Ion Ungureanu despre Eugen Doga, cum a fost scrisă ETERNA, celebra piesă instrumentală


Astăzi, 28 ianuarie 2020, la exact trei ani de la plecarea la Hristos a regizorului Ion Ungureanu, Om al Culturii și Cetății, primul ministru al Culturii și Cultelor din Basarabia postbelică (1990), vă îndemnăm să-i evocăm personalitatea printr-o înregistrare video din 7 mai 2013, a treia zi de Paști în acel an, zi în care a participat la lansarea cărții mele Eugen DOGA: Muzica este prima și ultima iubire  (Ed. PRUT, Chișinău, 2012), care a avut loc la restaurantul „Vatra Neamului” din Chișinău, local prestigios în care, în anul 2018, a fost inaugurat salonul „Eugen Doga Music Café”.

Fragmentul face parte dintr-o amplă emisiune realizată LIVE la Moldova 1 TV cu genericul DOR de Eugen DOGA, realizată în colaborare cu colegii Silvia Cărăuș, Angela Rudenco, Diana Donică, Teodor Guțu, Mircea Surdu, fapt pentru care le mulțumesc și pe această cale. Secvența încadrată acestei emisiuni a fost filmată de operatorul de imagine Sergiu Ciorescu și echipa sa de la CIOfilm pentru Studioul Flacăra Film.

În calitatea sa de naș al celebrului compozitor Eugen Doga în muzica de Teatru, regizorul Ion Ungureanu vine cu felicitări, aprecieri, dezvăluiri din culisele colaborării lor pe vremea cenzurii sovietice, ținându-ne, totodată, o lecție despre „cele două Rusii”, adică despre rușii de treabă și cei numiti de faimosul regizor pecenegi

Discursul maestrului Ion Ungureanu este urmat de piesa instrumentală Eterna, interpretată de Eugen Doga și Vasile Iovu, lucrare muzicală scrisă de compozitor la rugămintea lui Ion Ungureanu pentru piesa de teatru Biserica Albă de Ion Druță, în 1984.

 

Lumină din Lumină sufletului Artistului Ion Ungureanu

 

 

 Flacăra Film la TVM: „DOR de Eugen DOGA”, 3 PREMIERE LIVE – carte, film, cântec (IV Părți)

 

 

 

10-03-2017-Ion Ungureanu si Eugen Doga la lansarea cartii biografice de Luminita Dumbraveanu-7 mai 2013-IMG_4798

Regizorul Ion Ungureanu la lansarea cărții „Eugen DOGA: Muzica este prima și ultima iubire” de Luminița Dumbrăveanu (Ed. PRUT, Chișinău, 2012), Chișinău, 7 mai 2013, restaurantul „Vatra Neamului”

 

 

Eugen Doga și Vasile Iovu cântă ETERNA, celebra piesă instrumentală// Arhivă Flacăra Film

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

DOC. video integral // Rezoluția Primei Mari Adunări Naționale, 27 august 1989, care a grăbit oficializarea Limbii Române

Ion Ungureanu: „Am mers de multe ori la Bucureşti cu problema Unirii, încă înainte de destrămarea URSS”

„Drumul lung către noi înşine…”, o carte a Omului Culturii Ion Ungureanu lansată postum

 

File din ultimele zile ale Artistului Ion Ungureanu… Mărturii la Radio Moldova și Moldova 1 TV

videoCLIP Flacăra Film: „Basarabie, nu plânge!” cu Aurica Basarabeanca (muzică, versuri, voce)

Reportaj de pe platoul de filmare al videoCLIPului „Basarabie, nu plânge!” cu Basarabeanca

 

Artistul Ion Ungureanu a luat Sfânta Împărtășanie și s-a pornit la Hristos…

Funeraliile Artistului Ion Ungureanu vor avea loc pe 31 ianuarie 2017, se va odihni lângă Grigore Vieru

ADIO, Ion Ungureanu! Omagiul savanților și oamenilor de cultură adus Artistului Poporului și Om al Cetății 

Ion Ungureanu s-a reîntâlnit cu Grigore Vieru… vor convoca Sfatul Ţării şi oricum vom IZBÂNDI!

 

 

Sursa material: Flacăra TV / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: Sergiu Ciorescu și Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa video: Flacăra Film / Moldova 1 TV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] Ion Ungureanu despre Eugen Doga, cum a fost scrisă ETERNA, celebra piesă instrumentală […]

Lasă un răspuns la Flacăra TV | La mulţi ani Mărţişorului Neamului! Filmul encyclopedic „Eugen Doga”, realizat de Flacăra Film Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter