Iubirea dulce și durută Mihai Eminescu – Veronica Micle, numai moartea i-a despărțit… // Istoric, Scrisori


Oare cum ar fi arătat poeziile lui Mihai Eminescu dacă nu ar fi fost inspirat de „Îngerul Blond“, așa cum o alinta poetul pe cea care i-a furat inima pentru totdeauna, Veronica Micle? Au trăit o iubire pasională, iar scrisorile prin care-și alinau dorul au rămas martore ale unei povești de dragoste eterne.

Mihai Eminescu și Veronica Micle s-au născut în 1850, el la 15 ianuarie, ea la 22 aprilie, și tot amândoi au pășit în lumea de dincolo în anul 1889, la doar 50 de zile distanță. Iubirea lor a creat unele dintre cele mai frumoase poezii de amor ale literaturii românești. Se spune că s-au stins din prea multă dragoste, neavând parte de acel final frumos ca în povești.

Prima întâlnire în orașul muzicii clasice

Ce doi s-au văzut pentru prima dată la Viena, în anul 1873, unde Eminescu era student, iar Veronica venise să-și trateze o problemă de sănătate. Deși avea doar 22 de ani, tânăra era deja mamă a două fete, fiind căsătorită încă de la 14 ani cu profesorul universitar Ștefan Micle, mai mare ca ea cu 30 de ani. Veronica nu și-a iubit niciodată soțul, dar l-a respectat până când acesta a închis ochii pentru totdeauna. Săgeata lui Cupidon i-a atins inima lui Eminescu, acesta fiind vrăjit de farmecul femeii cu păr bogat, de culoarea aramei și de ochii ei albaștri. În capitala Austriei, cei doi s-au îndrăgostit, însă Eminescu a fost nevoit să plece la Berlin, iar Veronica era așteptată la Iași, lângă familie.

Idilă sub teii din Copou

Întors de la studii, Mihai Eminescu s-a stabilit în Iași, unde s-a reîntâlnit cu Veronica și a început să frecventeze casa soților Micle, la cenacluri literare. S-au întâlnit în particular în parcul Copou, însă aceste plimbări dau naștere la bârfe, iar în scurt timp soțul Veronicăi a început să primească scrisori compromițătoare. Eminescu a decis să se mute la București, iar relația dintre ei s-a răcit, deși continuau să-și scrie frecvent. Într-o scrisoare, Eminescu îi scria: „Tu ai fost şi eşti viaţa mea, cu tine s-a început şi s-a încheiat şi, dacă nu trăiesc pentru a gândi măcar la tine, nu am la ce trăi”.

Piedici în calea relației

După moartea lui Ștefan Micle, în anul 1879, se părea că în sfârșit cei doi aveau ocazia să-și trăiască povestea de dragoste. Însă destinul le-a fost din nou potrivnic. Veronica a început să aibă dificultăți financiare, iar Eminescu nu o putea ajuta deoarece își schimba des locul de muncă. În plus, prietenii lui Eminescu s-au opus relației lor, considerând-o pe Veronica o femeie de moravuri ușoare. Se spune că Titu Maiorescu era cel care a alimentat aceste bârfe, deoarece Veronica a depus mărturie împotriva lui la un proces. Mai mult, acesta se temea că geniul lui Eminescu va apune dacă o va avea mereu alături pe muza poeziilor sale.

Necazurile se țin lanț

Veronica a venit pentru o scurtă perioadă la București, iar dragostea lor a fost binecuvântată cu un copil, care însă s-a născut mort. Însă cei doi încă au sperat că vor fi fericiți și și-au făcut planuri de căsătorie, care însă nu s-au concretizat niciodată. Frumusețea Veronicăi a atras mereu admiratori și chiar prietenii lui Eminescu, I. L. Caragiale și Ioan Slavici, au încercat, fără succes, să-i cucerească inima. Gelos, Eminescu a dat crezare zvonurilor la adresa infidelității Veronicăi și a decis că este mai bine să pună capăt relației lor.

