La Cernăuţi a fost cinstită memoria românilor din Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi Basarabiei deportaţi de sovietici


În sfânta şi luminoasa duminică a Tuturor Sfinţilor în  cimitirul vechi din Cernăuţi, lângă paraclisul mitropoliţilor Bucovinei, Societatea panucraineană a românilor din Ucraina Golgota, condusă de Octavian Bivolaru,  a organizat un miting în memoria românilor din Ucraina deportaţi în vara anului 1941 în gulagurile siberiene.

Conducerea asociaţiei, membrii acesteia, lideri ai societăţilor naţional-culturale din regiunea Cernăuţi, studenţi, profesori, jurnalişti români s-au adunat în cimitirul central din vechea urbe cernăuţeană pentru a păstra un minut de reculegere în memoria bravilor români, care au îndurat foametea şi deportările, chinurile grele ale suferinţelor doar pentru că erau români şi-şi iubeau limba şi ţara şi pentru acest eroism ei au fost torturaţi şi trimişi la moarte sigură. În fiecare an la început de cireşar, comunitatea românească îşi aminteşte de românii din nordul Bucovinei, nordul Basarabiei şi Ţinutul Herţa, care au fost deportaţi cu miile.

Cei prezenţi la parastas, după serviciul divin, au adus la cunoştinţa publicului cazuri reale despre familii de români deportate în neagra străinătate, despre chinurile la care au fost suspuşi românii noştri în Siberia şi Kazahstan.

Alături de comunitatea românească la acest miting au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Administraţiei regionale de stat Cernăuţi, precum şi ai Consulatului General al României la Cernăuţi, în persoana domnului consul Edmond Neagoe, care le-a mulţumit liderilor asociaţiilor naţionale româneşti pentru tot ce fac întru cinstirea memoriei martirilor români deportaţi.

 

 

Cernauti parastas martiri romani-2

 

 

Cernauti-parastas intru cinstirea martirilor romani 7 iunie 2015

 

 

 

Sursa material: Bucpress Cernăuţi

Sursa foto: Nicole Hauca / EuroMedia Bucovina

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter