În anul aniversar pentru AŞM, colega Eugenia Tofan a inaugurat prima galerie de fotografie


Personalităţi din domeniul culturii şi ştiinţei, surprinse prin obiectivul aparatului de fotografiat al Eugeniei Tofan, pot fi admirate în cadrul unei expoziţii inedite la Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM).

Autoarea fotografiilor, care este şi şefa serviciului de presă al AŞM, a realizat imaginile în cadrul numeroaselor evenimente cu participarea nemijlocită a oamenilor de cultură din diferite domenii.

Aceasta este prima expoziţie de amploare  din  2016, an aniversar pentru Academia de Ştiinţe a Moldovei, pe parcursul căruia Eugenia Tofan îşi propune un proiect inedit şi necesar pentru a face mai bine cunoscută activitatea de cercetare oamenilor de ştiinţă .

„Mă voi axa pe activitatea nemijlocită a cercetătorilor din cadrul comunităţii ştiinţifice. Voi fotografia procesul de cercetare în laboratoare, de asemenea voi merge pe câmpurile experimentale ale institutelor de cercetare şi voi realiza o expoziţie, în exclusivitate. Voi pune accent pe munca lor care, de obicei, nu se cunoaşte. Activitatea lor este foarte importantă şi lumea ar trebui să fie cunoscută”, susține Eugenia Tofan.

Reportajul Moldova 1 TV pregătit de Silvia Hodorogea

 

 

 

Sursa material: TRM.md

Sursa foto: Eugenia Tofan

Sursa video: Moldova 1 TV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter