Hăitura autentică – „Bădica Traian”, păstrată de neamul Spânu-Tomuz din Mihăileni, Rîşcani


O hăitură / urătură din moşi-strămoşi, păstrată cu sfinţenie de la Vasile al lui Toma Tomuz, bunicul vrednic al lui Vlad Spânu din satul Mihăileni, plasa Rîşcani, judeţul Bălţi, memorizată de mic copil de Vlad şi transmisă nouă spre a v-o transmite vouă, dragi prieteni!

Economistul şi diplomatul Vlad Spânu este stabilit în Statele Unite ale Americii de mai bine de 20 de ani, dar nu-şi uită nici o clipă rădăcinile româneşti din R. Moldova.

Este fondator şi preşedinte al Fundaţiei „Moldova” din Washington şi partener al Studioului Flacăra Film Chișinău. ÎMPREUNĂ realizăm filmele din cadrul serialului encyclopedic „100 de români celebri născuţi în Moldova”. Dumnezeu şi Sfîntul Vasile cel Mare să ne ajute şi de-acum încolo!

La Mulţi Ani şi-n Statele Unite!

Cinste neamului Spânu din Mihăileni, Rîşcani!, localitate în care s-au născut şi doi mari lingvişti ai Neamului românesc – Eugeniu Coşeriu şi Valentin Mândâcanu.

 

Hăitura „Bădica Traian”

 

Aho, aho copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi
Şi cuvântu-mi ascultaţi:

S-a sculat mai an bădica Traian,
A încălecat un cal laur,
Cu nume de Graur,
Cu şaua de aur,
Cu frâul de mătasă
Cât viţa de groasă,
Cu coama de argint
De ajungea până la pământ.

Mânaţi, măi: Hăi, Hăi !

Ş-a pornit la arat,
La arat şi semănat.
Brazdă neagră răsturna,
Grâul roşu semăna,
Cu boroana boronea
Grâu-n urmă răsărea,
Cu groparul gropa,
Grâu-n urmă înspica.

Ia mai mânaţi, măi: Hăi, Hăi!

La lună, la săptămână bădica Traian
Într-o dimineaţă s-a sculat
Pe cal a încălecat
Şi la câmp a alergat
Să vadă de-i grâul copt.

Grâul era copt răscopt
Numai bun de pus în snop.
De trei ori lanul a înconjurat,
Trei spice în mână a luat,
În palme le-a frecat,
În buze le-a suflat,
În băsmăluţă le-a legat
Şi acasă la femeie a alergat.

Mânaţi, măi: Hăi, Hăi!

– Măi femeie, măi femeie,
Grâul nostru o să pieie.
– Taci, bărbate blestemate,
Nu te îngrijora,
Că te-i duce la târg la Soroca,
Unde se vinde fierul cu oca
Şi-i face seceruice mărunţele
Pentru fete tinerele,
Seceruici cu mănunchi de tei
Pentru flăcăiaşi holtei
Seceruici mai zgrunţuroase
Pentru babe grebănoase.

Mânaţi, măi: Hăi, Hăi!

S-a dus bădica Traian la târg la Soroca,
Unde se vinde fierul cu oca.
Dă pe uliţa cea mică,
Nu găseşte nimică,
Dă pe uliţa cea mare
Şi-ntâlneşte un meşter mare,
Cu luleaua-n dinţi, cu doba-n spate,
Plin de toate.

– Măi dobare, meşter mare,
Fă-mi seceruice mărunţele
Pentru fete tinerele,
Seceruici cu mănunchi de tei
Pentru flăcăiaşi holtei,
Seceruice mai zgrunţuroase
Pentru babe grebănoase.

Secerele s-au gătit,
Pe la toţi le-au împărţit
Şi la lucru s-au pornit,
Şi la lucru mi s-au dat,
Mi s-au dat la secerat,
Cu dreapta secerau,
Cu stânga mănunchi făceau,
Cu amândouă snopi legau
Şi în clăi îi aşezau.

Ia mai mânaţi, măi: Hăi, Hăi!

Bădica Traian loc de arie căta,
Loc de arie şi-a găsit
La capătul pământului,
În bătaia vântului.
A ales nouă iepe – sure iepe,
De nouă ani sterpe,
Cu copitele crăpate,
Cu măligă astupate,
Cu fâşii legate,
Pe unde călcau
Pământul prăbuşeau.
Şi le-a pus la treierat,
Cu copitele spicele fărâmau,
Cu nările vânturau,
Cu cozile felezuiau,
Cu botul în saci puneau.

Mânaţi, măi: Hăi, Hăi!

A încărcat 12 care mocăneşti
Şi 12 boiereşti
Şi le-a dus la moară la Hârlău
Unde se macină încet şi rău
Şi-a dat de-un morăraş
Cu chica toporaş:
– Măi morare, măi morare,
Hătu-ţi mama cui te are,
Până mâine dimineaţa
De nu-mi va fi făina rece ca gheaţa
De mână te-oi apuca
Peste moară te-oi arunca
Şi guzganii te-or mânca.
A doua zi dimineaţa
Făina era rece ca gheaţa.

Mânaţi, măi: Hăi, Hăi!

Când vedea boii venind,
Carele scârţâind
Şi flăcăii chiuind,
Lelea Tamara a alergat în cămară
Şi-a găsit o sită rară,
A alergat din cămară-n casă
Şi-a găsit o sită deasă.
A cernut un sac
Şi-a făcut un colac,
Un colac mare rotat
Pe piatra morii măsurat
Cu zahăr zăhărit
Pentru noi plugari gătit.

Opriţi, măi: Aho, Aho!

Am mai ura, am mai ura,
Dar nu suntem de ici-colea,
Da suntem de la Mitoc,
Unde-ngheaţă apa-n toc
Şi găluştele la foc,
Iar motanul cotonog
Într-un fund de poloboc!

Am mai ura, am mai ura,
Dar nu suntem de ici-colea,
Da suntem de la Ciuca-Buca
Unde se face mămăliga cât nuca
Şi-o păzesc 12 cu măciuca.
Când am dat să iau o fărâmitură,
mi-a tras unul o dispicătură
De mi-au sărit toţi dinţii din gură!

La anul şi la Mulţi Ani!

 

 

Sursa material: Flacăra Film / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: www.credinta-ortodoxa.com

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | La mulţi ani, diplomatului Vlad Spânu din Washington, purtător demn de Flacără! Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter