Grigore Vieru omagiat la Iaşi, oraş în care i-a apărut prima carte cu litere latine (1978)

La Iaşi, aproape de teiul lui Mihai Eminescu din Parcul Copou, se află şi bustul basarabeanului Grigore Vieru, Poetul Duminicii, care adună lumea – ca un clopot – şi după moarte.
Aici, la iniţiativa familiei scriitorului Daniel Corbu, cu sprijinul Primăriei Iaşi şi al Consulatului R. Moldova, preoţi de pe ambele maluri ale Prutului au oficiat o slujbă de pomenire întru mântuirea sufletului zbuciumat al poetului Grigore Vieru, pe care părinţii l-au botezat în cinstea Sf. Grigore Teologul, unul din cei Trei Sfinţi Ierarhi cinstiţi de creştini la 12 februarie (stil vechi).
Ceremonia s-a deschis cu imnurile celor doua state, intonate de Fanfara de Muzică Militară a Garnizoanei Iaşi.
La evenimentul cu genericul Grigore Vieru, şapte ani de la trecerea în eternitate au participat sriitori, oameni de cultură, iubitori de poezie de la Iaşi, Consulul R. Moldova, Ioan Coşer, precum şi o delegaţie de la Chişinău, din care au făcut parte Raisa Vieru, soţia poetului, Claudia Balaban, directoarea Bibliotecii Naţionale pentru copii „Ion Creangă”, scriitorii Mihai Cimpoi şi Iulian Filip, protoiereul Ioan Ciuntu, tineri ai ansamblului de la „Liceul Prometeu”, care au interpretat cântece pe versurile lui Grigore Vieru, ş.a.
Notăm că la manifestarea culturală de la Iaşi a participat şi jurnalistul, scriitorul, omul de teatru Mircea Radu Iacoban, care, în 1978, l-a ajutat pe Grigore Vieru să-şi vadă visul tinereţii împlinit: prima carte de poezie cu litere latine intitulată Steaua de vineri (ed. Junimea, Iaşi).

Acasa la Mihai Eminescu, de la stanga la dreapta: Victor Craciun, Eugen Doga, Mircea Radu Iacoban, Grigore Vieru, Andi Andries, Ipotesti, 1980
Alăturat, câteva fotografii şi înregistări video de amator, făcute de dl Constantin Chirilă de la Iaşi, un mare sufletist şi prieten al basarabenilor, al poetului Grigore Vieru şi luptătorului Ilie Ilaşcu în mod special.
Grigore Vieru omagiat la Iaşi – Intonarea imnurilor, slujba de pomenire
Grigore Vieru omagiat la Iaşi – elevii ansamblului „Prometeu” de la Chişinău
Sursa material: FlacăraTV / Luminiţa Dumbrăveanu
Sursa foto/video: Constantin Chirilă, Iaşi şi Flacăra Film
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md