Începutul sfârșitului

În anul 1883 au apărut primele semne ale bolii poetului, iar cei din anturajul celor doi au acuzat-o pe Veronica de indiferență, deși ea se afla în această perioadă la Iași și el la București. După însănătoșirea poetului, ei au mai dat o șansă iubirii lor, iar Veronica s-a mutat cu fetele la București. Părea că lucrurile intraseră din nou pe făgașul normal, Veronica chiar i-a dedicat lui Eminescu un volum de poezii scrise de ea. „Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neștearsă dragoste”, acestea erau cuvintele așternute pe coperta primului exemplar.

Iubire dincolo de moarte

Problemele de sănătate ale poetului recidivează și el a a fost lăsat în grija familiei de la Botoșani. A început un nou coșmar, deoarece sora acestuia a refuzat să o lase pe Veronica în apropierea lui. În 1889, Eminescu a fost internat într-un sanatoriu, unde s-a stins la 15 iunie 1889. Durerea pierderii a fost prea mare pentru Veronica, care s-a retras la Mănăstirea Văratec, unde a transcris într-un jurnal toate poeziile pe care i le dedicase lui Eminescu și pe cele care i-au fost dedicate ei. În noaptea de 3 înspre 4 august Veronica a înghițit un flacon de arsenic și s-a alăturat în nemurire iubitului său…

 

Sorina Severin

 

 

Eminescu si Veronica-O iubire fara sfirsit-msc-org-ro

Mihai Eminescu foto d ela 19 ani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Două scrisori dureros de dulci ale lui Mihai Eminescu trimise Veronicăi Micle în 1879, publicate în vara anului 2000 în cartea Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit (Ed. Polirom, Iași), corespondenţă inedită îngrijită de dna Cristina Zarifopol-Illias. Preluare de pe site-ul România Literară:

 

Dulcea mea amică,
Nevenind trei zile în oraş, căci am petrecut la ţară, am primit abia astăzi scrisoarea ta sosită de trei zile. Te credeam la vie şi nu cutezasem să-ţi scriu. Iar acum luând condeiul în mână, mă simt incapabil de-a scrie măcar un şir cuminte, căci îndată la primirea scrisorii tale gândul cel întîi a fost să plec numaidecât la Iaşi. Dar lucurile îmi sunt la ţară şi afară de asta ştii că am un plan economicos cu bătrânul meu, asupra reuşitei căruia nu sunt încă luminat. E verosmil că nu va succede. Eu voi fi deja la 1 Septembrie noaptea în Iaşi cel puţin pentru a-ţi strânge mâinile încă odată et pour que je me grise encore une fois en te voyant. Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra şi mii de idei care de care mai curioase şi mai nerealizabile îmi străbat capul întunecându-mi hotărârea. Un lucru ştiu şi voi hotărât: să fii a mea şi pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viaţă decât în apropierea ta şi numai sub condiţia aceasta voi în genere să trăiesc. Altfel la ce-aş mai târâi o existenţă de care mi-a fost silă, de la care n-am avut nimic decât dureri şi în cazul cel mai bun urât. Ştiu că-ţi scriu lucruri fără nici o legătură şi c-aş vrea mai bine să te ţin de mână decât să-ţi scriu şi… Dar tu ştii toate, ce să-ţi mai spun ceea ce ştim de mult amândoi, ceea ce pururea vom şti, ceea ce spus şi nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renăscând. De mii, de mii de ori!
Te rog mult nu mai uita.

Mihaiu

Botoşani, 29 August, 1879

 

Draga şi dulcea mea amică,

De când ai plecat tu, n-a plecat numai fericirea ci şi liniştea şi sănătatea mea. Dureri reumatice am început a simţi în picioare, însoţite ca totdeauna de dese bătăi de inimă. Nu este, nu poate fi mai mare deosebire decât între mine acum două săptămâni şi între mine astăzi. De unde eram cu tine, fericit şi mulţumit, acum sunt singur, nemulţumit, rău dispus prin singurătate şi boală, obosit de viaţă.

Veronică, dragă Veronică, când nu m-ei mai iubi, să ştii că mor. Iţi scriu târziu pentru că abia alaltăieri m-am mutat. Adaugă pe lângă asta, că abia în ziua de Sf. Dumitru am găsit casă, c-am trebuit să-mi mut lucrurile din două locuri, că pe lângă aceasta s-a mutat şi redacţia şi tipografia, apoi că am zilnic de lucru pe lângă tribulaţiunile mele personale şi vei înţelege de ce am preferat a nu-ţi scrie, decât a-ţi scrie în fugă. 

Când gândesc la tine mi se umplu ochii de lacrimi şi nu mai găsesc cuvinte să-ţi spun ceea ce de-o mie de ori ţi-am spus: că te iubesc. Această unică gândire, care e izvorul fericirii şi a lacrimilor mele, această unică simţire care mă leagă de pământ e totodată şi izvorul îngrijirilor mele. 

Veronică dragă, au n-am fost noi prea fericiţi într-o lume, în care fericirea nu poate exista? Este în lume asta destul loc pentru atâta iubire câtă o avem? Nu este amorul nostru o anomalie în ordinea lucrurilor lumii, o anomalie pentru care cată sa fim pedepsiţi? Se potriveşte amorul şi suferinţele noastre cu o lume în care basseţa, invidia, răutatea domnesc peste tot şi pururea? 

Şi când gândesc că în viaţa mea compusă din suferinţe fizice şi rele morale ca o excepţie tu mi-ai dat zile aurite, pot crede în dăinuirea acestei excepţii? 

Dulce şi dragă Veronică, doresc ca amorul unui nenorocit ca mine să nu fi aruncat o umbră în viaţa ta senină, în sufletul tău plin de veselie precât e plin de un gingaş şi nesfârşit amor. Iubeşte-mă şi iartă-mi păcatele, căci tu eşti Dumnezeul la care mă închin. 

Deacuma-ţi voi scrie mai des, deşi sărmanele foi sunt departe de-a plăti o singură îmbrăţişare a ta – dulcea mea copilă. Am sărutat cel puţin această foaie care va intra în mâinile tale cele mici, de la care aşteaptă toată fericirea

al tău
Eminescu

Bucureşti, 31 Oct. [1]879
 

 

Cimitirul Bellu, București

Mănăstirea Văratec, județul Neamț

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Mihai Eminescu – Învierea (1878)

DOC.// Mihai Eminescu descrie o întâmplare mistică de la Mănăstirea Putna în „Curierul de Iași”

Document AUDIO// Adrian Păunescu recită DOINA lui Mihai Eminescu

Capela Corală „Moldova”: „Doina” lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu – ODĂ (în metru antic) recitată de Adrian Păunescu

 

Filmul artistic „Luceafărul” de Emil Loteanu şi Eugen Doga (1986)

Grigore Vieru recită poemul-premoniţie „Legământ”, dedicat Poetului poeţilor, Mihai Eminescu

„Cu Eminescu în taiga”… poemul „Luceafărul” a salvat viaţa unui poet basarabean în gulag

 

28 iunie (1883) – dată de trei ori tragică în Istorie: 1. Arestarea lui Eminescu și condamnarea la moarte civilă

La 17 iunie 1889 a fost înmormântat Eminescu. NECROLOG: A făcut gloria naţiunii sale, dar a murit în mizerie…

 

A murit Eminescu nebun?! Dialog Luminiţa Dumbrăveanu – Mihai Cimpoi

„poporul ales al arhanghelului Eminescu” – poemCLIP din „Grădina Te Iubesc”

 

Sofia Rotaru – „O, rămâi…”, versuri Mihai Eminescu, cu detalii din culise ale compozitorului Anatol Chiriac

Eminescu – „De-aş avea”, cântec în 3 versiuni: Maria Codreanu, Ştefan Petrache, Cătălin Josan

Nicu Alifantis – „O, rămâi…” de Mihai Eminescu, cu imagini din Ipoteşti, Botoşani

Cenaclul Flacăra: Alexandru Zărnescu şi Adrian Păunescu – „Dor de Eminescu” (Într-o lume relativă…)

Eminescu – „Floare albastră” și TRIO – Basarabeanca, Nicolae Jelescu, Adrian Beldiman

 

 

Sursa material: Sorina Severin și România Literară

Sursa foto: Basilica.ro / Wikipedia / Melidonium

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | Mihai Eminescu – Învierea (1878) Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter