Geniul filosofic al lui Brâncuşi, cugetări ale marelui sculptor, prin care înţelegem mai bine sacrul Vieţii şi Arta sa


Constantin Brâncuşi nu a fost doar unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, ci şi un mare gânditor.

Ideile acestuia au fost culese şi publicate în mai multe lucrări şi reprezintă filosofia artistului gorjean. Ideile exprimate de acesta sunt de mare valoare filosofică.

Constantin Brâncuşi a avut replici, în multe ocazii, replici şi idei memorabile. Acestea au fost scrise, multe au fost transmise oral.

Scriitorul Constantin Zărnescu este cel care a cules ideile celebre ale artistului şi a publicat o lucrare cu aforismele lui Brâncuşi.

 

Iată care sunt cele mai cunoscute idei exprimate de marele sculptor, care sunt o dovadă a geniului său artistic:  

Brancusi-Cumintenia pamantului

Constantin Brancusi: Cumintenia pamantului


Nu cred în suferinţa creatoare  

Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe  

Când o societate nu mai cunoaşte sau amestecă binele cu răul, ea se află deja pe povârnişul pierzaniei 

Nu vom fi niciodată destul de recunoscători faţă de pământul care ne-a dat totul  

Prietenia rămâne oglindirea în alter-ego…  

Eu am pornit întotdeauna de la o idee, de la natură  

Gloriei nu-i pasă de noi când alergăm după ea. Când însă îi întoarcem spatele, ea va alerga după noi

Frumosul este echitatea absolută  

Teoriile nu-s decât mostre fără de valoare. Numai fapta contează  

Eu aş vrea să creez – aşa cum respir  

Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în poziţia de a le face  

Am modelat materia căutând linia continuă şi când mi-am dat seama că nu o găsesc m-am oprit, parcă cineva nevăzut m-ar fi lovit peste mâini  

Tot ceea ce încerc să fac este sa împing graniţele artei tot mai adânc în necunoscut  

Arhitectura este sculptura locuită  

Simplitatea în artă este în general o complexitate rezolvată  

Arta trebuie să odihnească şi să vindece contrarietăţile interioare ale omului. Aceste contrarietăţi derivă din însuşi destinul lui şi din tragedia lui. Arta are şi această misiune terapeutică; să ne amintim numai de Catharsisul aristotelic  

Cine nu iese din eu, n-atinge absolutul şi nu descifrează nici viaţa  

Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi   

Să creezi ca un zeu, să, porunceşti ca un rege, să munceşti ca un rob  

Trupul omenesc este frumos în măsura în care oglindeşte sufletul   

Să fii maliţios e ceva, dar să fii onest e mult mai mult  

Lumea poate fi mântuită prin artă 

Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toată fiinţa  

 

De unde izvorăşte geniul filosofic al lui Brâncuşi  

Sorin Lory Buliga vorbeşte în lucrarea BRÂNCUŞI, FILOSOFIE, RELIGIOZITATE ŞI ARTĂ despre aplecarea marelui sculptor către lumea ideilor:

„Brâncuşi avea viziunea unui cosmos magic, în care materia şi spiritul formează o unitate şi în care orice lucru, însufleţit sau nu, are spirit. Crezul său artistic a fost acela de a reda prin operele sale tocmai acest spirit din materie, într-o existenţă (cu adevărat) vizibilă. Acest spirit l-a sugerat în mai multe modalităţi: prin lumina (sau impresia de „foc”) din lucrările sale polisate, prin crearea unor suprafeţe care arată ca şi cum ele „ar înainta veşnic” (sau înălţa), prin respectarea unor proporţii interioare ideale pentru aceste lucrări sau prin intermediul unor simboluri sacre. Brâncuşi a obţinut astfel, în urma unui proces de „esenţializare”, „forme în sine”, pure, rafinate, de o grandoare caldă, sugerând infinirea. Condiţia acestui act de creaţie era ca el să fie însoţit de echilibru interior, pace, bucurie şi detaşare de sine”.

Sorin Lory Buliga susţine că Brâncuşi avea o aplecare către proverbele românilor, dar şi către episoadele biblice:

Brancusi-Rugaciunea

Constantin Brancusi: Rugaciunea

„Scopul marelui artist era ca prin operele sale, devenite astfel „obiecte de meditaţie”, să trezească în oameni un sentiment de „religiozitate cosmică”, din care se vor naşte un spirit şi o minte nouă, eliberatoare. Acest sculptor era fascinat de proverbele românilor sau de diverse episoade din Biblie, dar şi de metafizica indiană şi biografia yoghinului tibetan Milarepa; ţinea zilele de post şi cânta ca diacon în bisericile ortodoxe, dar era interesat în paralel şi de tehnici de meditaţie indiene; era inspirat deopotrivă de formele plastice din folclorul românesc şi de cele din arta primitivă şi arhaică, orientală şi universală; de asemenea căuta să exprime sacrul prin arta sa nouă şi să „elibereze” astfel oamenii. De aceea l-am numit „artist mistic”. Constantin Brâncuşi prezintă adevăruri sacre, care, prin natura lor, nu pot fi înţelese decât de un număr restrâns de oameni şi aceasta mai cu seamă într-un Occident puternic desacralizat. Astfel se explică şi atitudinea sa rezervată – sau modul aforistic în care vorbea – atunci când i se cerea să explice lucrările sale”.

Cum îşi împărtăşea Brâncuşi înţelepciunea  

Brâncuşi era un om vorbăreţ în relaţiile interumane şi îi plăcea să dea sfaturi. „Un alt aspect profund rural era şi maniera tipic esopică în care ţinea să-şi împărtăşească înţelepciunea. P. Pandrea îşi aminteşte: „Brâncuşi dădăcea pe toată lumea prin dialogurile sale, de la egal la egal, şi în special tineretul prin viul său grai, prin pildă personală şi prin parabole uşor de reţinut, care dădeau de gândit tuturor. Influenţa sa a fost subtilă şi îndelungată”, mai arată Sorin Lory Buliga în lucrarea sa.

 

Constantin Brancusi: Muza, Pasarea in zbor, Pasarea Maistra

Constantin Brancusi: Muza, Pasarea in zbor, Pasarea Maiastra

 

Brâncuşi era îndrăgostit de lucrarea Proverbele românilor şi filosofia sa este desprinsă din viaţa satului românesc.

„Această înţelepciune cu iz arhaic provenea în mod cert nu numai din experienţa lui de viaţă ci şi din proverbele şi zicalele româneşti. Una din lecturile constante şi dragi lui Brâncuşi era monumentala lucrare Proverbele românilor de Iuliu Zane, în care P. Pandrea consideră că se afla „izvorul principal subteran al filosofiei, oralităţii şi comportamentului său etic în viaţa pariziană, care l-a diferenţiat faţă de amicii săi de boemă prin care a rămas pilduitor şi chiar legendar” (52, p. 94). S-ar putea deci trage concluzia că normele sale de comportament erau chiar cele ale satului românesc carpatin, iar viziunea sa asupra lumii avea ca sursă fundamentală şi originară însăşi înţelepciunea folclorului românesc în general şi a celui din Gorj în special.

 Brâncuşi o numea „doctrina străbunilor” sau „filosofia naturalităţii eterne”. Este foarte important să subliniem faptul că prescripţiile „naturalităţii eterne” au fost aplicate atât în viaţa particulară, cât şi în arta sa. Brâncuşi i-ar fi spus lui P. Pandrea: „Obstacularea naturalităţii duce la sterilitate pe toate planurile”, „Naturalitatea în prietenie este emulaţia inteligenţelor similare şi fraternizarea camarazilor de arme”, „Naturalitatea în iubire este tendinţa pasionată de a atinge absolutul…” (dar „Iubirea omoară prietenia”), iar „Naturalitatea în sculptură este gândire alegorică, simbol, sacralitate sau căutarea esenţelor ascunse în material, iar nu reproducerea fotografică a aparenţelor exterioare”, mai arată cercetătorul gorjean, Buliga.

 

 

Sursa material: Adevărul / Alin Ion

Sursa foto: www.adevarul.ro

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter