In Memoriam. „Basarabia înstrăinată” – POEZII de Ion Proca, născut pe 1 Decembrie


Încă o Zi a Marii Uniri fără colegul şi bunul nostru prieten, Ion Proca, scriitor din Basarabia născut în această zi istorică, în urmă cu 70 de ani, fapt de care era tare mândru.

Înzestrat publicist, prozator, poet, colaborator al publicaţiilor Glasul Naţiunii din Chişinău şi Naţiunea de la Bucureşti, Ion Proca a fost şi un om de rarisimă bonomie, mucalit, mustos la vorbă şi la scris, interlocutor cu care era o plăcere să stai la sfat şi să pui ţara la cale.

A plecat prea devreme, în vara anului 2014…

 

Personal, îl am în memorie în chip luminos, aşa îmi va rămâne mereu şi-n suflet… Am avut o relaţie sinceră, frumoasă, prietenoasă, cu apreciere reciprocă în plan literar-publicistic, dar şi în cel al luptei pentru Cauza Românismului firesc, onest în Basarabia. Am ca amintire nişte dedicaţii / autografe pe cărţile lui, că mi-ar fi oarecum să le arăt cuiva, or, ar fi trebuit să mă nasc o Elena Alistar ca să merit aşa ceva…

Ultima noastră întâlnire cu discuţii pe îndelete e legată tot de Cauză: ne-am văzut la Bucureşti, la o reuniune a jurnalştilor români din toată lumea, în perioada 22-26 noiembrie 2012. Am glumit şi am râs din plin în acele zile, dar mai cu seamă în drumul nostru înapoi spre Chişinău, având locurile învecinate, umăr la umăr, în autobuz, scriind şi improvizând epigrame. Atunci m-a rugat să găsim o editură, ca să tipărim un manuscris al Leonidei Lari, lăsat lui chiar de marea poetă. Îmi spunea cu durere că pe la editurile unde a fost, timp de câţiva ani, îi cereau bani enorm – 3000 euro si mai mult… N-am promis, că sunt în viaţă nepragmatică la fel ca el, dar timp de o lună, în decembrie 2012, Dumnezeu m-a ajutat să-i îndeplinesc dorinţa lui şi, respectiv, a Leonidei Lari, găsind susţinerea prestigioasei Edituri PRUT, condusă de Olga Stanciu, care şi-a asumat cheltuielile. Cartea Leonidei Lari Inorogul, cu poezii în română şi spaniolă a apărut în 2013, fiind lansată pe Aleea Clasicilor chiar de Ziua Limbii Române – 31 august. Apoi, spre ziua de naştere a Leonidei Lari – 26 octombrie, am organizat o frumoasă lansare a cărţii şi la Uniunea Scriitorilor de la Chişinău (vezi detalii la p. 5 al proiectelor Flacăra Film). Ion Proca n-a putut veni la niciuna dintre lansări, mi-a spus că nu se simte prea bine… n-am mai apucat să ne vedem…

A fost om bun şi vrednic fiu al Neamului românesc. CRED că pentru toată jertfa, strădania lui din astă Lume, Ion Proca stă acum la Ceruri, alături de bunii săi prieteni, Leonida Lari, Ion Vatamanu, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Gheorghe Ghimpu, Grigore Grigoriu, Emil Loteanu şi se bucură de Lumina şi Verdele Raiului…

Mă bucur enorm că în preajma aniversării de astăzi – 70 de ani din ziua naşterii, Muzeul Literaturii Române „Mhail Kogălniceanu” şi Uniunea Scriitorilor de la Chişinău au inaugurat Expoziţia de carte şi documente Ion Proca: Testament pentru mai apoi”, iar fiica scriitorului, Cristina, a lansat pe Internet o pagină dedicată creaţiei lui Ion Proca.

Întru cinstirea în această Zi a scriitorului Ion Proca, preluăm câteva poeme de pe această pagină, care fac parte din ciclul de poezii Basarabia înstrăinată, consacrat idealurilor româneşti, pe care aşa şi nu a apucat să le vadă împlinite. Păcat…

Lumină Lină 

 

Cu suflet şi dor,

Luminiţa Dumbrăveanu

 

Din ciclul de poezii Basarabia înstrăinată de Ion Proca:

 

Mă mândresc că sunt român

Când văd stânci prăpăstioase
Văi adânci şi răcoroase
Cu păduri întunecoase,
Acesui plai cu drag mă-nchin
Şi mă mândresc că sunt Român.

Când valuri văd izbind în mal
Şi turme ce cobor pe deal,
Când bacii cântă din caval,
Acesui neam eu mă închin
Şi mă mândresc că sunt Român.

Când văd cum sparg Carpaţii norii,
Pe unde zboară doar cocorii
Şi cât priveşti te iau fiorii,
Eu tricolorului mă-nchin
Şi mă mândresc că sunt Român.

 

01-12-2015-Ion-Proca-Moldpres-mdDorință
Tare-aș vrea, Doamne ași vrea
Să trăiesc în țara mea, 
Unde curge Dunărea.

Unde-n lumea munților, 
Munților Carpaților
Simți iubirea fraților.

Unde te dezmiardă-n cânt
Codrii legănați de vânt
Și-a lor umbră pe pământ.

Unde limba cea Română
Peste toate fiind Regină, 
Dulce inima-ți alină.

La tine

La tine astăzi mă închin
Tu osândit țăran român, 
Ce lângă Nistru stăpânești
Străvechi pământuri românești.

 

Țăran român basarabean
Ce sărăcești din an în an,
Pe tine toți te-au jefuit
Și nimeni nu te-a miluit.

Din fragedă copilărie
Porți lanțuri grele de robie
Și pasul tău rătăcitor
Te-aseamănă c-un cerșetor.

Cât peste Nistru vei privi
Sărac și umilit vei fi. 
Îndreaptă-ți ochii peste Prut
Și vei primi un cald sărut.

Țăran român basarabean
Ce sărăcești din an în an. 

 

Azi

Azi trăim în umilință
Parc-am fi o colonie, 
Și-am pierdut orice dorință 
De-a ieși din letargie.

Omul nu pricepe, bietul, 
Ațipit de mici guverne.
Că-n Moldova cu încetul 
Umbra morții se așterne:

Se-nterzice al lui nume
De Român, ce de milenii
L-a purtat pe astă lume
De necazuri și zâzănii.

Spune-mi, frate moldovene,
Cât vei suferi minciuna, 
Cât vei crede-n Cosânzene, 
Dându-le toate pe una?

 

Spre gara de apoi

Dacă nu azi, mâine voi dispare, 
Luând drum spre gara de apoi, 
Unde niciun tren acces nu are
Și nici cale întoarsă înapoi

Nu va trebui să-mi fac valiza, 
Nici bilete să-mi procur la drum, 
Nimenea nu îmi va cere viza, 
Când voi trece vama ca acum.

Iar un dascăl surd, citind troparul, 
Va șopti mereu, fără pereche, 
Că iubind cu patimă paharul, 
Nu l-am dus nicicând eu la ureche.

Nu regret plecarea în neființă, 
Însă inima mereu mă doare, 
Că plecând nu voi avea putință
De-a trăi în România Mare.

 

Ion-Proca-Testament pentru fiica Cristina

 

 

Flacăra TV recomandă şi:

Ion PROCA: „Glasul este oaza de lumină în care încerc să-mi adun gândurile…”

Lansarea cartii „Un veac de dor matern” – Ion Proca

IN MEMORIAM Ion Proca

Ion Proca, pe ultimul drum

Scriitorul Ion Proca a fost comemorat la Chişinău

 

 

Sursa material: Pagina Ion Proca

Sursa foto: GLASUL / Moldpres

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (3)

  1. Valeriu Gorbul
    04 dec.. 2015, 11:30 · Răspunde

    Nu am ştiut că Ion Proca a plecat. Mă mândresc că l-am cunoscut!

  2. […] In Memoriam. „Basarabia înstrăinată” – POEZII de Ion Proca, născut pe 1 Decembrie […]

  3. […] In Memoriam. „Basarabia înstrăinată” – POEZII de Ion Proca, născut pe 1 Decembrie […]

Lasă un răspuns la Flacăra TV | Filmul „Ion Proca – veselul poet de Colonița” de Iulian Proca // Omagiu scriitorului născut de Ziua Unirii Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter