Locul în care se afla Fecioara Maria cînd Arhanghelul Gravriil i-a adus Buna Vestire – Nașterea Lui Mesia


Fantana Maicii Domnului este un loc de pelerinaj din Tara Sfanta. Aflata langa Biserica Sfantul Arhanghel Gavriil, in centrul orasului Nazaret, unde Fecioara Maria a primit Buna Vestire, aceasta fantana aminteste, de fapt, de un izvor de apa foarte vechi, consemnat istoric inca din cele mai vechi timpuri.

Fantana Maicii Domnului din Nazaret

Fantana Maicii Domnului este, astazi, o fantana publica, construita deasupra unei fantani foarte vechi, folosita inca din antichitate. Aceasta este alimentata cu apa din izvorul Maicii Domnului, aflat sub biserica ortodoxa inchinata Sfantului Arhanghel Gavriil.

Biserica Sfantul Arhangel Gavriil este construita deasupra „Izvorului Fecioarei Maria”, un izvor natural ce izvoraste de langa o fantana antica, cunoscuta sub denumirea de „Fantana Mariei”. Aceasta biserica, zidita probabil pe ruinele unei biserici vechi bizantine, din secolele VI-VII, a fost intotdeauna ortodoxa. Biserica actuala dateaza din anul 1750. Din absida nordica a bisericii, sapte trepte coboara pana la capela aflata sub biserica, unde se afla izvorul. In toata istoria ei, indiferent de greutatile prin care a trecut sau de starea cladirii, accesul la izvorul facator de minuni al Maicii Domnului nu a fost niciodata intrerupt.

Fantana Maicii Domnului se afla deasupra celei originale. Structura actuala a fantanii dateaza insa din anul 1967, cand vechea fantana a fost reconstruita. O serie de excavatii recente, efectuate intre anii 1997-1998, au descoperit o retea de tuneluri subterane (pentru apa), bizantine si cruciate, care pornesc de la fantana, spre casele invecinate. In acestea au fost gasite fragmente de ceramica din secolul al II-lea. In anul 2000, fantana a fost restaurata, forma veche a acesteia fiind pastrata intocmai.

Potrivit traditiei ortodoxe locale, Fecioara Maria a primit vestea ca va naste pe Mantuitorul de la Sfantul Arhanghel Gavriil in momentul in care aceasta se afla la fantana din apropierea casei unde locuia, spre a scoate apa.

 

 

Buna Vestire, la fantana din Nazaret

Desi nementionata in Sfanta Scriptura, traditia conform careia, in momentul Bunei Vestiri, Fecioara Maria se afla la fantana din apropiere, sa scoata apa, este una foarte veche. Aceasta traditie este amintita in unele documente ale secolului al II-lea. „Protoevanghelia lui Iacov” este unul dintre aceste documente. Potrivit acestei surse, Fecioara Maria era una dintre cele sapte fecioare nascute din radacina lui David, alese pentru a tese o noua dvera, pentru Sfanta Sfintelor, din Templu.

„Protoevanghelia lui Iacov”, scriere neinclusa in canonul Sfintelor Scripturi, spune urmatoarele: „Ea a luat vasul pentru apa si a iesit sa il umple de la izvor. In acel moment, o voce s-a auzit spunandu-i: „Bucura-te, caci ai aflat har. Domnul este cu tine, cea binecuvantata intre femei.” In acel moment, ea s-a intors spre locul din care s-a auzit vocea, dar nu era nimeni. Apoi a inceput sa tremure de teama. Intrand in casa, si punand apa deoparte, s-a asezat jos si a reinceput sa coasa la panza. In acel moment, un inger s-a infatisat inaintea ei…”

Sfantul Apostol Luca, in Evanghelia sa, marturiseste urmatoarele: „Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei.

Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit.

Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea.” (1, 26-38)

Desi, in marturia Sfintei Scripturi nu este mentionat nici cel mai mic detaliu despre locul in care se afla Fecioara sau despre lucrul pe care il facea in acel moment, traditia marturiseste totusi ca ea se afla afara din casa, la fantana de apa.

 

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Cum arată Peștera din Betleem, în care Fecioara Maria l-a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos (Foto / Video)

La trei ani, Fecioara Maria a fost primită în Sfânta Sfintelor de tatăl Sf. Ioan Botezătorul

MARIA, ce semnifică numele Preasfintei Fecioare? Video – locurile pe unde a călcat Maica Domnului nostru

Când, cum şi pe cine a Acoperit Maica Domnului // scurt istoric

Fecioara Maria: „Nu faceți din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleți-vă de bucurie și mai mare. Doresc să merg la Fiul meu”

 

Rugăciunea tămăduitoare către Fecioara Maria. Sfinţii părinţi despre puterea rugăciunii

Prof. dr. Gheorghe C. Nistoroiu: Cinstirea Fecioarei Maria în slova marilor poeţi creştini

Ieromonah Petroniu Tănase – MAMA (amintiri de învăţătură, de leac)

Maia Mogerstern, care a jucat rolul Fecioarei Maria în „Patimile Lui Hristos”, nu consideră filmul antisemit

 

Sofia Rotaru cîntă imnul Chişinăului „Oraşul meu”, arhivă Telefilm, 1974

 

 

Sursa material: CrestinOrtodox.ro

Sursa foto: CrestinOrtodox.ro și American Colony Collection – Library of Congress

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] Chișinău, Nicolae Costin, dacul liber care a debolșevizat capitala R. Moldova, născut fiind de Buna Vestire, la 7 aprilie 1936, în Regatul România. (Flacăra TV & Film – Luminița […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter