Istoricul Neagu Djuvara: „Pericolul major este în invazia musulmanilor, ne vor năpădi…”


În ultima zi de vară, când Neagu Djuvara a împlinit 99 de ani, primul care l-a felicitat telefonic dis-de-dimineaţă a fost Andrei Pleşu. “Îl consider omul cel mai inteligent din România așa că am fost foarte măgulit că se trezește să-mi ureze la mulți ani”, spune venerabilul profesor.

Vorbim despre viaţă, despre invazia musulmanilor, politică, ruşi şi americani, iar, la un moment dat, întreb dacă se mai ţine de programul celor treizeci de minute de gimnastică matinală. “Dragă, făceam puțină gimnastică în fiecare dimineață culcat pe spinare, cu picioarele, cu nu știu ce, dar de la o vreme m-am cam lăsat pe tânjală, ar trebui să reiau lucrul ăsta pentru că este foarte important să păstrezi o sănătate cât mai bună!”.

Robert Turcescu: Domnule profesor, în primul rând, la mulţi ani! La o asemenea aniversare sunt sigur că ne puteți spune care sunt cele mai importante lucruri din viaţă, nu-i aşa?

Neagu Djuvara: Aoleu, din viață?! Când ai trăit așa de mult… Spun drept, ce-am trăit în tinerețe parcă a trăit altul, nu eu, nu mai țin minte cum a fost pe front, cum am fost rănit, cum am trăit în străinătate atâtea zeci de ani, în Africa douăzeci de ani, toate astea mi se pare că au fost trăite de altul, dar, uite că la 99 de ani le aduni pe toate! Nu m-am simțit niciodată defavorizat, toate au curs în mod firesc în viața mea şi spun că trebuie să accepți întâmplările vieții, fericite ori nefericite, cu aceeași indulgenţă. Totuși, dragă, cel mai important e faptul că mi-am iubit țara și neamul. Când am fost în Africa, nici nu știu prin ce întâmplare extraordinară, am avut o Biblie din ediția Gala Galaction și o cărțulie cu poeziile lui Eminescu. Dom’ne, am fost douăzeci şi trei de ani în Africa însoțit de această literatură românească şi m-a ținut treaz ca suflet, dar și ca limbă. Multă lume, când m-am întors în țară după 45 de ani de lipsă, se mira că nu e nicio intonație străină în vocea mea, mai ales că sunt o grămadă de tineri care pleacă zece ani în America și se întorc vorbind o românească stricată, știi, cu accent englezesc.

– Lumea în care trăim astăzi cum vi se pare, domnule profesor?

– Să vă spun ceva, eu am scris o carte în care pretind că toate civilizațiile trec printr- un ciclu, au un început, o perioadă de maximă înflorire şi un sfârşit. În civilizația noastră, după moartea Imperiului Roman, a fost un Ev Mediu destul de lung și apoi s-a ajuns la un summum de frumusețe și de inteligență în timpul Renașterii italiene. Din punct de vedere militar, aşa cum a fost în antichitate Imperiul Roman, avem astăzi o putere armată și chiar intelectuală dominatoare reprezentată de Statele Unite ale Americii care, după părerea mea, înseamnă un element de echilibru. Adică nu-mi mai e teamă de nimica! Nu cred că se pot întâmpla niște răsturnări brutale sau să fie o revoluție în viitoarele două-trei sute de ani, eu pot să mai trăiesc un andoi, dar spun că generațiile de azi trebuie să fie liniștite fiindcă această supremație, această hegemonie americană în lume este o certitudine de liniște.

-Chiar dacă există acest conflict mocnit cu Rusia?

– Rusia nu mai poate nimic! Să știți că noi în România ne speriem de Rusia pentru că am moștenit această temere și ne uităm la Putin ca la un pericol, dar Putin nu mai poate absolut nimic și să vă spun şi de ce: rușii, dintre toţi europenii, sunt cei cu natalitatea cea mai slabă, iar peste cincizeci sau o sută de ani în imensa Rusie nici o zecime din populația aceea nu va mai fi rusă, vor fi fel de fel de tătari, kirghizi, fel de fel de lifte păgâne, inclusiv chinezi sau japonezi la extremul Răsărit al Rusiei… Ca națiune europeană ruşii sunt într-o cădere dramatică, eu sunt convins că Putin habar nu are de asta, adică nu simte, el continuă să se creadă mare și tare, dar nu e mare deloc!

– Există, totuși, dincolo de problema Rusiei, această situaţie a refugiaților din țările musulmane. Vă îngrijorează ceea ce vedeți?

– Da, mă îngrijorează foarte mult fiindcă am impresia că e un val care nu se poate opri și avem de-a face cu o populație care nu mai are nicio legătură istorică, sufletească sau intelectuală cu noi, deci trăim o invazie a barbarilor. Eu n-o să mai văd vreo mare catastrofă, că la 99 de ani nu mai am multă vreme, dar voi, tinerii, să știți că o să vedeți o schimbare absolut dramatică în Europa, valuri de nații străine care vin aici… Se schimbă profilul Europei şi sunt foarte pesimist din punctul ăsta de vedere pentru viitorii cincizeci de ani.

– Poate ne salvează americanii?

– Da, ei ne salvează, în sensul că domină politiceşte și militărește toată sfera, așa că ei sunt salvarea noastră!

– Dumneavoastră aţi prins la Paris şi invazia magrebienilor…

– Să știi că n-am mai fost la Paris de doi-trei ani, dar în ultima vreme, cât am fost acolo, eram îngrozit că trotuarul parizian nu mai era un trotuar ocupat de francezi, erau așa de mulți oameni din Lumea a Treia încât te întrebai unde te afli.

– Poate fi oprită această invazie musulmană?

– De oprit cu voia nu se oprește niciodată nimic în istorie, e de la Dumnezeu citire, dacă vrea Cel de Sus ca valul ăsta să se oprească, se va opri, dar noi, ca să luăm o măsură de oprire, este o imposibilitate, se strecoară sub sârma ghimpată și tot intră!

– Dacă tot am ajuns cu discuţia aici… Există în România o dezbatere aprinsă legată de construirea celei mai mari moschei din Europa care ar urma să se ridice aici, la București. Sunteți pro sau contra?

– Dragă, să știi că, dacă ai cerceta ce s-a spus în ultimii ani, cred c-am fost primul care a ridicat vocea împotriva acestui proiect, argumentând că suntem o țară care, timp de cinci sute de ani, a luptat împotriva turcilor tocmai ca să nu existe o singură moschee pe teritoriul Munteniei sau Moldovei. Ei, iată că acum deschidem porțile ca la noi să se clădească cea mai mare moschee din Europa și să ne vină mii de musulmani, să se răspândească aici, iar când vedem cam ce fel de moravuri au și crimele pe care unii dintre ei le comit eu spun că este o tragedie! Dacă e de luat o hotărâre, eu cred că guvernul român și guvernele care vor veni trebuie să se opună în mod categoric construcției acestei mega-moschei pe teritoriul românesc, dar o asemenea hotărâre un individ ca domnul Victor Ponta n-o va putea lua, el nu se va putea opune, trebuie să vină alți oameni la putere.

– Dar care vi se pare a fi pericolul major? Musulmanii susţin că va fi loc de pelerinaj şi de rugăciune, un loc unde se vor preda cursuri…

– Pericolul major este în invazia lor, dacă sunt din ce în ce mai mulți ne vor năpădi cum s-a întâmplat cu invaziile germanice la sfârșitul Imperiului Roman. E o chestiune cantitativă, dacă avem câteva mii de elevi într-o moschee nu-i niciun pericol, dar dacă peste ei vin valuri-valuri de noi oameni din lumea arabă și mai departe chiar de lumea arabă? Fiindcă musulmani sunt și în insula Jawa, și în insulele din Pacific, va să zică lumea asta musulmană se întinde pe zeci de mii de kilometri şi ăsta e cel mai mare pericol pentru noi, europenii, şi indo-europenii.

– Vă mai uitați la ceea ce se întâmplă în politica românească?

– Dragă, ca să spun cinstit, mă uit în mod fatal la televizor că n-am alt mijloc de informare a ceea ce se întâmplă în lume. Sar de la un post la altul fiindcă nu întotdeauna TVR 1 este cel mai imparțial și mai trec și pe la alții, dar când văd ce se întâmplă spun drept că găsesc că e neinteresant. Nu văd nicio personalitate care să iasă în relief și chiar văd fel și fel de nulități politice, mai toţi par să fie, așa, niște fii de țărani care habar n-au de politică.

 

 

Sursa material: EVZ.ro / Robert Turcescu

Sursa foto: www.evz.ro

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter