Flori și Lumină Lină pentru Artista Maria Bieșu, care astazi ar fi împlinit 82 de ani

1-Maria Biesu comemorata la Chisinau-3 aug 2017-600px

Maria Bieşu a fost un sacrificiu pe altarul culturii naţionale, o mărturie a talentului inegalabil dăruit oamenilor şi a iubirii pentru pământul strămoşesc. Sunt opiniile celor care au venit în ziua de naştere a primadonei Operei Naţionale, la locul de veci al cântăreţei din Cimitirul Central al capitalei.

Specialiştii spun că soprane cu o voce ca a Mariei Bieşu se nasc o dată la o sută de ani, iar dincolo de harul divin, celebra cântăreaţă avea o forţă de muncă inepuizabilă.

„Îmi amintesc cât de mult muncea, avea grijă ca în teatru să muncească toată lumea, mai ales cântăreţii. Slavă Domnului că au rămas mai multe imprimări, filme, CD-uri şi de fiecare dată când o ascultăm, ne dăm seama cât de mare era şi este”, spune Aurelian Dănilă, preşedintele Uniunii Muzicienilor din Moldova.

„Maria Bieşu era exigentă cu toată lumea, nu suporta lenea, mediocritatea. Iubea acest pământ. A fost invitată să cânte un an la Metropolitan Opera din America sau la Teatrul Mare din Moscova, dar ea a refuzat, considera că aici este casa ei, spectatorii dragi”, a menţionat Petru Palamarciuc, fost director la Teatru Naţional de Operă şi Balet.

Iustina Scarlat, Artistă a Poporului, susţine că Maria Bieşu a fost apreciată cu cele mai prestigioase distincţii, deşi nu a făcut-o de dragul premiilor.

 

3-Maria Biesu comemorata la Chisinau

 

Maria Bieşu s-a născut pe 3 august 1935 în satul Volintiri (Ştefan Vodă). În 1968 a cucerit titlul de cea mai bună Cio-Cio-San din lume, a evoluat pe cele mai prestigioase scene de pe mapamond şi a rămas fidelă o viaţă publicului de acasă. Marea cântăreaţă s-a stins din viaţă în 16 mai 2012.

 

Reportajul telejurnalistei Silvia Hodorogea pentru Televiziunea Națională

 

 

4-Maria Biesu comemorata la Chisinau

 

 

 

Flacăra TV recomandă şi:

Cântecul de debut al Mariei Bieşu – „Floare dalbă de livadă” (1957)

Aprecieri // Grigore Vieru şi Maria Bieşu despre Eugen Doga

Maria Bieşu şi Grigore Vieru cântă/recită PATRIA MEA (muz. Anatol Chiriac)

 

Omagiu adus celebrei soprane Maria Bieşu, s-o revedem cu Eminescu pe buze, pus pe note de Eugen Doga

Patru ani fără Maria Bieşu, Artista a fost omagiată la Cimitirul Central din Chişinău

Emisiunile colegilor: „In memoriam Maria Bieşu” de Natalia Moraru-Vasilcău

Festivalul Int. „Maria Bieșu” se încheie cu Omagiul lui Eugen Doga pentru Maria Neamului

 

 

Sursa material: Silvia Hodorogea

Sursa foto: capturi video

Sursa video: Moldova 1 TV / Flacăra TV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md