Interviu// Cum gândește basarabeanul Veaceslav Șaramet, proaspăt Secretar de stat în Guvernul României


Premierul României Sorin Grindeanu l-a numit în funcția de Secretar de stat la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni pe Veaceslav Șaramet, originar din R. Moldova. Potrivit AGERPRES, decizia a fost publicată marți, 23 mai 2017, în Monitorul Oficial.

Tânărul Veaceslav Șaramet și-a făcut studiile la liceul Gaudeamus din Chișinău, este medic stomatolog de profesie, locuiește în Româna din anul 2006.

Timp de mai mulți ani a fost lider al Asociației Studenților și Elevilor Basarabeni din București și al Federației Asociațiilor de Basarabeni din România.

În 2014 era responsabil de Organizația Tineretului Social-Democrat din România pentru Republica Moldova.

La Alegerile Europalamentare din 25 mai 2014 a fost singurul basarabean, care a candidat la funcția de deputat în Parlamentul de la Bruxelles. La alegerile parlamentare din România, organizate în 2016, a candidat pe listele Partidului Social-Democrat.

 

Să-l felicităm pe Veaceslav Șaramet și să-i dorim mult succes în noua sa funcție, cea de Secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni!

 

În continuare, vă îndemnăm să-l cunoașteți mai bine pe Veaceslav Șaramet prin intermediul acestui interviu solicitat de colegii de la RadioTeleviziunea Națională din Chișinău.

 

Veaceslav Saramet-medic basarabean-PSD Romania

 

Veaceslav Şaramet: Sunt singurul tânăr născut în Republica Moldova care candidează la Europarlamentare

„Sunt singurul tânăr născut în Republica Moldova care candidează la Europarlamentare. Eu apar pe listele alianţei PSD-PC-UNPR la alegerile pentru Parlamentul European”, a menţionat cu mândrie Veaceslav Şaramet. Tânărul moldovean, după ce şi-a făcut studiile de licenţă în medicină dentară, îmbină profesia de medic rezident dentist cu sfera politică din România. Cum vede tânărul politician perspectivele europene ale Moldovei şi care ar fi contribuţia conaţionalilor noştri stabiliţi în străinătate la procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, aflaţi din interviul ce urmează.

Veaceslav, numele tău a devenit cunoscut datorită înscrierii la alegerile Europarlamentare. Ce te-a motivat să îți depui dosarul?

Am fost motivat de încrederea pe care mi-a acordat-o Partidul Social Democrat din România, formațiune care a dat dovadă de  spirit de inițiativă și deschidere față de Republica Moldova. Alegerile europarlamentare sunt, de fapt, un pas foarte important atât pentru viitorul Uniunii Europene, cât și al României. Iar includerea pe listele alianței PSD-PC-UNPR a unui tânăr originar din Republica Moldova este un lucru de importanță majoră care arată deschiderea acestei forțe politice față de Republica Moldova.

Fiind o perioadă și președintele Federației Asociațiilor de Basarabeni din România, cum crezi, care sunt problemele sau dificultățile basarabenilor stabiliți în România?

Într-adevăr vin dintr-un mediu ONG-ist, am făcut vreo 5-6 ani voluntariat atât în asociație cât și în federație. M-am decis să intru în politică pentru că am avut certitudinea că ideile mele de ONG-ist pot fi aplicate și în sfera politică. Studenții basarabeni aflați la studii aici, întâmpină uneori anumite probleme legate de oferirea unui cămin, de înscrierea la facultate, de integrarea într-o societate diferită de cea din Republica Moldova. Însă, consider că este o integrare destul de ușoară pentru tinerii basarabeni veniți, aici, în România, pentru că vorbesc aceeași limbă, limba română, au aceleași tradiții, iar mediul de aici este foarte prietenos pentru basarabeni.

Integrarea în Uniunea Europeană este un deziderat al țării noastre. Care ar fi beneficiile moldovenilor în opinia candidatului la europarlamentare, Veaceslav Șaramet?

Avantaje sunt foarte multe pentru Republica Moldova, întâi de toate pentru tineri, pentru că majoritatea dintre ei sunt amatori de călătorii, iar dreptul la libera circulație este unul dintre avantajele majore pe care le oferă integrarea în Uniunea Europeană. Din avantajele economice aș menționa accesul la proiecte transfrontaliere și interconexiunea energetică. Recent au fost acordate din partea Guvernului României, cu susținerea Uniunii Europene, fonduri pentru grădinițele din Moldova. Sunt niște pași concreți, niște proiecte concrete și numai așa trebuie să mergem înainte. Această integrare trebuie să știm să o folosim prin atragerea de fonduri și prin crearea de relații peste Prut.

Cum ar putea și alți conaționali stabiliți în străinătate să contribuie la integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană?

Foarte mulți oameni ne întreabă pe noi, tinerii din Republica Moldova plecați la studii în România, în Europa, de ce nu ne întoarcem acasă, să schimbăm ceva. Părerea mea este că noi putem să ajutăm Republica Moldova, aflându-ne și în afara granițelor ei. Implicându-ne în viața politică la București, la Iași, la Galați, la Bruxelles, oriunde putem, important e să avem același scop – integrarea europeană a Republicii Moldova și vectorul spre vest al țării. Ce pot să fac tinerii plecați peste hotare? Foarte simplu – să se implice în orice proiect care îl dezvoltă, și nu în ultimul rând, să aibă o susținere din partea celor de acasă, dar și din partea oamenilor din țara de reședință.

Unde își vede viitorul tânărul politician? Poate acasă, în Republica Moldova?

Acum sunt liderul Organizației Tineretului Social Democrat pentru Republica Moldova, nu știm ce va fi după alegerile europarlamentare din 25 mai, nu aș putea ști ce o să se întâmple într-un an de zile sau doi, cine știe ce ne pregătește viața…

Îți dorim mult succes!

 

Chișinău, 9 aprilie 2014

 

 

Sursa material: știri TRM / Lucia Ciobanu

Sursa foto: TRM

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. WTF
    17 iun.. 2017, 13:15 · Răspunde

    PSD = GUNOI BOLSEVIC , CIUMA ROSIE

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter