spune Ion Tighineanu, vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
„Cu ajutorul Consiliului Naţional al Cercetătorilor din Paris am obţinut dosarul cu contractele lui Donici după ce a părăsit România, până în ziua morţii – 22 noiembrie 1960. El a murit într-un azil de bătrâni lângă observatorul astronomic din Nisa”, a menţionat Magda Stavinschi.
Puţină lume ştie că Nicolae Donici a edificat la Dubăsarii-Vechi un observator astronomic, acreditat internaţional.
Astăzi la Dubăsarii Vechi, Nicolae Donici este uitat, observatorul nu mai există, iar conacul este într-o situaţie dezastruoasă. „Conlucrăm cu Ministerul Culturii, cu partenerii de peste hotare şi sper să găsim soluţii pentru a reabilita conacul”, a zis Ion Tighineanu.
„Nicolae Donici este într-adevăr cea mai mare personalitate ştiinţifică pe care o are Republica Moldova, dar şi unul dintre cei mai mari astronomi ai secolului 20. Trebuie să-l cunoaştem mai bine, acesta este şi scopul cărţii”, a declarat Magda Stavinschi.
Autoarea a transmis un set de carte Bibliotecii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, urmând să fie identificate resurse financiare pentru ca Enigmele descifrate – despre destinul zbuciumat al celebrului Nicolae Donici să ajungă în toate bibliotecile din ţară.
Reportajul colegei Silvia Hodorogea pentru Moldova 1 TV
Flacăra TV recomandă şi:
Galerie FOTO realizată la lansarea cărții de colega Eugenia Tofan, Academia de Științe a Moldovei
Sursa material: știri TRM
Sursa foto: capturi video
Sursa video: Moldova 1 TV și Flacăra TV & Film
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md