La Cernăuţi va avea loc o seară de romanţe pe versurile lui Mihai Eminescu


„Când amintirile-ntrecut încearcă să mă cheme…”. La la 14 iunie 2016,  în preajma Sărbătorii Naţionale „Mihai Eminescu”, sub acest generic, va avea loc o seară românească de romanţe, eveniment ce va fi organizat în incinta Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi  (str. Kobileanska, 9).

Programul manifestării a fost iniţiat de Muzeul literar-memorial „Mihai Eminescu” şi susţinut cu generozitate de Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, precum şi de Fundaţia Culturală „Casa Limbii Române”, Liga Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuţi şi Librăria „Mihai Eminescu”.

Din programul prevăzut pentru seara românească de romanţe menţionăm Expoziţia de carte „Noi achiziţii editoriale din fondurile Muzeului Literar-Memorial „Mihai Eminescu”, Comunicarea – „Eminescu şi muzica”, precum şi buchetul de romanţe pe versuri de Mihai Eminescu, în interpretarea tinerilor artişti cernăuţeni Carolina Jitaru, Gheorghe Posteucă, Dumitru Caulea, Maria Dovghei ș.a.

Sunt invitaţi toţi iubitori de romanţe, care mai poartă în suflet versul eminescian.

Începutul la orele 20.00. Intrarea este liberă. 

 
Nicu Alifantis – „O, rămâi” de Mihai Eminescu

 

 

 

Sursa material: BucPress.eu

Sursa foto: captură video

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter