Grație basarabeanului Simion Croitoru, Portugalia îndrăgește vinurile și divinurile Moldovei


Simion Croitoru este moldoveanul care a reuşit să le demonstreze portughezilor că licoarea cu gust de Moldova merită să stea la aceeaşi masă cu cele mai renumite vinuri internaţionale. Legătura sa cu licoarea lui Bachus nu este deloc întâmplătoare, iar asta pentru că străbunicul lui a fost negustor de vinuri şi a ajuns până la Paris cu propriul vin.

Simion Croitoru este omul care a reușit să deschidă calea vinurilor moldovenești în Portugalia.

„Ideea mi-a apărut încă din 2009, căci pe atunci nu găseai un produs de-al nostru de calitate în Portugalia. Permanent îi rugam pe părinți să ne trimită câte o sticlă de vin. Dar într-o zi mi-am spus că trebuie să schimb starea lucrurilor. E un lucru foarte greu să începi să creezi o imagine, să promovezi o marcă nouă pe o piață străină, mai ales când aceasta este foarte aglomerată”, povestește Simion Croitoru.

S-a confruntat zilnic cu scepticii care nici în ruptul capului nu vroiau să audă despre produsele noastre.

„În Portugalia este foarte greu să pătrunzi cu un produs vinicol pe piață, dar am reușit să aducem produsul nostru la un nivel destul de bine plasat pe piață. Critici, cunoscători, oameni din domeniu ne laudă produsele, însă avem nevoie de mai multă promovare”, consideră Simion.

 

Simion Croitoru-vin MD in Portugalia-degustare

 

A început cu divinuri. Scopul lui era să introducă produsul nostru în magazine. În scut timp a reușit să distribuie vinurile moldovenești în una din cele mai prestigioase rețele de magazine din peninsula iberică. „Lucrez doar cu produsele de calitate, vinurile seci, produsele cu care pot intra în orice local și pot să afirm că nu ne va fi rușine de aceste vinuri”, a menționat el.

Simion Croitoru nu pierde nicio ocazie de a participa la toate concursurile din Portugalia. Recent a primit răspuns de la un concurs, la care au participat vinificatori din aproximativ 60 de țări, cu circa 1700 de vinuri. Cele șase vinuri moldovenești, înscrise în concurs, au fost premiate.

Cine s-ar m-ai fi gândit că un moldovean poate aduna în jurul poloboacelor de vin sute de portughezi și nu oriunde, ci în cel mai prestigios local din Oeiras, Palatul lui Marques de Pombal, celebru diplomat și prim-ministru portughez în secolul XVIII. Deja al doilea an, locația a fost gazda sărbătorii „Ziua vinurilor moldovenești în Portugalia”.
Pentru a promova vinurile noastre în Portugalia, Simion Croitoru participă și la evenimentele organizate de diaspora noastră de acolo. E mândru să vadă că portughezii ne apreciază cultura și tradițiile.

„Diaspora noastră este una dintre cele mai active din Portugalia. Potrivit portughezilor, diaspora noastră are cele mai bune centre culturale din țara lor”, a mai spus Simion Croitoru.

 

 

 

Simion Croitoru-vin MD in Portugalia

 

Simion Croitoru-Rodica Gherasim-coniac si vin MD in Portugalia

 

 

Flacăra TV recomandă şi:

Interviu// Omul de afaceri Simion Croitoru a câştigat în Portugalia medalii de aur şi argint pentru vinurile Moldovei

Asociaţia „Mioriţa” a organizat Ziua Culturii Moldovei în Portugalia: „Sfântă ţară şi frumoasă”

 

Răvaş din Portugalia: Eminescu şi folclorul întăresc prietenia moldo-portugheză

Poetul Vasile Romanciuc invitat la cenaclul „Vasile Romanciuc” de copiii moldovenilor din Portugalia

 „Albinuţa” lui Grigore Vieru a ajuns şi la copiii moldovenilor născuţi în Portugalia

 

 

Sursa material: Moldova 1 TV

Sursa foto: Simion Croitoru și Rodica Gherasim

Sursa video: TVM, emisiunea „Moldovenii de pretutindeni”

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter